Sfaturi duhovniceşti

Evanghelia lui Lazăr și a bogatului nemilostiv

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul.

Continuare …

Bogatul nemilostiv și săracul Lazar

Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi.

Continuare …

Frica de Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic în comun cu spaima

Folosim adesea în rugăciuni expresia «frica de Dumnezeu». Și trebuie să înțelegem limpede și să ne amintim că frica de Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic în comun cu spaima. Nu-I putem aduce lui Dumnezeu nicio bucurie dacă pur și simplu ne temem de El și, din frică, încercăm într-o oarecare măsură să-I împlinim voia.

Continuare …

Cum îi putem ajuta pe cei care au trecut la Domnul?

Iubirea, element fundamental în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este aceea care restaurează prin har și integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiți. Ea menține legătura vie între cele două lumi în care acționează Biserica și determină uneori schimbări radicale, orientând viața spre înțelegerea și apropierea de semeni și de cei trecuți la cele veșnice.

Continuare …

Rugăciunea și cererea fără răspuns

In episodul cu femeia canaaneancă (Mt. 15,22), îl vedem pe Hristos, cel puţin la început, refuzând să răspundă unei rugăciuni. Acesta este un caz de rugăciune încercată într-un mod extrem de dur. Femeia a cerut ceva întru totul potrivit, a venit cu o credinţă desăvârşită şi nici măcar nu a spus „dacă poţi”, doar a venit, sigură că Hristos poate şi că va fi dispus, iar copilul ei va fi tămăduit. La toată această credinţă, răspunsul a fost „Nu”.

Continuare …

Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei

O unificare a voinței, ba chiar a tuturor facultăților noastre sufletești izbutește s-o ajungă abia rugăciunea.
Rugăciunea nu judecă, ci se smerește, aducându-ne aminte greșelile noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Iar asupra smereniei vrăjmașul nu poate nimic.

Continuare …

Mântuirea e o lucrare continuă

Mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă tu nu reuşeşti. Vrea Dumnezeu să te găsească în această osteneală. Că, până la urmă, El împlineşte, El dăruieşte, El desăvârşeşte ceea ce vrei tu să primeşti sau ceea ceai vrea să ajungi. Dar El vrea să vadă voinţa ta, osteneala, strădania, că vrei, că nu te laşi; cazi de mii de ori, te ridici de mii de ori şi încerci din nou.

Continuare …

Rugăciunea și trezvia în fața ispitelor neașteptate

Iarăși, a te ruga nu este deloc un lucru simplu, pentru că suntem înconjurați de ispite, încercări, greutăți din afară și dinăuntru, iar Domnul ne învață să priveghem, să păstrăm trezvia, să fim statornici în rugăciune.
Amintiți-vă cuvintele Lui din Evanghelia după Marcu (13, 33-36) despre necesitatea privegherii: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme.

Continuare …

Adevărata apropiere de Dumnezeu se naște din iubire, milă și iertare

În ceea ce privește vrednicia, iertați-mă, milioane de oameni postesc și țin un post aspru atât înainte de împărtășire, cât și în alte împrejurări; dar putem oare spune cu sinceritate că prin aceasta devin mai buni, adică mai aproape de Dumnezeu? Nu, nu putem. Foarte adesea ar trebui mai degrabă să spunem: mai bine să nu fii atât de fățarnic, atât de scrupulos în împlinirea tuturor rânduielilor, uitând însă de iubire, de milă, de iertare și de toate virtuțile despre care vorbește Hristos.

Continuare …

Vrăjmașul nu este primejdios în război deschis ci în cel nevăzut

Dar există draci? – întreabă unii. Nu sunt oare aceștia numai întruchipări ale răului din lume?
Biserica lui Hristos, întemeindu-se pe dumnezeiasca Descoperire (Iov 1, 6; Marcu 1, 23; Apocalipsa 20,10) și pe cercarea Sfinților Părinți, învață cu tărie că există demoni, numiți si duhuri rele, draci. Asemenea îngerilor, duhurile rele sunt ființe duhovnicești, nevăzute și dăruite cu înțelegere, care s-au abătut de la bine din pricina relei întrebuințări date voii slobode ce li s-a dăruit de Dumnezeu, punând, astfel, început răului în lume.

Continuare …

Mândria e obârşia păcatului

“Vrăjmaşul a căzut din mândrie. Mândria e obârşia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deşartă, dorinţa de putere, răceală, cruzimea, indiferență faţă de suferinţele aproapelui; tendinţa minţii spre reverie, supralicitarea imaginaţiei, expresia demonică a ochilor, înfăţişarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniştea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a ne pune capăt zilelor şi, în cele din urmă, – lucru nu rar – demența completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualităţii demonice. Dar, câtă vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulţi oameni ele trec adeseori neobservate.

Continuare …

Domnul nu ne va lăsa să rătăcim

Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să ne rătăcim. Adam n-a avut înţelepciunea să-L întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta a pierdut Raiul. David n-a întrebat pe Domnul: „Este bine, oare, să iau pe femeia lui Urie?” şi a căzut în păcatul uciderii şi al preacurviei.

Continuare …