Îl rog pe Domnul să vă binecuvânteze dorul inimii ca în această perioadă (a postului) să se îndrepte mai ales spre foamea de El şi de Prezenţa Lui iubitoare!
Dacă nu vom transforma foamea noastră de hrană, de frumos, de bine, de tandreţe şi de adevăr, în foame de El, Cel Ce pe toate le poate şi le dăruieşte dăruind-Se pe Sine celor care-L primesc, nu vom putea posti oricât ne-am abţine de la toate!
Aceia care au cugetul curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie de Sfintele Taine.
Pe mulți îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu așa precum se cade, după lege, a-L primi, în Sfântul post și în ziua de Paști, cu gândul și cu mintea curată. Că se cade să păzim Sfântul post întru nevinovăție și să ne curățim cugetul, și, așa, să ne împărtășim. Pentru că, cel necurat nu este vrednic să primească, de pe Sfânta Masă, Trupul lui Hristos. Să înțelegi, dar, că cei de demult, care se împărtășeau, de multă frică aveau trebuință și se curățau mai întâi. Iar tu primești, cu spurcate mâini și buze, fără de nici o frică, Trupul și Sângele lui Hristos, pe Cel de care îngerii se cutremură.
Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă.
Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.
Mărturii ale arhimandritului Victorin Oanele (1 febr. 1931– 24 oct. 2014)
Mulţi călugări am cunoscut de-a lungul anilor, dar părintele Victorin Oanele a fost unul dintre cei mai smeriţi monahi, căruia am încercat să-I iau un interviu. M-a primit zâmbitor, cu privirea pierdută undeva dincolo de vârfurile semeţe ale brazilor, făcându-mi semn să îl urmez. N-am apucat să-i spun de ce am venit, pentru că a început să-mi arate rând pe rând, toate comorile bătrânei mănăstiri.
La spovedanie, părintele dovedea o răbdare inimaginabilă. Mulţi din cei care se mărturiseau la el abuzau şi începeau să-şi expună diferite probleme care nu aveau tangenţă cu viaţa lor duhovnicească, dar părintele căuta să-i aducă la subiect. Stătea noaptea până târziu, până la ultimul credincios. Era înţelept în sfaturile pe care le dădea.
Îmi aduc aminte un lucru care mi s-a părut definitoriu pentru un preot şi mai ales pentru un duhovnic. Un doctor a venit la părintele şi i s-a plâns: „Părinte, mă simt vinovat că nu reuşesc să ţin un post mai aspru, să am o asceză mai accentuată“.
Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din când în când în faţa icoanelor, dar împreună cu aceasta – lucru pe care trebuie să-l facem – monahul foloseşte şapte cuvinte de rugăciune, pe care le rosteşte atunci când munceşte, mănâncă sau stă şi atunci când se ocupă cu orice altceva, fără încetare!
Spunem aceste cuvinte cu gura, cu mintea sau cu inima: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Cu ce te lauzi, omule, cu ce te mândreşti atâta? Oricine se laudă, o face cu cele ale sale, nu cu cele ale altuia. Ce ai tu al tău, cu care să te poţi lăuda? Ce ai tu, în afară de cele împrumutate, pe care la sfârşit trebuie să le înapoiezi celui ce ţi le-a dat?
Oare te lauzi cu frumuseţea trupească? Du-te la cimitir, şi vezi unde se aruncă din oraş frumuseţea trupească. Sau te lauzi cu ochii şi gura? Cine ştie de câte ori ţi-ai scuturat plictisit praful de pe încălţări, fără să te gândeşti că aceia sunt ochii şi gurile celor ce au trecut pe drumul pe care mergi tu acum!
Părinţii pustiei egiptene, 26 ianuarie 2014, Universul Credinţei, TVR1, Sursa: www.tvr.ro
Tropar la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea:
Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.
Părintele Sofian Boghiu: Trebuia să fac și puțină pușcărie…
Interviu realizat de Elena Dinu în anul 2002. TVR – Universul credinței, www.tvr.ro
Condacul 1
Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!
Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea:
Bucurie mai dinainte ne dăruieşte astăzi Sfânta Ana, odrăslind Rod ce alungă întristarea, pe Singura pururea Fecioară, pe care o şi aduce astăzi cu bucurie, făgăduiţele rugăciuni împlinindu-şi în Templul Domnului, ca pe Ceea ce este Biserică a Cuvântului lui Dumnezeu şi Maică Curată.
E foarte important să învățăm asta astăzi pentru că felul în care suntem atacați acum, felul în care suntem smulși din relația cu Dumnezeu acum se deosebește de felurile prin care vrăjmașul a luptat de-a lungul istoriei. Astăzi, majoritatea oamenilor nu mai sunt materialiști. Acum mentalitatea Noii Ere care este și vine la noi ne ademenește cu „valori spirituale”.
Da, să fim atenți, că toți oamenii au duh, dar nu toți oamenii sunt înduhovniciți. Pentru că înduhovnicit este numai acela care în duhul lui a primit Duhul Sfânt și lucrează poruncile lui Dumnezeu în Duhul Sfânt.
Postul, leac pentru suflet
…Postul, acest medic al sufletelor noastre, obisnuieste sa domoleasca unuia fierbintelile si miscarile trupului, altuia sa-i imblanzeasca irascibilitatea, altuia ii alunga somnul, altuia ii trezeste ravna, altuia ii curata mintea si o face din nou libera de cugetele rele, altuia ii domoleste limba nedomolita si o retine ca si cu un frau prin frica lui Dumnezeu, nemailasand-o sa rosteasca cuvinte nefolositoare si putrede; altuia ii ocroteste nevazut inaltarile si-i fixeaza ochii si nu-i lasa sa se mai poarte cu curiozitate incolo si incoace, si il invata sa se priveasca pe sine insusi si sa-si aduca aminte numai de pacatele si lipsurile sale.
Condacul 1
Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Slava deşartă este cea dintâi fiică a mândriei şi ea însăşi are şapte odrasle: lauda de sine, fățărnicia, iscodirea de lucruri noi, pizma, neînvoirea, iubirea de ceartă, neascultarea.
Slava deşartă este cea dintâi fiică a mândriei şi ea însăşi are şapte odrasle:
Noi, Biserica Ortodoxă, care avem aşa mari, puternice, rezistente valori, noi putem să realizăm ceea ce nu se mai întâlneşte în nici o confesiune, în nici o religie. Acest aspect este recunoscut de toţi aceia din alte confesiuni care sunt sinceri.
Dar să nu ne culcăm pe-o ureche că suntem creştini de 2000 de ani, că avem valori mari, o sănătate genetică extraordinară şi aşa este, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne adormim conştiinţa. Pentru că fiecare este sau nu este creştin prin Sfântul Botez şi fiecare este sau nu este creştin în măsura în care încearcă să îndeplinească făgăduinţele de la dumnezeiescul Botez.