În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce privește lucrările cele mai smerite: „Niciun lucru nu înjosește valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viața divină în noi”. Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viața duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubește. Nu există patimă. În același timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubește Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.

Continuare …

Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.

Continuare …