Piotr, inima mea dulce, ai ajuns la o vârstă la care poţi singur să înţelegi cât de deşarte sunt bucuriile acestei lumi. La cei treizeci şi ceva de ani ce îi ai, tu însuţi ai văzut că bucuriile lumeşti sunt îndoite cu multă amăreală şi că Domnul ne smereşte şi ne ceartă de îndată ce nădăjduim la o fericire înrădăcinată în ce ne oferă lumea şi, chiar de ştii aceasta, îmi spui că te temi şi că eziţi. Că de multe ori ai rătăcit calea, chiar şi pe cea ştiută. O, copilul meu drag, Piotr, dar cine nu se teme?
