Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul.
Crucea lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire în Rama…” (Ieremia 31, 15).
“Duminica dinaintea Crăciunului Sfânta Biserică o închină pomenirii Sfinţilor Părinţi, iar în duminica precedentă s-a cinstit pomenirea Sfinţilor Strămoşi. Cine sunt strămoşii şi părinţii noştri şi de ce se săvârşeşte atât de solemn pomenirea lor mai înainte de sărbătoarea Naşterii lui Hristos? Strămoşii sunt drepţii Vechiului Testament şi, întâi de toate, Sfinţii Proroci.
De ce este atât de importantă pentru noi pomenirea acestora?
Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Pericopa noastră evanghelică de astăzi pomeneşte evenimentul tămăduirii celor zece leproşi (v. Luca 17,12-19). Aici se menţionează că zece leproşi şi-au cerut în genunchi tămăduirea de la Domnul şi au primit-o. Însă numai unul dintre aceştia s-a întors ca să-i mulţumească Domnului şi ca să-şi exprime recunoştinţa pentru vindecarea sa. Atunci Domnul a pus întrebarea: „Ceilalţi nouă unde sunt? Pentru ce nu au venit?“. Continuând lectura pericopei evanghelice, Îl vedem pe Domnul nostru că-l îndreptăţeşte duhovniceşte pe acel unul, care mai era şi samarinean, spunând că credinţa lui l-a mântuit.
„Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, iubiţilor întru Hristos fiii mei.
1. Văzând această strălucită turmă a Duhului și aruncându-mi undița apostolească în marea cu adevărat senină și fără valuri, îmi amintesc de glasul stăpânesc care strigă: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”[1].
O, cuvânt cu putere multă! O, cuvinte adeverite prin fapte! O, făgăduință adevărată, ce crește pe zi ce trece! Căci a cui este pescuirea aceasta minunată? Cine este cel ce a adunat acum vestitul acesta praznic, cine altul decât, evident, vestitul între apostoli Andrei! Cel ce a desfășurat mrejele limbii și ale amintirii, ca să umple această sfântă corăbioară cu cârmele apostoliei, îndreptând această arcă spre cer.
În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.
OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.
Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?
Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)
Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp.
Căutând să afle cât mai adânc tainele vieţii umane, oamenii de ştiinţă au descoperit că, în alcătuirea cea mai lăuntrică a omului, materia se prezintă în forma unui fir, un cromozom lung de vreo 2500 km! De-a lungul acestui fir, din loc în loc, se află nişte semne caracteristice, nişte îngroşări, despre care s-a descoperit că reprezintă, pe de o parte, moştenirea ereditară cu care se naşte omul, iar pe de alta, înregistrarea întregii experienţe personale a omului.
Niciodată Bisericile n-au fost preocupate atât de mult de datoria slujirii oamenilor ca în vremea noastră. Profesorul japonez Takenake spunea la Adunarea Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la New Delhi (1961) că creştinismul şi-a redescoperit azi „dimensiunea slujirii“ ca cea mai proprie însuşire a sa, ca „marcă indispensabilă a Bisericii lui Hristos“.
Bisericile au slujit de fapt în toate timpurile oamenilor, unele mai mult, altele mai puţin.
Dar astăzi tema slujirii a devenit tema centrală care frământă conştiinţa Bisericilor.
Frați creștini! Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.
„Iair era mai-marele sinagogii. Era un dregător, un om important, un om de vază, un nobil al cetății. Nu era preot, era laic, era mirean, dar un demnitar al lui Dumnezeu – evreu, bineînțeles. Și, la un moment dat, când Iisus se găsea pe ulițe, cu mulțimile după El, învățând, predicând, vindecând bolnavi, acest Iair, care avea o fiică de 12 ani și era bolnavă pe moarte, a venit la El și I-a spus: „Învățătorule, vino, Te rog, în casa mea, pentru că fiica mea e pe moarte.” Nu I-a spus ce anume să facă, pentru că se subînțelegea. Era ultima sa speranță, după ce epuizase toți doctorii, că Iisus, în calitatea Sa de taumaturg, o va vindeca.
„Bucură-te că din părinţi binecredincioşi ai răsărit” (Icos 1).
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se naşte din părinţi aleşi: tatăl era conducător al Provinciei Iliria, pe vremea lui Diocleţian şi a lui Maximian-Hercules, asociatul său, funcţie care-l ţinuse departe de creştinism; mama, însă, era creştină, transmiţând fiului evlavia şi zestrea spirituală, ca o altă Elenă (sfânta împărăteasă, mama Sfântului Constantin cel Mare).
În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul ne pune în prezenţa a doi oameni, arătându-ne soarta diferită a fiecăruia dintre ei (Luca 16, 19-31). Unul era bogat, iar celălalt, numit Lazăr, era sărac şi trăia în condiţii mizerabile la poarta bogatului.
Şi au murit amândoi, iar săracul a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Domnul se exprimă aici în termenii Vechiului Testament; Sfântul Apostol Pavel va spune că, după moarte, vom fi nu numai în sânul lui Avraam, ci împreună cu Hristos.