Valoarea terapeutică a spovedaniei a fost semnalată chiar de mulţi dintre psihiatrii contemporani. În cazul de faţă, este esenţial ca omul să se deschidă, să nu se închidă în sine. În limbajul bisericesc spunem că, atunci când omul ştie să se deschidă spre Dumnezeu prin duhovnic, poate îndepărta multe boli sufleteşti, chiar şi nebunia. Simţim valoarea spovedaniei în practică. Un păcat care există în noi ne oboseşte şi trupeşte. Atunci când păcătuim, trăim chiar şi starea de neputinţă a trupului. Când ne hotărâm să ne spovedim, atunci începe procesul terapeutic. Atunci liniştea va inunda sufletul şi trupul. Însă, desigur, spovedania pe care o facem trebuie să fie una corectă.

Continuare …

Notă: Citatele reprezintă cuvintele Părintelui Ioannis Romanidis, în vreme ce textul normal reprezintă scholiile Mitropolitului Ierotheos Vlachos.
Este esenţial să facem distincția între dogmă şi taină, pentru că una e taina Sfintei Treimi, care este trăită, pe cât e cu putinţă, de omul îndumnezeit, şi alta e dogma, adică formularea raţională a tainei Sfintei Treimi sau a Revelației. Distincţia aceasta este fundamentală pentru teologia ortodoxă.
„Dumnezeu e pururea taină. Trebuie să facem deosebirea între taina Sfintei Treimi şi dogma Sfintei Treimi. Una e dogma, alta e taina.”

Continuare …

Odată cu moartea biologică, sufletul se desparte de trup. Va veni însă acea vreme când va avea loc învierea trupurilor tuturor oamenilor, şi vor fi judecaţi de Hristos la a Doua Sa Venire. După moarte, sufletele trăiesc fără de trupuri, fapt ce poartă numele de „stare intermediară a sufletelor”.
„Între prima şi a doua înviere, şi între prima şi a doua moarte există judecata parţială, care-i include în primul rând pe Sfinţi, ce au o pregustare a slavei lui Hristos ca Lumină şi, ca prieteni ai lui Hristos, au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu pentru fraţii lor.

Continuare …

– Aş vrea să vă întreb ceva, spuse Athanasie. Cu adevărat, lucrarea părintelui duhovnicesc este foarte mare. El tămăduieşte boala duhovnicească a omului, care ţine mai ales de întunecarea minţii. Energiile sufletului lucrează în chip potrivnic firii lor, apar gândurile, raţiunea este divinizată, iar omul suferă de teamă, nesiguranţă, confuzie etc. Nu credeţi totuşi că există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol? Nu este oare cu putinţă să-şi idolatrizeze părintele duhovnicesc, iar aceasta, într-o anume măsură, să submineze iubirea sa pentru Hristos?

Continuare …

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

Continuare …

Întrebare: poate să existe o anumită împrejurare, un anumit păcat sau oricare altă pricină în purtarea noastră care duce la pierderea harului?
Răspuns: Omeneşte vorbind, dacă avem un prieten bun, dar nu punem preţ pe prietenia lui şi ne purtăm urât, fără îndoială, vom pierde această prietenie. Şi abia când o vom pierde ne vom da seama ce comoară am avut. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu. Toate le primim de la El, însăşi existenţa noastră este un dar dumnezeiesc.

Continuare …

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului. Dumnezeu pe toți îi iubește. Problema nu e că mă mântuiesc eu dacă mă iubeşte Dumnezeu. Problema e dacă mă supun terapiei de care am nevoie ca să pot ajunge la starea luminării astfel încât, atunci când voi ajunge la vederea slavei lui Dumnezeu, să văd slava lui Dumnezeu ca Lumină, iar nu ca foc veşnic şi întunericul cel mai dinafară.

Continuare …

Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. (…) Să strigăm ca acela care a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.

Continuare …

– Mulţi se străduiesc să trăiască viaţa duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara vieţuirii ascetice. Aceşti oameni nu pot înţelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.
– Cei care-l bârfesc şi-l clevetesc pe preot îi fac un mare bine: îl smeresc. Însă nu trebuie să-l judece mulţi, căci atunci se amărăşte, iar când există amărăciune, Harul lui Dumnezeu nu lucrează.

Continuare …

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

Continuare …