Vorbind despre Dumnezeu ca dragoste, părintele scrie că s-a încredinţat pe deplin de acest adevăr. Un loc al epistolei sale este deosebit de limpede:
Dumnezeu este dragoste…
Sfaturi duhovniceşti
În vremea noastră, mulţi au devenit ca o turmă necuvântătoare, tulburată şi împrăştiată, şi rătăcesc în toate părţile
Hristos nu este doar Cel ce învaţă despre scopul vieţii, ci şi Cel ce călăuzeşte omenirea spre acest scop. De aceea S-a şi înălţat la ceruri: ca să arate unde e scopul nostru – căci unde este El, acolo este scopul. El S-a numit pe Sine „Păstor”. Oare ştiu oile calea şi scopul lor fără păstor? Nicidecum.
Să ne luptăm cu postirea trupului după putere
Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti şi a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea faţă de fraţi.
Postirea nu este doar pentru mâncăruri, ci în principal pentru simţuri. Simţurile, hrănite de lucrurile din afară, canalizează otrava respectivă în minte şi în inimă, prin care sufletul nenorocit moare pentru Dumnezeu.
“Toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul
Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra smereniei ce este? Discernământul. Dacă lipseşte discernământul în lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire.
Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi
Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.
Și acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și tânguire
În Vechiul Testament, în afară de posturile regulate ale poporului israelitean sau ale unui anumit grup de oameni, avem și posturi individuale, personale am spune. De pildă: A postit profetul Moise patruzeci de zile și patruzeci de nopți pe muntele Sinai când a fost să primească de la Dumnezeu cele zece porunci. „Pâine nu a mâncat și apă nu a băut, cum se spune la cartea Ieșirii (34, 28).
Uniţi-vă, creştini din toate veacurile şi din toate părţile!
Cu ce rost facem pomenirea sfinţilor? Pentru că ne trebuie cât trăim în viaţa pământească. Ştim că este o Biserică luptătoare sau dreptmăritoare pe pământ şi o Biserică biruitoare în Cer, unde sfinţii, după strămutarea de aici, nu încetează a ne purta de grijă. Avem două motive, să zicem aşa: ei nu sunt pe deplin fericiţi, pentru durerea că ne ştiu pe noi rămaşi în urmă aici, în necazuri; ei se roagă pentru noi ca să ne întoarcem cât mai repede acasă (la „Tatăl nostru, Care este în Ceruri”).
Rugăciune la revărsatul zorilor, a Părintelui Sofronie de la Essex
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine.
Ascultarea din constrângere şi ascultarea din iubire
„Orice aţi face, lucraţi din toată inima“ (Coloseni, 3, 23)
Atunci când faci ascultare cu bucurie şi iubire, chiar şi pentru lucruri care par nebuneşti, te bucuri. Îi avem ca exemplu pe părintele Efrem Katunakiotul şi pe părintele Porfirie. Când faci ascultare oarbă, pentru folosul propriu, te duci în iad, ca Iuda.
Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!
Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?
– De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune.
Ţi-am dat un răstimp ca să înveţi îndeletnicirea milei, de ce l-ai prăpădit cu treburi zadarnice şi uşuratice?
“Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovniceşti, rugăciunii, întreaga noastră viaţă – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri ruşinoase, în convorbiri şi plăceri ticăloase, în vinovate arătări mândre, fără folos şi spre pierzania noastră.
Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi.
Să ne încredinţăm lui Dumnezeu viaţa şi sufletele noastre ca să ne putem împărtăşi cu toţii de bunătatea Lui
Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator
Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.
Pentru ce ne este dată viața aceasta?
„Care fapt de pe lumea asta nu-i în stare să te îndemne spre virtute? Nu vezi cât de trecător e traiul pe pământ? Nu vezi cât de puțin ești sigur de ziua de mâine? Nu vezi cât te obosești pentru lucrurile de pe lumea aceasta? Nu vezi cât efort? Săvârșești, oare, virtutea cu osteneală, iar păcatul, fără osteneală? Nu!
Dragostea mea priveghează, şi prin priveghere ea nu se plictiseşte niciodată
Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept vine spre mine înconjurat de o suită cerească. Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea?