Mitropolit Hierotheos Vlachos

Mitropolitul Ierotheos Vlahos – Haideți să Îl vânăm pe Hristos!

Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsa tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu te las să pleci!”?

Continuare …

Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru. Spune: „Astăzi toți s-au învățat să trăiască în zgomot. Vezi, mulți copii vor muzică rock în timp ce citesc. Adică pe ei îi odihnește mai mult să citească cu muzică, decât în liniște. Se odihnesc în neliniște, fiindcă există neliniște înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot”.

Continuare …

Să iubim desconsiderarea celorlalţi faţă de noi, dar să nu ne lăudăm pentru răbdarea noastră

Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.

Continuare …

„Întreaga viață a Bisericii constă în preschimbarea iubirii egoiste în iubire dezinteresată”

Iubirea de sine este iubirea irațională a trupului, este rod al vieții căzute și este boală duhovnicească care trebuie preschimbată în iubirea de Dumnezeu și de oameni. Cu cât mai mult omul este mai iubitor de sine, cu atât mai mult nu poate să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenul său.

Continuare …

Însănătoșirea sufletului

Sufletul, afirmă Sfântul Grigorie Palama, este cu adevărat tămăduit atunci când se desface de cele inferioare lui şi se alipeşte „prin dragoste” de cele superioare lui. Interpretând întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe, Sfântul subliniază că, după căderea în păcat şi în fărădelegi, „am lepădat asemănarea dumnezeiască, dar chipul nu l-am pierdut”. Acesta este motivul pentru care sufletul poate fi restaurat:

Continuare …

Smerenia inimii

Vorbind despre smerenia inimii, este necesar să descriem în ce constă aceasta şi cum se poate dobândi. Sfântul Marcu Ascetul subliniază faptul că „fără zdrobirea inimii e cu neputinţă să ne izbăvim de păcat, iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri:, de la somn, de la hrană şi de la lenevirea trupească” (Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte, cap. 210, p. 315). Lenevirea trupească produce iubirea de plăceri, care, la rândul ei, provoacă gânduri rele şi păcătoase:

Continuare …

Patimile ne îngroaşă mintea şi împiedică rugăciunea curată

O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.

Continuare …

Curăţia sufletului naşte puterea de discernământ

Lucrând cu răbdare, prin înfrânare cuprinzătoare şi prin cerere stăruitoare şi păzind prin dispreţuire de sine şi prin smerenie desăvârşită cele înfăptuite, aşteaptă după acestea, la vreme bine rânduită, harul nepătimirii, ca pe un liman de odihnă, după multă furtună şi tulburare.” (Sfântul Teognost)
Pe când neîmpătimirea (apatheia) trupului, care se dobândeşte prin retragerea în singurătate, este deseori tulburată prin apropierea de lume, cea născută din ascultare rămâne pretutindenea fermă şi neclătinată.” (Sfântul Ioan Scărarul)

Continuare …

Omul îşi exploatează aproapele din pricina iubirii de slavă şi a lăcomiei

Minte vrea să însemne raţiune? – întrebă Athanasie. Dacă mintea este tot una cu raţiunea, atunci cum se îmbolnăveşte? Dacă mintea este ceva deosebit de raţiune, ce înseamnă boala minţii?
Aşa cum am spus mai devreme, sufletul omul este alcătuit din minte, raţiune (cuvânt) şi duh, corespunzând modului existenţei Preasfintei Treimi. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Dumnezeu a creat sufletul omului raţional şi mintal; el este înzestrat şi cu duh, care, aşa cum spun Părinţii, este „dragostea mintală a sufletului“.

Continuare …

Sfânta isihie în învăţătura Părintelui Paisie Aghioritul

Părintele Paisie a trăit sfânta isihie în toată adâncimea sa. Oriunde a vieţuit, în chinovie sau în idioritmie, la Mănăstirea Stomiou din Konitsa, în Muntele Sinai sau în alte părţi din pustia Sfântului Munte, a iubit atmosfera de sfântă isihie, a trăit şi s-a adăpat din duhul ei aducător de mult rod, ce se revarsă în toată viaţa sa, privită în lumina diferitelor ei feţe. Când vorbea şi învăţa, dar şi prin simpla sa prezenţă, transmitea atmosfera pustiei isihaste.

Continuare …

Începutul absolut al curăţirii sufletului este liniştirea

Liniştea trupului implică limitarea grijilor faţă de trup: „începutul liniştirii este ieşirea din lucruri şi din griji”, spune Sfântul Grigorie Sinaitul. Stadiul intermediar „este puterea luminătoare, iar sfârşitul este extazul şi răpirea minţii la Dumnezeu”. Aceeaşi idee o împărtăşea şi Sfântul Ioan Scărarul: „Iubitorul de singurătate şi linişte şi-a ferecat gura”.

Continuare …

Hristos însuşi sălăşluieşte în părintele nostru duhovnicesc

Fiecare dintre noi trebuie să caute un asemenea părinte duhovnicesc. Să ascultăm din nou îndemnurile Sfântului Simeon Noul Teolog: „Frate, roagă stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ţi arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculţi ca pe Dumnezeu însuşi”. Trebuie să ascultăm fără şovăire de cel „pe care Dumnezeu – fie în chip mistic, El însuşi, fie din afară, prin slujitorul Său – ţi-l va arăta. Ca şi pe Hristos în persoană, astfel trebuie să-l priveşti şi să-i vorbeşti, astfel trebuie să-l cinsteşti…”.

Continuare …

Să lucrăm pocăinţa în focul inimii

De multe ori să lăsăm să treacă neobservat când suntem întristaţi din cauza altora. Să nu cerem explicaţii, deoarece ceilalţi pot chiar să nu înţeleagă că ne-au făcut rău şi este cu putinţă, dacă căutăm iertarea lor, atunci să gândească la aceea şi să se creeze probleme. Uneori, clipele de lipsă a harului vin pe neştiute.

Continuare …

Mai presus de toate, să ne străduim să ne păzim şi să ne păstrăm mintea curată

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste. Sunt mulţi şi cei care îmbrăţişează monahismul, continuând tradiţia Sfinţilor Părinţi şi sorbind din izvorul înţelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiţia Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre şi asociaţii de vieţuire isihastă.

Continuare …

Isihia este inspirată şi călăuzită de Duhul Sfânt

Cel ce practică isihia noetică se numeşte „isihast”. Isihastul urmează calea liniştirii, care reprezintă esenţa tradiţiei ortodoxe; scopul ei este de a ne duce la Dumnezeu şi a ne uni cu El. Să ne amintim spusele Sfântului Ioan Scărarul în acest subiect: „Isihast este cel care se străduieşte a închide pe cel netrupesc (gândul, mintea) în casă trupească, fapt care e vrednic de admiraţie… Isihastul este chip al îngerului pe pământ, care prin hârtia doririi şi slovele sârguinţei şi-a izbăvit rugăciunea sa de lenevie şi trândăvie. Isihast este cel care strigă cu tărie: «Gata este inima mea, Dumnezeule» (Psalmi 56, 10). Isihast este acela care zice: «Eu dorm, dar inima îmi priveghează» (Cântarea Cântărilor 5, 2)”.

Continuare …

Respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esenţial

După cum în cazul bolilor trupeşti şi sufleteşti există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât şi tratamente propriu-zise, care se administrează după declanşarea acesteia, la fel se întâmplă şi în cazul bolilor gândurilor.
Tratamentul propriu-zis constă în aceea de a nu îngădui gândurilor să pătrundă în minte şi s-o subjuge. Căile de realizare a acestui obiectiv sunt: trezvia, paza minţii, isihia şi tăierea gândurilor rele. Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe ucenicul său Timotei: „Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” (II Timotei 4, 5). (…)

Continuare …

Rugăciunea minții (noetică) și Părintele duhovnicesc

Sfinții Părinți învață că însăși rugăciunea se face învățător omului. Rugăciunea însăși îl învață ce trebuie să facă. Când, desigur, spunem că rugăciunea se face învățător, înțelegem mai ales că prin această rugăciune este prezent dumnezeiescul Har, așa că prin diminuarea Harului, prin încuviințarea sau dezaprobarea acestuia, omul este călăuzit în viața duhovnicească.

Continuare …