Contemplaţia se află în cele mai fine lucrări ale minţii şi în permanenta meditaţie asupra lui Dumnezeu. Sălaşul ei este rugăciunea neîncetată şi astfel ea luminează latura duhovnicească a sufletului, mintea.
„Uneori, contemplaţia izvorăşte din rugăciune, făcând să tacă rugăciunea buzelor. Atunci, omul aflat în rugăciune devine prin contemplaţie un trup fără suflare, în afara sa.
Această stare e cunoscută drept contemplaţia rugăciunii”. „În această contemplaţie încărcată de rugăciune există felurite trepte şi o diversitate de daruri”, căci „mintea încă nu a ajuns” în acea sferă unde nu mai există rugăciune, fiindcă în acea sferă este ceva mai mare decât rugăciunea.
Sf. Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos,
Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 69