Sfaturi duhovniceşti

Şi diavolul ne este de folos

Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute, cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi.

Continuare …

Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu

Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.

Continuare …

Să-L iubim din tot sufletul pe Hristos

Trebuie deci să ştim ce curse ne întinde diavolul şi cum se luptă să ne înrobească, căci doar atunci vom putea rupe sforile cu care ne înfăşoară. Şi când vom scăpa de tirania lui, va veni în noi Împărăţia lui Hristos, care vine numai la cei care-L cunosc. Atunci vom deveni împreună-locuitori cu îngerii. Atunci, în locul blestemului lui Adam, vom avea binecuvântarea dumnezeiască. Şi în loc de moarte şi stricăciune vom avea viaţă veşnică.

Continuare …

Tăcerea lui Dumnezeu la rugăciunea noastră

Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere. Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său, tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului, mai adâncă decât vorbirea, într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu decât o poate împlini vreun cuvânt.

Continuare …

Cuvânt la Duminica după Naşterea Domnului – Fuga în Egipt

Crucea lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire în Rama…” (Ieremia 31, 15).

Continuare …

Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu

Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu, dar te-ai transformat într-o speluncă sordidă, unde vin tâlharii şi se tolănesc.
De ce nu I-ai dat tu naştere Fiului Înţelepciunii, care ţi-ar fi dat lumină şi un nume bun, în loc de a-mi zămisli fii ai răului, care mi-au cuprins mintea şi ţi-au răsplătit cu întuneric şi iraţionalitate…

Continuare …

Plecând iubirea, pleacă şi Dumnezeu!

Cel care ne dispreţuieşte, ne nedreptăţeşte şi ne osândeşte ţine locul focului care vindecă rana egoismului nostru, ca să ne facem sănătoşi. Dumnezeu îl îngăduie ca să ne redobândim sănătatea, pentru că atâta vreme cât avem egoism, suferim. Când va veni vremea, când vom avea smerenie, nu vom mai suferi şi atunci vor veni înlăuntrul nostru pacea şi liniştea.

Continuare …

Iubirea lui Dumnezeu

Domnul ne iubește fără sfârșit pe noi, păcătoșii, și dă omului pe Duhul Sfânt, și prin Duhul Sfânt sufletul cunoaște pe Domnul și își găsește fericirea în El, Îi mulțumește și-L iubește, și în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume și dorește cu tărie ca toți oamenii să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul Însuși dorește aceasta pentru toți.

Continuare …

Capul oricărei virtuţi şi vârful izbânzilor este rugăciunea stăruitoare

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate

Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.
Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veseleşte harul Domnului. Dar cel nemulţumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel ce l-a supărat pe el, acela e bine să ştie că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulţumirea faţă de Dumnezeu.

Continuare …

Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia

Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat.

Continuare …

Tristețea voastră va naște bucurie, a zis Domnul (Ioan 16, 6)

Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul cu un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi – omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102,15).

Continuare …

Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.

Continuare …

Ai răspuns cu batjocură la batjocură, ai fost biruit de patima mâniei

Când tu ai răspuns cu batjocură la batjocură, ai fost biruit, nu de oameni, ci, ceea ce este mai ruşinos, ai fost biruit de patima mâniei, care stăpâneşte pe omul lipsit de libertate; iar dacă ai tăcut, atunci, pe lângă faptul că ai biruit, ai câştigat şi trofeul fără nici o osteneală, şi în acelaşi timp vei avea pe cei mulţi de partea ta, care te vor încununa şi vor cunoaşte clar neadevărul şi nedreptatea batjocorii suferite.

Continuare …