Archives

Când te rogi așa cum trebuie, să te aștepți la ispite

Când atotvicleanul demon folosește multe mijloace și nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puțin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.

Continuare …

Iubirea către Dumnezeu este mai înaltă atunci când se manifestă ca recunoştinţă

Înainte de rugăciune, omul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Rugăciune pentru rugăciune. Ascultaţi ce zice preotul în taină, în timp ce se citeşte Apostolul la Dumnezeiasca Liturghie: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale, şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea evangheliceştilor Tale propovăduiri.

Continuare …

Când rugăciunea noas­tră poate fi auzită de Dumnezeu?

Mulţi oameni, chiar dacă nu se roagă în mod deosebit, recunosc puterea şi valoarea rugă­ciunii şi în momente foarte grele ale vieţii lor recurg la ajutorul Bisericii şi al mănăstirii şi îi roagă pe preoţi şi pe monahi să se roage pentru ei. Acesta nu este un lucru rău, însă poate arăta că ei înşişi nu vor să-şi asu­me responsabilitatea.

Continuare …

Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: „Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi!”

Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice.

Continuare …

„Trebuie să-L sâcâim pe Domnul şi pe sfinţii Lui”

Toţi fac acelaşi păcat: fac o metanie – două şi aşteaptă să li se dea ceea ce vor, într-o clipă. Iar, dacă nu li se dă după dorinţa lor, încep să cârtească şi hulesc pronia lui Dumnezeu. Şi de aceea nu primesc nimic. Faptul acesta să ţi se dea pe dată înseamnă să-I comanzi lui Dumnezeu. Nu trebuie aşa, ci iată cum: „Doamne, Tu vezi că mie îmi trebuie asta şi asta, că asta şi asta mă împovărează. Ajută-mă şi rânduieşte pentru mine după voia Ta cea sfântă, nu după voia mea!”

Continuare …

Foarte des suntem neatenți în rugăciune…

Cuvintele rugăciunii sunt precum o săgeată. Dar a avea o săgeată nu este destul. Dacă vrei să lovești o țintă, atunci îți trebuie un arc cu o coardă tare, și-ți mai trebuie și un braț puternic pentru a-l încorda. Dacă ai un arc bun, dar nu-l poți încorda, săgeata ta va zbura doar câțiva metri și nu va ajunge la țintă. Ne sunt necesare arcul, coarda și brațul puternic.

Continuare …