Predici

Tămăduirea femeii gârbove

În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.

Continuare …

Lecţie despre moarte şi nemurire

Să uităm că ne aflăm acum aici în biserică şi să ne întoarcem cu gândul la vremea când Mântuitorul se afla încă pe pământ şi când Şi-a săvârşit minunile şi Şi-a expus învăţătura, aceea care urma să rămână pentru veacuri pentru simţirea şi gândirea oamenilor. Aceea care avea să fie, peste veacuri şi veacuri, călăuza tuturor spre o bună vieţuire pe pământ şi spre drumul către împărăţia de dincolo. Tocmai rostise ceea ce numim noi Predica de pe munte, când, în faţa unei mari mulţimi, expusese într-un rezumat substanţial ceea ce urma să fie chintesenţa, ceea ce urma să fie esenţa învăţăturii Sale şi, mai ales, ceea ce urna să fie noutatea pe care o aducea El faţă de religia Vechiului Testament.

Continuare …

Sfântul Serafim Sobolev – Cuvânt la Acoperământul Maicii Domnului

Motivul marii sărbători a Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost minunata descoperire făcută Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, când a fost înălţat până la al treilea cer.
Aici el a văzut îngeri şi numeroşi sfinţi, dar nu a văzut-o pe Preacurata Maica Domnului, fapt pentru care s-a tânguit mult. I s-a spus că în acel moment Maica Domnului nu se găseşte acolo, deoarece se află pe pământ, mângâindu-i pe oamenii necăjiţi și suferinzi, dar că o va vedea în curând.
Într-adevăr, la scurt timp după această nemaipomenită vedenie, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului, în Biserica Vlaherne din oraşul Constantinopol, în timpul privegherii de toată noaptea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut Sfântului Andrei şi ucenicului său, Epifanie, în văzduh, în faţa altarului, înconjurată de locuitori ai cerului.

Continuare …

„Tu Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi păcătoşii şi ticăloşii”

Ce ne împiedică să iubim?
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Continuare …

„Au lăsat totul și au mers după El“

În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.

Continuare …

✝) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădeşte pre Mine pentru păcat?” (Ioan 8, 46).

Conştiinţa noastră ne pârăşte pe noi.
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi priveghetor necontenit – conştiinţa. Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa de treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin frică şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conştiinţei nu se biruieşte prin toate acestea, ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor tale celor păcătoase.

Continuare …

(✝) Nașterea Maicii Domnului

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?
În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).

Continuare …

✝) Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Porunca cea mare din Lege)

S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39).

Continuare …

✝) Duminica a XIV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pilda nunții fiului de împărat)

Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.

Continuare …

✝) Duminica a XI-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pilda datornicului nemilostiv)

Pilda slujitorului nemilostiv, consemnată doar de Sfântul Evanghelist Matei (18, 23-35), constituie răspunsul dat de Hristos lui Petru la întrebarea: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? (Matei 18, 21). Hristos i-a răspuns: „Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22). Cifra şapte, în concepţia iudaică, exprimă desăvârşirea. Aceasta ar însemna că poţi greşi fratelui tău de 490 de ori. Numai că „de 70 de ori câte 7”, în calculul matematic al lui Dumnezeu, înseamnă nu de 490 de ori, ci fără de număr. La Dumnezeu, iertarea este infinită. Ea nu are limite matematice.

Continuare …

✝) Duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea lunaticului)

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: „Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfârşit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poţi!”
Aş putea fi însă întrebat:

Continuare …

✝) Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)

a) Hristos ca pedagog al nostru
Soarele apusese deja şi venea întunericul. Hristos, Care mai devreme hrănise cu doi peşti şi cinci pâini o mare de oameni, S-a suit în munte ca să Se roage deosebi (Matei 14, 23). Iar ucenicii Săi au intrat în corabie şi au plecat spre celălalt ţărm. Intrând in corabie, mergeau în cealaltă parte a mării, la Capernaum (Ioan 6,16). Erau deja obosiţi, deoarece fuseseră cu Hristos sus pe munte până seara, iar acum călătoreau cu pânze şi vâsle. Foarte obositor pentru ucenicii navigatori.

Continuare …

✝) Duminica a VI-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

1. Taina iertării păcatelor. Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupeşti, ci asupra unei alte mari minuni de care dă seama această întâmplare, anume minunea (şi taina) iertării păcatelor.
Şi în textul paralel de la Marcu (2, 1-12) este vorba de iertarea păcatelor, şi minunea vindecării acelui om paralizat vine ca o dovadă că „putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ” (v. 10).
Totuşi, în Evanghelia a doua accentul cade mai ales pe minunea vindecării trupeşti. De aceea, la Marcu, ne sunt date detalii cu privire la modul cum a ajuns slăbănogul în faţa lui lisus, lăsat fiind printr-o spărtură făcută în acoperiş de cei patru inşi care-l purtau (v. 3-4). La fel de impresionantă este ieşirea din scenă a celui vindecat: „Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor” (v. 12a). Iar cei prezenţi sunt marcaţi, în mod evident, de minunea vindecării trupeşti-, toţi „erau uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată” (v. 12b).

Continuare …

✝) Duminica a V-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)

– R Rădulescu: Doi oameni demonizaţi ies în calea Mântuitorului Hristos, în ţinutul Gadarenilor, ne spune acelaşi Evanghelist Matei. Părinte profesor Constantin Coman, diavolii Îl recunosc pe Iisus Hristos şi I se adresează cu cuvinte pe care vă cer să ni le explicaţi: „Venit-ai aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti?” „înainte de vreme…”, spun diavolii. Când să presupunem că ar fi considerat ei că ar fi fost vremea să vină Mântuitorul Hristos?
– Pr. Coman: Oricând ar fi venit Mântuitorul, ar fi fost înainte de vreme pentru dânşii! Pentru orice om prins de o patimă sau de inerţia răului – cu atât mai mult pentru întruchiparea răului care este diavolul – orice vestire a sfârşitului este prematură. Facem această experienţă în viaţa noastră de toate zilele. Amânarea la nesfârşit a hotărârii de a pune capăt unui viciu sau unui păcat, unei patimi adânc înrădăcinate, evident păgubitoare, se înscrie în această logică.

Continuare …

Duminica a IV-a după Rusalii – (Nu se mântuieşte acela care se simte sigur)

Sutaşul roman a cerut de la Hristos să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13). Iar Domnul i-a zis să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar sutaşul, din smerenie, socotind că este nevrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa.
Ceea ce ne face o deosebită impresie este faptul că la sfârşit Domnul, arătând marea credinţă a sutaşului – în opoziţie cu oamenii religioşi ai acelei epoci -, zice: „La sfârşit Dumnezeu îi va aduna de la Răsărit şi de la Apus pe oamenii care au gând bun, care au o dispoziţie bună, care au credinţă şi nu pe aceia care se consideră «fiii împărăţiei»“.

Continuare …

✝) Duminica a IV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea slugii sutaşului)

  Rugaţi-vă unii pentru alţii“ (Iacob 5, 16)
S
fânta Scriptură ţine în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbeşte despre puterea şi roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuieşte legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune, Dumnezeu nu mai este numai o temă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui. În momentele de rugăciune creştinul nu este singur, chiar dacă nu e în legătură cu nimeni dintre oameni, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine zis este în dialog cu Dumnezeu, întrucât nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte către el, răspunzând cu făgăduinţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia.

Continuare …