E nevoie de silință, de o mare luptă de a se sili cineva pe sine, însă nu prin constrângere, ci prin silire de sine, ca să poată să-și amintească de Dumnezeu și să cheme numele Său. E nevoie de aceasta pentru că numai astfel omul își regăsește adevărata lucrare.
În ceea ce privește Sfintele Taine, cât de des se poate împărtăși cineva și dacă trebuie să o facă.… Cum să vă spun? Este acel fapt care face vie relația noastră cu Hristos, care face ca legătura noastră cu El să fie concretă în mod practic. Dacă nu ne împărtășim, relația noastră cu Hristos rămâne la nivel teoretic.
Rugăciunea noastră se adună, se adună și se păstrează în mâinile Domnului. Iar Dumnezeu, ca un Părinte bun și iubitor, așteaptă plinirea vremii pentru a trimite această rugăciune, prin Duhul Sfânt, în sufletul celuilalt. Și acest lucru se petrece atunci când celălalt este pregătit, nu atunci când vrem noi.
„Să fiți atenți să nu cârtiți împotriva altor oameni”, spunea Părintele Porfirie. Adică, dacă cineva ți-a făcut un rău, să nu te plângi împotriva lui, pentru că această plângere este o energie negativă pe care o emiți spre el. Astfel, îi faci și lui rău, pentru că, în chip tainic, sufletul lui este înștiințat de atitudinea ta potrivnică.
Sfânta Împărtășanie este cea care face vie relația noastră cu Hristos, dându-i un conținut real și concret.. Dacă nu ne împărtășim, relația noastră cu Hristos rămâne la nivel teoretic.