Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?
Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?
Nu te înfioară Iadul?
Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?
Se mai poate ?
Da! Trebuie numai să vrei …
Părinte, fumatul este patimă, este păcat?
Păi, prima dată dacă fumezi o ţigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existenţa umană. Nu-i ca şi când ai mânca. Este o treabă în plus şi nu poţi fi şi cu Dumnezeu şi cu fumatul.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Cele de sus căutând…
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume şi ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfinţite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, glasul al 4-lea:
Necurăţia şi boala sufletului sunt lucruri nefireşti; ele nu fac parte din natura sa creată fiindcă „curăţia şi sănătatea sunt împărăţia sufletului”. Un suflet slăbit de patimi este un teren pregătit pentru cultivarea urii, iar „dragostea e dobândită numai prin vindecarea sufletului”.
Dragostea este a lui Dumnezeu „pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4, 8). „Cel ce dobândeşte dragostea Îl primeşte în sine pe Dumnezeu Însuşi”. Dumnezeu nu are limite, iar dragostea este, deci, nelimitată şi fără hotare, aşa încât „cel ce iubeşte prin şi întru Dumnezeu, iubeşte toate lucrurile în mod egal şi fără deosebire”.
Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre.
Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieşte împlinirea rugăminţilor noastre, atunci când zice: „Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”. Şi iarăşi: „Cereţi şi vi se va da”.
Sfantul Cuvios Visarion s-a nascut in Egipt si a imbratisat viata monahala inca din tineretile sale. Dupa ce l-a intalnit pe Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan si pe Sfantul Isidor Pelusiotul, cuviosul a petrecut ani multi in post si priveghere, ascunzandu-si nevointele cat a putut de mult.
Sfantul Visarion a trecut la cele vesnice in anul 466, in ziua de 6 iunie.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.
Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui (Psalmi 138, 7)?
Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine (Psalmi 138, 9-10) sufletele şi trupurile noastre.
Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta.
– Gheronda, să vorbesc despre o greutate pe care o întâmpin sau să tac?
– Dacă nu vorbeşti despre greutatea ta din dragoste, pentru a nu-i îngreuna pe ceilalţi, îţi vei păstra pacea lăuntrică. Această greutate îţi va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta. Odată m-am întors seara târziu de la procesiunea de la Mănăstirea Cutlumuş.
Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu.
Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui.
S-au dus odată avva Silvan cu ucenicul sau Zaharia la o mănăstire. Aici frații le-au făcut ceva de mâncare înainte de a pleca la drum.
După ce plecară, ucenicul său găsi apă în drum și a dorit să bea. Bătrânul îi spuse:
– Zaharia, azi e post.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.
Nici un ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești.
Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.
Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
Actul de cinstire a rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor apare în deceniile veacului apostolic şi continuă în veacul următor. Mântuitorul Însuşi vorbea despre calitatea deosebită pe care o dobândesc cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, primind în felul acesta arvuna nemuririi. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că, „dacă ucideţi, cu duhul, faptele trupului, veţi fi vii“. Faptul că Biserica a cinstit de la început sfintele moaşte ne-o atestă, înainte de toate, Sfânta Scriptură.
Troparul Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au luat de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au şi ale diavolilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
O ciudată paralelă la teoria modernă a evoluţiei universale se poate vedea în vechea învăţătură păgână despre transmigrarea sufletelor (reîncarnare). Reacţia Sfinţilor Părinţi faţă de această idee, pe care au osândit-o cu toţii, arată cât de mult se preocupau de păstrarea rânduielilor zidirii şi neamestecării felurilor şi făpturilor sale. Sfântul Grigorie al Nyssei scrie:
„Mi se pare că cei ce cred că sufletul rătăceşte în fiinţe cu natură diferită, confundă proprietăţile naturii, amestecând şi încurcând lucrurile între ele: iraţionalul cu raţionalul, sensibilul cu insensibilul, care, dacă vin în contact unul cu altul, nu sunt despărţite între ele de nici o ordine firească.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.