Condacul 1
Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a invrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să urmăm, cu dragoste şi credinţă, Mântuitorului Hristos. Pentru aceea îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi.
E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea.
Despre boală ca nevoinţă mântuitoare
Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie.
– Gheronda, ce este nobleţea mai exact?
– Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce dă, dar îşi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie şi simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească.
Părintele Mihail Stanciu despre Taina spovedaniei, Vorbe de duh, Universul Credinţei, 26 ian. 2014, TVR1
Troparul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin, glasul al 4-lea:
Mari sunt isprăvile credinţei! În peşteră, ca într-o cămară împărătească, au petrecut cei şapte sfinţi tineri şi fără stricăciune au murit. Iar după multă vreme, ca dintr-un somn s-au sculat, pentru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? (Mt. 18, 33)
Milă şi iertare – Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la pilda datornicului nemilostiv.
Pentru a avea credinţă, trebuie practicat şi puţinul de credinţă pe care-l are omul. Mulţi se plâng că nu au credinţă, deşi ar dori să aibă şi să se împărtăşească şi ei de binefacerile ei. O cauză de tot importantă a acestei lipse este că oamenii aceştia nu practică, nu cultivă puţinul de credinţă pe care-l mai au.
Este un adevăr vechi de când îi lumea şi verificat de mii de experienţe: dacă nu te ocupi de un lucru îndeaproape şi neîntrerupt, îl uiţi, pierzi orice familiaritate cu dânsul.
Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov de la Essex, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.
Muzica: corul Athos „Iată Mirele vine”
Despre boală şi felul de viaţă dus. Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
V-aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească.
Duhul Sfânt este Iubire și această Iubire se revarsă în sufletele tuturor sfinților care sunt în cer, și același Duh Sfânt este viu pe pământ în sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu.
(Sf. Siluan Athonitul)
De ce unii nu-şi găsesc niciodată jumătatea, altfel spus nu se pot căsători?
În Biserică timpul se opreşte, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenţei pământeşti nu întrerupe legătura vie dintre generaţii (G. Florovsky).
În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susţinut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8), vieţuieşte neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiaşi adevăr, aceluiaşi bine şi aceleiaşi vieţi, pururea făcând tot trecutul să fie prezent.
Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este „Doamne, miluieşte-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” .
Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
– Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
Troparul Sfinţilor 7 fraţi Macabei, al mamei lor Solomoni şi al dascălului lor Eleazar, glasul 1:
Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv Doamne şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.
După 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acum s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zeci de ani. Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală.
A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte.