Mitropolit Hierotheos Vlachos

Pierderea liniştii creează mari dificultăţi omului

Una din metodele fundamentale de vindecare a sufletului este liniştea, în cel mai deplin sens al cuvântului. Omul contemporan caută tămăduirea aşezării sale lăuntrice, în special pentru că e hărţuit şi suprasolicitat. Lumii noastre descurajate, obosite şi confuze, Ortodoxia îi îmbie perspectiva de a dobândi liniştea. Consider că tradiţia ortodoxă conţine învăţături preţioase în această privinţă.

Continuare …

Denumirea rugăciunii minții în inimă

Rugăciunea minții în inimă este miezul a ceea ce se numește teologie mistică, adică teologie ortodoxă. Prin rugăciunea minții în inimă se atinge și se exprimă unitatea și comuniunea omului cu Dumnezeu.
Când omul se unește cu Dumnezeu, îndată începe rugăciunea inimii. Sfântul Vasile cel Mare are un cuvânt revelator în privința aceasta. Spune că înțelegem limpede că Dumnezeu Se sălășluiește în noi atunci când avem pomenirea Lui neîncetată. Și, mai mult încă, suntem temple ale Preasfântului Duh, atunci când, în ciuda grijilor pământești cu care se ocupă rațiunea noastră, mintea se roagă în continuu.

Continuare …

ÎPS Hierotheos Vlachos – Una este lucrarea duhovnicului și alta este lucrarea psihologului

Înalt Preasfințitul Ierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 și a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viața monahală carierei academice, care îi era foarte la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972, preot, și a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli și Almopia, Thiva și Levadia și în Arhiepiscopia Atenei ca predicator și îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie.

Continuare …

Să nu ne mâhnim dacă, cerând ceva Domnului, rămânem multă vreme fără răspuns

Oricâte rugăciuni am înălţa Domnului, este posibil ca El să nu îngăduie slobozirea noastră de vreuna dintre patimi, pentru ca să gustăm nepătimirea doar în parte: „Să nu ne mâhnim dacă, cerând ceva Domnului, rămânem multă vreme fără răspuns. Domnul a voit ca toţi oamenii să devină neîmpătimiţi. Toţi cei care cer ceva de la Dumnezeu şi nu li se dă, să ştie că asta se întâmplă desigur dintr-una din următoarele pricini: ori pentru că au cerut înainte de vreme, ori pentru că cer cu nevrednicie, ori pentru că, de li s-ar împlini, s-ar înălţa (mândri), ori pentru că, de-ar dobândi cererea lor, s-ar lenevi”. (Sfântul Ioan Scărarul)

Continuare …

Oamenii din ziua de azi au mare nevoie să găsească oameni care să-i asculte

A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știți cât mi-a spus? Nouă ore neîntrerupt! Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis:
Acum am terminat. Ce să fac?”. Și eu i-am vorbit un singur minut. I-am spus:
De acum înainte, să mergi în fiecare Duminică la biserică. Și în fiecare dimineață să te rogi. Și să mergi să asculți predicile, cuvintele duhovnicești”.

Continuare …

Nici postul, nici privigherea nu pot fi foarte mult de folos, dacă nu sunt legate cu mărturisirea

Valoarea terapeutică a spovedaniei a fost semnalată chiar de mulţi dintre psihiatrii contemporani. În cazul de faţă, este esenţial ca omul să se deschidă, să nu se închidă în sine. În limbajul bisericesc spunem că, atunci când omul ştie să se deschidă spre Dumnezeu prin duhovnic, poate îndepărta multe boli sufleteşti, chiar şi nebunia. Simţim valoarea spovedaniei în practică. Un păcat care există în noi ne oboseşte şi trupeşte. Atunci când păcătuim, trăim chiar şi starea de neputinţă a trupului. Când ne hotărâm să ne spovedim, atunci începe procesul terapeutic. Atunci liniştea va inunda sufletul şi trupul. Însă, desigur, spovedania pe care o facem trebuie să fie una corectă.

Continuare …

Dogmă și taină

Notă: Citatele reprezintă cuvintele Părintelui Ioannis Romanidis, în vreme ce textul normal reprezintă scholiile Mitropolitului Ierotheos Vlachos.
E
ste esenţial să facem distincția între dogmă şi taină, pentru că una e taina Sfintei Treimi, care este trăită, pe cât e cu putinţă, de omul îndumnezeit, şi alta e dogma, adică formularea raţională a tainei Sfintei Treimi sau a Revelației. Distincţia aceasta este fundamentală pentru teologia ortodoxă.

Dumnezeu e pururea taină. Trebuie să facem deosebirea între taina Sfintei Treimi şi dogma Sfintei Treimi. Una e dogma, alta e taina.”

Continuare …

După moarte nu mai există pocăinţă, dar există desăvârşire a pocăinţei

Odată cu moartea biologică, sufletul se desparte de trup. Va veni însă acea vreme când va avea loc învierea trupurilor tuturor oamenilor, şi vor fi judecaţi de Hristos la a Doua Sa Venire. După moarte, sufletele trăiesc fără de trupuri, fapt ce poartă numele de „stare intermediară a sufletelor”.
Între prima şi a doua înviere, şi între prima şi a doua moarte există judecata parţială, care-i include în primul rând pe Sfinţi, ce au o pregustare a slavei lui Hristos ca Lumină şi, ca prieteni ai lui Hristos, au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu pentru fraţii lor.

Continuare …

Schimbarea la Față a Domnului

Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.

Continuare …

Sfântul Paisie Aghioritul despre muncă, stres și liniștea interioară

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru. Spune: „Astăzi toți s-au învățat să trăiască în zgomot. Vezi, mulți copii vor muzică rock în timp ce citesc. Adică pe ei îi odihnește mai mult să citească cu muzică, decât în liniște. Se odihnesc în neliniște, fiindcă există neliniște înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot”. Învățându-se cu zgomotul, omul contemporan duce mereu, pretutindeni o asemenea viață zgomotoasă.

Continuare …

Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume

Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume. Se întâmplă asta deoarece omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acest «după chip» se arată mai ales în rugăciunea curată. Evidenţierea chipului lui Dumnezeu arată împlinirea scopului zidirii lumii. Dacă omul nu se roagă, trăieşte eşecul acestei zidiri şi al propriei lui existenţe.”

Continuare …

ÎPS Ierotheos Vlachos: Viaţa de zi cu zi a Părintelui Sofronie Saharov

Printre cititorii cărţilor Stareţului Sofronie sunt unii care îl consideră un mare theolog – cum, de altfel, a şi fost –, dar totodată îşi închipuie că, negreşit, era o persoană la care cu greu se putea ajunge. În realitate însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Când îl întâlneai, vedeai un nevoitor a cărui viaţă vădea simplitate şi curăţie, un om autentic şi original, cu adevărat liber de orice fel de patimi, îndoieli sau formalism. Stareţul Sofronie a trecut prin multe experienţe în viaţă, şi omeneşti, şi dumnezeieşti. Nu era înclinat să scrie despre ele, dar a făcut‑o când a fost nevoie.

Continuare …

Există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol?

Aş vrea să vă întreb ceva, spuse Athanasie. Cu adevărat, lucrarea părintelui duhovnicesc este foarte mare. El tămăduieşte boala duhovnicească a omului, care ţine mai ales de întunecarea minţii. Energiile sufletului lucrează în chip potrivnic firii lor, apar gândurile, raţiunea este divinizată, iar omul suferă de teamă, nesiguranţă, confuzie etc. Nu credeţi totuşi că există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol? Nu este oare cu putinţă să-şi idolatrizeze părintele duhovnicesc, iar aceasta, într-o anume măsură, să submineze iubirea sa pentru Hristos?

Continuare …

Teologul are drept scop dobândirea theoriei, iar călugărul, dobândirea ascezei

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

Continuare …

Ce poate duce la pierderea harului

Întrebare: poate să existe o anumită împrejurare, un anumit păcat sau oricare altă pricină în purtarea noastră care duce la pierderea harului?
Răspuns: Omeneşte vorbind, dacă avem un prieten bun, dar nu punem preţ pe prietenia lui şi ne purtăm urât, fără îndoială, vom pierde această prietenie. Şi abia când o vom pierde ne vom da seama ce comoară am avut. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu. Toate le primim de la El, însăşi existenţa noastră este un dar dumnezeiesc.

Continuare …

Dumnezeu pe toți îi iubește

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului. Dumnezeu pe toți îi iubește. Problema nu e că mă mântuiesc eu dacă mă iubeşte Dumnezeu. Problema e dacă mă supun terapiei de care am nevoie ca să pot ajunge la starea luminării astfel încât, atunci când voi ajunge la vederea slavei lui Dumnezeu, să văd slava lui Dumnezeu ca Lumină, iar nu ca foc veşnic şi întunericul cel mai dinafară.

Continuare …