Sfantul Cuvios Visarion s-a nascut in Egipt si a imbratisat viata monahala inca din tineretile sale. Dupa ce l-a intalnit pe Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan si pe Sfantul Isidor Pelusiotul, cuviosul a petrecut ani multi in post si priveghere, ascunzandu-si nevointele cat a putut de mult.
Sfantul Visarion a trecut la cele vesnice in anul 466, in ziua de 6 iunie.
Condac 1
Inger in trup, comoara de sfintenie te-ai aratat lumii, Parintele nostru Visarion, luminandu-ne sufletele noastre cu viata ta cea dumnezeiasca. Pentru aceasta, cu credinta cinstirea noastra iti aducem: Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule !
Icos 1
Nascut si crescut dupa trup in Egipt, din tinerete l-ai iubit pe Hristos. Lumina darului lui Dumnezeu a rasarit in inima ta, iar tu te-ai pazit cu toata luarea aminte de intinaciunea pacatului, ferindu-te a-ti pata haina duhovniceasca imbracata la Sfantul Botez. Pentru aceasta te laudam:
Bucura-te, floare a dragostei cuvioase
Bucura-te, gandire la poruncile lui Dumnezeu
Bucura-te, straja neadormita a focului dumnezeiesc
Bucura-te, mireasma a voii dumnezeiesti implinite
Bucura-te, fierbinte rugatorule
Bucura-te, sfesnic purtator de lumina dumnezeiasca
Bucura-te, constiinta mangaietoare a milei si maretiei lui Dumnezeu
Bucura-te, ridicare cu duhul mai presus de fire
Bucura-te, covarsire a firii slabite de pacat
Bucura-te, ca ai coborat cerul in inima
Bucura-te, viata inchinata lui Hristos
Bucura-te, mladita a Viei ceresti
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 2
Ca o albina te-ai sarguit a cerceta pe Cuviosii Parinti ce locuiau in Sfintele Locuri ale Ierusalimului, si ai cules din Florile pustiei duhovnicesc nectar, pentru sufletul insetat de Hristos. Pe cuviosul Gherasim, caruia un leu ii slujea, te-ai invrednicit astfel a-l vedea in pustia Iordanului. Impreuna rugati-va si acum sa ne invrednicim milostivirii dumnezeiesti, ca uniti cu voi intr-un cuget si o inima sa cantam Sfintei Treimi: Aliluia!
Icos 2
Asa ai vazut pe multi alti parinti ce vietuiau acolo prin diferite locuri si straluceau in fapte bune si cu care vorbind, ai castigat mult folos sufletului tau, Sfinte Parinte Visarion.
Bucura-te, fagure plin de mierea virtutilor
Bucura-te, ca din multe flori te-ai ostenit a o afla
Bucura-te, cautare neobosita a lui Hristos
Bucura-te, impreuna calator cu smerita cugetare
Bucura-te, ravnitor al Sfintilor Parinti
Bucura-te, aratator de cele ceresti
Bucura-te, descoperitor al intelepciunii dumnezeiesti
Bucura-te, lucrator al tainelor lui Hristos
Bucura-te, iubitorule al dreptei socoteli
Bucura-te, inchinatorule in duh si adevar
Bucura-te, ca picuri duhovniceasca roua in sufletele celor credinciosi
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 3
Alergai neobosit spre hotarul Vietii Celei Vesnice, si cu curaj infruntai arsita pustiei, Preacuvioase Parinte, pentru a te uni cu ceata Sfintilor Parinti, de care alipindu-te pururi cantai: Aliluia!
Icos 3
Intorcandu-te la locul tau, ai dobandit ca parinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelosiotul, de a carui deasa povatuire mult folosindu-te, te-ai indreptat catre viata cea aspra.
Bucura-te, vistierie nefurata a invataturilor Parintelui tau
Bucura-te, sabie a duhului, ascutita de piatra ascultarii
Bucura-te, ca ai crescut in tine chipul fiului duhovnicesc
Bucura-te, ostas nebiruit in razboiul nevazut
Bucura-te, invapaiere spre cele dumnezeiesti
Bucura-te, patimitorule de buna voie pentru Hristos
Bucura-te, ca ai iubit simplitatea si nevinovatia
Bucura-te, pamant bun, care ai inmultit darurile dumnezeiesti
Bucura-te, jertfa de sine, mistuita de focul ceresc
Bucura-te, lepadare de sine pentru Hristos
Bucura-te, sluga Domnului cea credincioasa si inteleapta
Bucura-te, rabdare si dragoste care imbratisezi toata lumea
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 4
Impartind saracilor si manastirilor averea ramasa de la parinti, te-ai facut monah si te-ai instrainat desavarsit de cele trecatoare, ramanand in inima ta singur cu Hristos, Caruia neincetat Ii cantai: Aliluia!
Icos 4
Te-ai salasluit in loc pustiu, iubind linistea cea dupa Dumnezeu, obosindu-te cu multe osteneli si omorand patimile trupesti cu nevointele pustnicesti, Preacuvioase Visarion, Parintele nostru. Pentru aceasta, dupa vrednicie laudandu-te, iti cantam:
Bucura-te, ingereasca petrecere
Bucura-te, vas plin de mirul intregii intelepciuni
Bucura-te, buna mireasma a rugaciunii curate
Bucura-te, ca prin postirea peste masura ai aratat nemasurata ravna dupa duhovniceasca hrana
Bucura-te, miscare nemiscata spre cele de sus
Bucura-te, pogorare in adancul smereniei
Bucura-te, ca ai luat pe umeri jugul lui Hristos
Bucura-te, ca toate pentru El ai lasat
Bucura-te, legamant vesnic al iubirii duhovnicesti
Bucura-te, sarac imbogatit in Dumnezeu
Bucura-te, sare a pamantului
Bucura-te, lumina lumii si calauza spre Hristos
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 5
Uneori posteai toata saptamana, iar alteori petreceai fara de hrana si bautura patruzeci de zile, cu ochii duhului atintiti spre Pomul Vietii, Preacuvioase Visarion, cantand in chip negrait: Aliluia!
Icos 5
Odata, intre maracini stand si avand mainile, ochii si cugetul indreptate spre cer, ai petrecut patruzeci de zile si nopti in rugaciuni ganditoare de Dumnezeu.
Bucura-te, stalp neclintit al Bisericii
Bucura-te, rugaciune, scara de la pamant la cer
Bucura-te, contemplare a celor negraite
Bucura-te, cugetare dreapta si neprihanita in Sfanta Treime
Bucura-te, inchinare adanca la hotarul de taina al dumnezeirii
Bucura-te, bucurie a vederii duhovnicesti
Bucura-te, insa si cutremur inaintea descoperirilor ceresti
Bucura-te, ca nu ti-ai miscat trupul catusi de putin in acest timp
Bucura-te, ca nu ai gustat nimic, nici nu ai gandit catre cineva
Bucura-te, ca nu ai dormit, nici nu ai slabit de fireasca neputinta
Bucura-te, ca nu ti-ai aplecat mintea spre cele pamantesti
Bucura-te, ca te-ai patruns cu totul de dragostea lui Dumnezeu
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 6
Daruind neabatut sangele nevointelor tale pentru Hristos, te umpleai de duh, urmand celor netrupesti puteri. Asa te-ai invrednicit de mari faceri de minuni, pentru ca sa se slaveasca si mai mult prin tine Numele lui Dumnezeu, in inimile celor ce-I canta: Aliluia!
Icos 6
Dupa cum Moise a prefacut apele cele amare intru dulceata, cu lemnul aratat de Dumnezeu, ca sa adape pe Israel cel insetat, tot astfel si tu, Cuvioase Visarion, ai indulcit amaraciunea apei de mare cu rugaciunea si insemnarea Sfintei Cruci, ca sa adapi pe ucenicul cel slabit de sete. Iar apoi, nelasandu-l sa ia provizii de apa, i-ai descoperit in chip lamurit desavarsita credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Bucura-te, credinta ce muti muntii
Bucura-te, grija doar de cele ceresti
Bucura-te, dar si impreuna purtare a crucii aproapelui
Bucura-te, facatorule de minuni, cel mare intre Parinti
Bucura-te, cel asemenea proorocilor de demult
Bucura-te, ca urmand lui Hristos, ai primit si Chipul de Parinte duhovnicesc
Bucura-te, slujire de Dumnezeu si aproapele
Bucura-te, ca ai zugravit cu viata icoana sfinteniei
Bucura-te, comoara ascunsa in Hristos
Bucura-te, ca din marea vietii ne scoti apa dulce si racoritoare a milostivirii dumnezeiesti
Bucura-te, pom rasadit la Izvorul Vietii celei vesnice
Bucura-te, tarie a nadejdii neclintite.
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule !
Condac 7
Te-ai asemanat, Preacuvioase Visarion si lui Iisus al lui Navi, caci precum acela a infrant pe Amorei oprind soarele in calea sa, tot asa ai facut si tu. Caci purtai in tine pe Soarele cel intelegator, Caruia toate i se supun. Pentru aceasta ne minunam si slavim pe Hristos, cantand impreuna cu tine: Aliluia!
Icos 7
Mergand cu ucenicul tau Dula la salasul unui staret, se apropia soarele de apus si calea era inca departata. Deci te-ai rugat, Preacuvioase Visarion, Domnului sa porunceasca soarelui a sta pana veti ajunge la robul lui Dumnezeu. Si asa s-a facut, caci n-a apus soarele pana ce ai sosit, Parinte, la acel staret. Pentru aceasta cu minunare cantam:
Bucura-te, cel binecuvantat de Domnul cu daruri mai presus de fire
Bucura-te, ca i-ai rusinat pe nevazutii vrajmasi
Bucura-te, smerenie inaltata de Hristos
Bucura-te, lumina neinserata
Bucura-te, fiu iubit al Tatalui Ceresc
Bucura-te, cuvant cu putere multa
Bucura-te, aratare a tainei iubirii
Bucura-te, inima facuta altar al inchinarii
Bucura-te, rugaciune ascultata de Dumnezeu
Bucura-te, mijlocire prin care ne indreptam viata
Bucura-te, facere de bine nedramuita
Bucura-te, ca Hristos ti-a daruit cele cu neputinta la oameni
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 8
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai, care te-a invrednicit ca si pe Sfantul Prooroc Ilie, a chema in vreme de seceta, cu rugaciunea, ploaie indestulata din cer pe pamant. Si nu o data sau de doua ori, ci de mai multe ori, ca sa se invedereze plinatatea darului in lucratorii marii si desavarsitei rugaciuni. Pentru aceasta slavim pe Hristos, cantand: Aliluia!
Icos 8
Inca si cu proorocul Elisei te-ai asemanat, caci precum acela a trecut apele Iordanului, despartindu-le cu cojocul lui Ilie, tot asa ai intarit cu rugaciunea firea apelor. Pentru ca Nilul il strabateai ca pe uscat si oriunde ti se intamplau paraie, le treceai cu picioarele goale.
Bucura-te, credinta dincolo de hotarele vederii trupesti
Bucura-te, ca ai facut roade vrednice de pocainta
Bucura-te, plans nelipsit dupa Dumnezeu
Bucura-te, ca rugaciunile tale ne pogoara si noua roua duhovniceasca
Bucura-te, ca racoresti cu ea sufletele celor necajiti
Bucura-te, cel ce ne ajuti sa pasim peste valurile ispitelor
Bucura-te, cel ce calci peste puterea vrajmasului
Bucura-te, neincetata pomenire de Dumnezeu
Bucura-te, stare plina de evlavie inaintea lui Hristos
Bucura-te, strapungere a inimii in fata mortii si a Judecatii
Bucura-te, aflare a smereniei pruncilor
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 9
Vazandu-ti smerenia, Parintii din Schitul unde petreceai oarecand n-au indraznit sa te roage sa scoti duhul necurat din omul cel indracit, ci cunoscand ca numai tu o poti face, l-au pus chiar in locul unde urma sa vii in Biserica. Dar cand ai intrat si l-ai vazut, nu ai vrut sa-l tulburi pe acel om. Atunci ei te-au rugat sa-l scoli, iar tu, abia atingandu-l si indemnandu-l, ai izgonit in acel ceas pe diavol si toti cu bucurie au cantat: Aliluia!
Icos 9
N-ai voit cu nici un chip sa fii slavit de oameni, socotindu-te pe tine pacatos si nevrednic. Pentru aceasta ai fost incununat cu dumnezeiasca slava, umbrit fiind de Duhul Sfant.
Bucura-te, alergare pe Calea cea stramta
Bucura-te, foc infricosator pentru vrajmasii nevazuti
Bucura-te, foc mangaietor pentru cei credinciosi
Bucura-te, ca ne aprinzi ravna dupa cele dumnezeiesti
Bucura-te, mucenic de buna voie care strici cursele diavolesti
Bucura-te, ca ai omorat pentru Hristos mila de sine
Bucura-te, blandete neclatinata
Bucura-te, cladire a temeliei sufletului pe dragostea lui Hristos
Bucura-te, floare aleasa in gradinile Raiului
Bucura-te, trezvie a inimii luminate de ochiul constiintei
Bucura-te, brate parintesti iubitoare
Bucura-te, ca nu treci cu vederea rugaciunile noastre ale pacatosilor
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 10
Intelegand din viata ta, Cuvioase, ca in inimile celor blanzi si smeriti se odihneste Domnul, ne cucerim de bunatatea Lui nemasurata si ne inchinam Chipului Sau mantuitor, cantand impreuna cu tine: Aliluia!
Icos 10
Odata, un frate din schit a cazut intr-o greseala, iar preotul ii poruncea sa iasa din biserica, ca un de tot nevrednic. Deci, Cuvioase Visarion, sculandu-te, ai iesit si tu impreuna cu acela zicand: „Si eu sunt pacatos ca acesta!”
Bucura-te, ciorchine al smeritei cugetari
Bucura-te, stare neclatinata a mintii
Bucura-te, tron al simplitatii
Bucura-te, cuget neiscoditor
Bucura-te, plans curatit de orice pata
Bucura-te, candela a dreptei socoteli
Bucura-te, neprihanita prihanire de sine
Bucura-te, untdelemn al milostivirii
Bucura-te, ridicare a celor cazuti
Bucura-te, sprijin in neputintele noastre
Bucura-te, lumina nejefuita a rugaciunii
Bucura-te, lucrator pentru mantuirea lumii
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule !
Condac 11
Patruzeci de ani nu te-ai culcat pe coaste ca sa te odihnesti, ci sezand, primeai numai putin somn. Iar pe ucenici ii sfatuiai sa fie treji, spre paza de cursele vrajmasului si spre asemanarea cu Heruvimii si Serafimii, care neincetat canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Tot mestesugul duhovnicesc cel tamaduitor il aratai cu fapta si cu cuvantul ucenicilor, ca sa se pazeasca si sa se smereasca pururi in fata lui Dumnezeu, fugind de nelucrare si de parerea de sine ca de niste furi cumpliti si pricinuitori ai caderii.
Bucura-te, fuga de pacate si casa a nepatimirii
Bucura-te, inima nerobita
Bucura-te, dragoste desavarsita
Bucura-te, neagonisitorule de cele pamantesti
Bucura-te, pasare ratacitoare, umbrita de harul dumnezeiesc
Bucura-te, cel flamand si insetat si gol, ca in Domnul ti-ai pus nadejdea
Bucura-te, ravnitor al Fericirilor lui Hristos
Bucura-te, fericita intristare si instrainare de mandrie
Bucura-te, singuratate impodobita de frumusetea rugaciunii curate
Bucura-te, diamant al rabdarii pustnicesti
Bucura-te, impreuna-liturghisitor cu ingerii
Bucura-te, pazitor al tainelor dumnezeiesti
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 12
Ajungand la adanci batraneti, te-ai mutat la viata cea neimbatranita si ai trecut de la plangere la bucuria cea vesnica, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia Ii canti impreuna cu Cetele Sfintilor: Aliluia!
Icos 12
De sageata iubirii patrunzandu-te cu totul, te-ai inaltat la cele ceresti ca un fiu al Imparatiei si asa chip de icoana te-ai facut, prin care si noi primim ajutor si luminare de sus.
Bucura-te, ca ai ajuns la masura varstei plinatatii lui Hristos
Bucura-te, ca ai intrat in slava cea neapropiata
Bucura-te, fulger de har ce arzi duhurile cele viclene
Bucura-te, stea mult luminoasa a Bisericii
Bucura-te, luminare a celor intunecati de patimi
Bucura-te, raza de nadejde a deznadajduitilor
Bucura-te, inger pamantesc si om ceresc
Bucura-te, sol al Treimii
Bucura-te, bucurie a Maicii Domnului
Bucura-te, neadormit mijlocitor al credinciosilor
Bucura-te, izbavitorule de toata boala si intunecimea
Bucura-te, cale a Vietii deschisa spre Cer
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtatorule!
Condac 13
O, Sfinte Preacuvioase Visarion, primeste smerita noastra rugaciune si fii noua mijlocitor inaintea Scaunului Sfintei Treimi. Alunga cu vapaia rugaciunilor tale pe tot potrivnicul si lumineaza-ne calea spre Hristos, ca izbavindu-ne de toata povara neiubirii sa nu ne aflam osanditi la Judecata, ci sa ne invrednicim a canta in vecii nesfarsiti: Aliluia!
Apoi Icosul 1 si Condacul 1.
Imn-Acatist alcatuit si diortosit sub indrumarea si prin rugaciunile Preacuviosului Ghelasie Gheorghe, de la Sfanta Manastire Frasinei.
Slava, inchinare si multumire Preasfintei, Celei de o Fiinta si Nedespartite, de Viata Facatoarei Treimi!