Arhim. Zaharia Zaharou

„Am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor”

Interviu cu părintele Zaharia Zaharou.
– Părinte Zaharia, cum și când învinge Hristos în noi moartea de fiecare zi?
Cred că Hristos a învins moartea din noi prin întreaga Lui lucrare mântuitoare pe care a săvârșit-o pentru noi, întreaga iconomie dumnezeiască pe care a plinit-o. Din momentul în care a unit firea dumnezeiască cu firea omenească, toate virtuțile firii dumnezeiești s-au revărsat, s-au transmis asupra firii omenești. Cu firea omenească pe care a luat-o din Sfânta Fecioară, El a împlinit lucrarea mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin atotputernicia Sa, ci prin slăbiciunea sa. Dar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât tăria omului. Vorbim despre slăbiciune pentru că ne referim la deșertarea și smerirea Sa până la trup, pe care le-a răbdat ca să ne răscumpere din păcatele noastre. A suferit pentru noi, de bunăvoie și fără de păcat. De aceea, mormântul nu a putut să-l țină pe Hristos.

Continuare …

Cum putem supravieţui în această lume?

Ne este de folos să fim uneori certaţi sau îndreptaţi de părinţii noştri duhovniceşti. Frica de mai-marii noştri este mântuitoare. De multe ori numai gândul: „Cum îi voi mărturisi stareţului meu lucrul acesta?” a fost de ajuns ca să mă ferească de păcat. Nu este rău să ne temem de mai-marii noştri, dar nu trebuie numai să ne temem de ei, ci se cuvine să-i iubim şi să-i respectăm în acelaşi timp. Atât frica Domnului, cât şi frica de mai-marii noştri sunt un dar de la Dumnezeu care ne ocroteşte.

Continuare …

Naşterea din nou în Duh

În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împăratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Continuare …

Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când cultivăm duhul smereniei Lui

Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie, fiindcă doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu.

Continuare …

Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie

doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu. Aceasta este modalitatea prin care ne vom apropia de Dumnezeu. Și, dacă vom cerceta Tradiția , vorbesc despre Tradiția bisericească, vom vedea că viața noastră în Biserică are un caracter isihast. Isihia nu înseamnă tihnă, liniște afară, în lume, isihia înseamnă lucrare duhovnicească în inimă, care are finalitate în veșnicie.

Continuare …

Cultivarea inimii prin harul pocăinţei

Evanghelia lui Hristos începe prin cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Cuvintele acestea continuă dialogul dintre Dumnezeu şi om, care a fost întrerupt în Rai prin neascultarea întâilor-zidiţi. Cuvintele acestea sunt rostite acum în vederea unei creaţii, a unui neam al cărui strămoş este Însuşi Creatorul, Hristos. Pocăinţa, aşadar, este mijlocul prin care se şterge păcatul şi, în cele din urmă, se împlineşte întâiul cuvânt al lui Dumnezeu despre om: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).

Continuare …

Părintele Zaharia Zaharou: despre ascultarea monahală

Mulţumesc lui Dumnezeu că ne‑a binecuvântat să fim iarăşi împreună. Aşijderea şi Preasfinţitului Gurie, care mă cinsteşte şi mi‑a oferit putinţa de a fi în părtăşie cu sfinţiile voastre. Nădăjduiesc că, pentru rugăciunile sfinţiei sale, Dumnezeu mă va învrednici să rostesc câteva cuvinte (de folos). Mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru că pot să fiu astăzi împreună cu frăţiile voastre, fiindcă noi toţi ne împărtăşim din marele dar al Duhului Sfânt – care este monahismul. Nu există vieţuire mai apropiată de cea a lui Iisus pe pământ decât cea monahală: o adevărată urmare a lui Hristos (imitatio Christi).

Continuare …

Părintele Zaharia de la Essex: Cum se poate realiza pogorârea noastră duhovnicească la Iad

(…) Apostolul ne spune că biruinţa a venit în lume prin pogorârea la iad şi prin urcuşul care i-a urmat. Astfel, atunci când Domnul sugerează lui Siluan (şi prin el întregii noastre generaţii) iadul, El oferă prin aceasta omului prilejul unei pogorâri, al unui mers în jos. Ii dă mijlocul de a dobândi smerenia şi, devenit atunci asemenea Lui, de a câştiga biruinţa duhovnicească. Pe această cale, cum spune arhimandritul Sofronie, „cei pe care îi conduce duhul lui Dumnezeu nu încetează vreodată să se osândească pe ei înşişi ca nevrednici de Dumnezeu”

Continuare …

„Fă din duhovnicul tău un proroc!”

În viața monahală este ușor să-ți dai seama care ar putea fi starețul tău, însă cum putem să-l aflăm în viața noastră din lume? Unde ne-am putea afla „starețul” în afara vieții monahale?
Aceasta a fost întotdeauna o întrebare importantă în viața Bisericii și îmi aduc aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog care spunea că starețul trebuie căutat cu lacrimi. Roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea unul, și dacă nu-l afli, atunci vorbește-I direct lui Dumnezeu, deșartă-ți inima înaintea Lui cu lacrimi, și Însuși Dumnezeu va fi Învățătorul tău.

Continuare …

Uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul și chipul în care îl atrage la Sine!

Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi își are propria-i cale către Dumnezeu. Am auzit istorisiri uimitoare despre cum și-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică deschidere a inimii este de ajuns ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului și să i Se descopere.

Continuare …

Arhim. Zaharia Zaharou: Marile tragedii sunt momente în care credinţa oamenilor este pusă la încercare

Părinte Zaharia, mi-aţi împărtașit o întâmplare din viaţă dumneavoastră când, pe neaşteptate, aţi fost pus în situaţia de a mângâia un număr important de oameni după o mare tragedie. Unii dintre noi ne supărăm atunci când suntem rugaţi ca în ultimul moment să rostim o predică la Evanghelia zilei. Însă, Părintele Zaharia a fost invitat să slujească Liturghia la o biserică şi, după ce a predicat, preotul paroh l-a rugat să rostească şi un cuvânt de mângâiere pentru un număr de familii care veniseră la biserica la puţină vreme după ce avusese loc prăbușirea unui avion în care îşi pierduseră viaţă mulţi dintre cei dragi ai lor.

Continuare …

Trebuie să învăţăm să ne lărgim inima, să păstrăm şi să cumpănim toate în inimă şi să tăcem

Din pricina firii noastre căzute, când suntem în necaz ne răzvrătim, ne plângem şi ne văităm, iar atunci când suntem bucuroşi, în loc să ne deschidem larg inima, ne deschidem larg gura şi risipim în felul acesta toată puterea pe care această bucurie o cuprinde în sine. Pentru a deveni isihaşti desăvârşiţi trebuie să fim asemeni Maicii Domnului; trebuie să învăţăm să ne lărgim inima, să păstrăm şi să cumpănim toate în inimă şi să tăcem.
În Acatistul Buneivestiri, Maica Domnului este numită „vas pecetluit cu Duhul Sfânt“, pentru că a păstrat toate în inima sa (vezi Luca 2, 19).

Continuare …

✝ Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)

Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către Faţă, îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu. Insă după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă.

Continuare …

Ispitele sunt atât de mari, încât nu putem birui doar prin forțe proprii

Ne este de folos să fim uneori certaţi sau îndreptaţi de părinţii noştri duhovniceşti. Frica de mai-marii noştri este mântuitoare. De multe ori numai gândul: „Cum îi voi mărturisi stareţului meu lucrul acesta?” a fost de ajuns ca să mă ferească de păcat. Nu este rău să ne temem de mai-marii noştri, dar nu trebuie numai să ne temem de ei, ci se cuvine să-i iubim şi să-i respectăm în acelaşi timp. Atât frica Domnului, cât şi frica de mai-marii noştri sunt un dar de la Dumnezeu care ne ocroteşte.

Continuare …

Cum explicaţi sentimentul de respingere faţă de un lucru care se repetă, precum slujbele zilnice din Biserică?

Cum explicaţi sentimentul de respingere faţă de un lucru care se repetă, precum slujbele zilnice din Biserică?
Eu cred că slujbele ne oferă un cadru în care ne putem ruga. Dar ca să primim folos deplin din participarea la slujbe şi din adunarea în biserică, înainte de a ne duce la întâlnirea cu celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos, trebuie mai întâi să pregătim un loc tainic înlăuntrul nostru, unde căldura pocăinţei noastre să adune toată aplecarea cea smerită a inimii, toată iubirea pentru cuvântul lui Dumnezeu, toate aspiraţiile de iubire frăţească, toate dispoziţiile noastre duhovniceşti.

Continuare …