Boala cancerului este una divină
Spuneți-ne ceva despre moartea subită.
Înțelegerea fenomenului de moarte subită depinde de punctul de vedere al fiecăruia. Pentru secularizați, moartea subită este bună și de dorit căci vor fi scutiți de suferinţă și nu vor fi chinuiți de boli la bătrânețe.
Istorii Neîngropate între gratii. Valeriu Gafencu – 63 de ani de la nașterea în Împărăția cerurilor. (24 ianuarie 1921, Sângerei, județul Bălți, Basarabia – 18 februarie 1952, închisoarea Târgu Ocna)
Documentar realizat de România de poveste la RTV (cu Ioan Chertitie)
Un film documentar despre Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”, unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist.
Documentar realizat de Radu Dinu despre mărturisitorii închisorilor comuniste și jertfa lui Valeriu Gafencu – „Noaptea pătimirilor”, o producţie TV România Internaţional 1998, după o idee de Virgil Maxim.
Condacul întâi :
Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-au aprins mănunchiuri de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi al iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, mult pătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!
Troparul
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc cu Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Contemplaţia se află în cele mai fine lucrări ale minţii şi în permanenta meditaţie asupra lui Dumnezeu. Sălaşul ei este rugăciunea neîncetată şi astfel ea luminează latura duhovnicească a sufletului, mintea.
„Uneori, contemplaţia izvorăşte din rugăciune, făcând să tacă rugăciunea buzelor. Atunci, omul aflat în rugăciune devine prin contemplaţie un trup fără suflare, în afara sa.
Spuneţi-ne ceva despre moarte, primul lucru care vă vine în minte, ceva ce considerați a fi foarte important.
Primul lucru care îmi vine în minte ar fi acela că moartea este un mare mister, precum spun şi versurile cântate la slujba de înmormântare, scrise de Sfântul Ioan Damaschin. Acest mister este legat de faptul că în momentul morții sufletul este smuls din armonia perfectă în care se află cu trupul. Este de asemenea un eveniment trist pentru că este legat de coruptibilitatea și mortalitatea omului manifestate de-a lungul întregii sale vieții.
Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte.
Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să-şi rânduiască viaţa în aşa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar si în împrăştierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinţei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simţiri: atunci va fi uşor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniştea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părţile.
1. Zicea avva Isidor, pelusiotul: viaţa fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viaţă. Căci ea şi tăcând e folositoare; cuvântul şi strigând supără. Dacă se întâlnesc cuvântul şi viaţa, desăvârşesc un simbol al întregii filosofii.
2. A spus tot el: cinsteşte virtuţile; nu căuta izbânzile trecătoare. Că cele dintâi sunt avere veşnică, iar celelalte se sting curând.
Credincioşii ortodocşi se află începând de astăzi, 16 februarie 2015, în ultima săptămână dinaintea Postului Mare, numită în Biserică Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă.
În această săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. În calendarele bisericeşti, pentru aceste zile apare menţiunea harţi, un termen popular care desemnează zilele de dezlegare a postului.
Poate că cea mai mare datorie a noastră este aceea de a ne lumina pe noi înşine şi pe ceilalţi.
Trebuie să ne adâncim în credinţă – nu prin studierea canoanelor Sinoadelor Ecumenice şi a tipicului (deşi îşi au şi ele locul lor), ci prin cunoaşterea modului cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră; prin citirea Vieţilor de Drepţi din Vechiul şi Noul Testament (citim prea puţin Vechiul Testament – care e foarte instructiv), a Vieţilor de Sfinţi, a scrierilor Sfinţilor Părinţi despre viaţa practică şi duhovnicească, despre suferinţele creştinilor de astăzi şi din vremurile de pe urmă.
Nici un ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.
Rugăciunea Dreptului Simeon – Acum slobozește.
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.
CONDACUL 1
Ca un lăcaş minunat, sfinţit de lumina Duhului, te-ai arătat în mijlocul poporului ales, aşteptând cu dor venirea Mântuitorului în trup, cu Care vorbeai neîncetat în cămara inimii tale, aducându-i jertfa cântării de: Aliluia!
Condacul 1
Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!
– După închisoare, aţi plecat în America, unde trăiţi şi acum, într-o mănăstire ortodoxă. Cum vi s-a părut societatea capitalistă, după experienţa comunistă?
– Da, după închisoare, Patriarhul Iustinian s-a străduit să fiu scos din ţară, Dumnezeu să-l ierte! A fost un mare patriarh, care i-a înţeles foarte mult pe cei care suferă. În ciuda faptului că unii oamenii din presă îl critică, şi pe el, şi pe Preafericitul Teoctist, să ştiţi că ei au fost mari înţelegători ai suferinţei umane.
Stând în biserică, îmi aşteptam şi eu rândul să vorbesc cu Părintele Arsenie. Nu era lume multă ca altădată şi Părintele nu era venit în biserică.
Stăteam în aşteptare şi numai că văd două persoane, soţ şi soţie, mai în etate, supăraţi, care s-au dus la părintele Bunescu, care slujea ca preot în biserica din satul Drăgănescu şi îi spun: