Părintele Arhimandrit Ioanichie Balan – Mărturisiri duhovnicești despre Biserică, Credință, Neam și Țară.
Interviu realizat de Sorin Dumitrescu (anul 1994); Autor: Fundația Anastasia.
Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „ Sf. Vasile cel Mare „ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.
Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionaţi de aceastã muzicã înãlţãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
L-am întrebat pe părintele Adrian:
– Vreți să mergeți la Ierusalim? Dar la Sfântul Munte? La Lavra Pecerska?
– Nu. Aș vrea să am aici bucuria și viața lui Hristos, împlinind poruncile Lui aici, și atunci am în mine și Ierusalimul și Sfântul Munte… Iar în Sfânta Liturghie trăim ca și la Ierusalim, ca și la Sfântul Munte, aceeași viață a lui Hristos…
Trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt.
– Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat.
Aţi auzit cum se fericesc cei ce se nevoiesc şi cum se văicăresc cei ce se lenevesc? Acestea toate le cugetă şi te sârguieşte ca să te mântuieşti.
Să nu iei aminte la cei ce se lenevesc şi se desfătează, căci ca iarba degrab se vor usca. Să nu iubeşti veacul acesta, că îi împiedică pe cei ce-l iubesc şi puţină vreme îi veseleşte, dar îi va trimite goi în veacul acela.
“Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri.
Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece.
Condac 1
Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme, trambita de foc a pocaintei!
Aşa cum lui Luca şi Cleopa le ardea inima când Domnul mergea împreună cu ei pe cale [Le 24,32], aşa şi acum multor monahi inima le arde de iubire pentru Domnul, şi în duh smerit şi în iubire sufletul lor se alipeşte de Unul Dumnezeu.
Dar sufletul monahului împătimit după bani sau lucruri sau îndeobşte după orice lucru pământesc nu poate iubi pe Dumnezeu cum trebuie, pentru că mintea lui e împărţită între Dumnezeu şi lucruri, iar Domnul a spus că nu putem sluji la doi domni [Mt 6, 24]. Tot aşa şi cu mirenii: mintea lor e ocupată de cele pământeşti şi nu pot iubi pe Dumnezeu aşa cum îl iubesc monahii.
Părintele Adrian Făgețeanu (n. 16 noiembrie 1912, Deleni (Cernăuți) – m. 27 septembrie 2011, București) a fost un important părinte duhovnicesc în Biserica Ortodoxă Română, membru al mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București și deținut politic în timpul regimului politic comunist din România.
A trecut la Domnul la 27 septembrie 2011 la spitalul ”Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta venerabilă de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, în cimitirul Mănăstirii Lainici.
Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: Oare pentru care păcat nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului?
Răspuns-a lui bătrânul: Pentru pizmă şi ţinerea de minte a răului, precum zice Domnul:
„Pocăinţa este spital ce curăţă păcatul, este dar ceresc, putere minunată care biruie, cu harul ei, şir de legi.
De aceea Hristos nu doboară pe desfrânat, nu alungă pe cel ce face adulter, nu întoarce spatele beţivului, nu Se îngretoşează de închinătorul la idoli, nu izgoneşte pe hulitor, nici pe îngâmfat, ci pe toţi îi schimbă. Pocăinţa este un cuptor în care păcatul se topeşte. Este de neapărată trebuinţă să cunoaştem mai întâi care este scopul lui Dumnezeu.
În societatea de azi, caracterizată de evoluţia necontrolată a ştiinţei şi tehnologiei, de decăderea civilizaţiei şi de criza valorilor, oamenii evită să pronunţe cuvântul «moarte», iar tot ce le aminteşte de ea este respins şi alungat cu orice preţ. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere.
Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în cazul unei persoane care tocmai a trecut la Domnul. Întrucât şi-a pierdut dreapta cunoştinţă despre moarte, omul încearcă s-o ignore, trăind astfel încorsetat în limitele unei vieţi nevrotice, lipsite de sens adevărat.
Să nu ne trudim să adunăm și să păzim la comori, în timp ce alții se amărăsc în sărăcie, ca să nu ne impute și să nu ne amenințe cu mâhnire dumnezeiescul Amos, cu aceste cuvinte: “Haideți acum, voi care ziceți: când va trece luna și vom vinde și Sâmbăta și vom deschide comorile”?
Săturarea aduce necumpătarea -, și traiul în moliciune pe paturi de fildeș și moleșirea cu cele mai de frunte miruri și îngrășarea cu viței de lapte din cirezi și iezi din turme și lovirea din palme la sunetul timpanelor și încă și mai mult convingerea că ceva din acestea este stătator și trainic.
Condacul 1:
Pe marele Ierarh şi apărător al Sfintei Treimi, veniţi toţi cu duhovniceşti laude să-l fericim şi din izvorul învăţăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm aşa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
Suferința
Suferința în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. Suferința este întotdeauna foarte benefică dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinței energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferința devine foarte prețioasă, fie că este o suferință de bunăvoie sau fără de voie. […] Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferințe este de mare preț înaintea lui Dumnezeu și poate să susțină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul și nu vom duce lipsă de nimic.
Nu priviţi la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, aşa precum pruncul priveşte către mama atunci când i se întâmplă ceva.
Să le vedeţi pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiţi şi să vă forţaţi. Întreaga voastră strădanie să fie să priviţi spre lumină, să cuceriţi lumina. Astfel, în loc să vă predaţi strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veţi preda slavoslovirii lui Dumnezeu.
Troparul Sfintei Xenia, glas al 7 -lea:
Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.