
Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.


Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.

Atâta timp cât omul se află sub presiunea unei inerții negative, strădania lui de întoarcere – măcar la nivelul minții, prin recunoașterea că merge pe un drum greșit – rămâne un exercițiu permanent. Din experiența celor care trăiesc lucrarea pocăinței și, într-o anumită măsură, și din experiența celor ce încearcă să răspundă chemării la pocăință, aflăm că pocăința nu este un moment trecător, ci o stare continuă a inimii.

„Când te rogi, intră în cămara ta” (Mt 6,6)

Spunea Părintele Stăniloae o vorbă mare: știți de ce se sinucid unii oameni? Pentru că, eu cred, se simt foarte singuri.

Nu suntem singuri…