Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.
Și dacă peste tine vin încercări şi necazuri, care cândva vor trece şi vor fi uitate, nu le întâmpina cu deznădejde necugetată. Timpul aduce uitarea şi uitarea aduce mângâiere în vindecarea oricărei răutăți. Toate sunt trecătoareşi schimbătoare, fericirea şi nefericirea, bucuria şi tristeţea, plăcerea şi durerea, viaţa şi moartea. Singurele statornice şi neschimbătoare sunt viaţa veşnică şi iadul veşnic. Asta să n-o uitaţi niciodată.
Athos, 28 iulie/ 10 August 1934
Preaiubite, întru Hristos părintele meu și frate, părinte Dimitrie, Binecuvintează!
Sunt tot felul de cărţi despre educaţie scrise de parcă părinţii ar fi deja sfinţi şi odraslele lor ar trebui, prin urmare, să fie tot sfinte. De fapt, părinţii înşişi cad fără încetare în păcat, şi copiii văd încă din scutece păcatul în jurul lor. Şi atunci, cum să îi pedepsească cei ce n-au fost în stare să dezrădăcineze păcatul din ei înşişi, ba şi-au stricat singuri copiii? Oare nu vom auzi glasul Domnului: „Mai întâi scoate bârna din ochiul tău”?
O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe: