Troparul Sfântului Mucenic Nichita Romanul, glasul 1:

Purtătorule de chinuri, biruind mai întâi năvălirile barbarilor cu puterea Crucii cea nebiruită, pe urmă ai surpat mândria demonilor, împotrivindu-te cu vitejia ta, înţelepte; şi biruind-o, Nichita, ai luat daruri vrednice de biruinţă. Slavă lui Hristos, Cel care te-a întărit; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce a mărit pururea cinstită pomenirea ta.

Condacul 1

Înfrumuseţat fiind cu minunată numire, ai arătat-o pe aceasta adeverită în chip strălucit prin pătimire, Mare Mucenice Nichita. Pentru aceasta, fiind împodobit cu diadema biruinţei, nu înceta, cu rugăciunile tale, a ocroti pe cei ce-ţi strigă: Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Icosul 1

Îngerii cu oamenii cântare de biruinţă aduc ţie neîncetat, mult pătimitorule Nichita, că, muceniceşte nevoindu-te pe pământul românesc, ai câştigat semn veşnic de biruinţă, cu împreună-lucrarea harului, pentru care şi auzi acestea:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri preamărit;
Bucură-te, purtătorule de cunună mult vestit;
Bucură-te, certarea necredinţei gotice;
Bucură-te, lauda Bisericii noastre apostolice;
Bucură-te, casă de Dumnezeu clădită a virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, sălaş preasfinţit de daruri muceniceşti;
Bucură-te, că înaintea ucigaşilor tirani ai stat;
Bucură-te, că în chinuri tare te-ai arătat;
Bucură-te, cel prin care înşelarea se nimiceşte;
Bucură-te, cel prin care Ziditorul se proslăveşte;
Bucură-te, sfeşnic al tăriei nestrămutate;
Bucură-te, arzător al răutăţii idolatre;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 2-lea

Viaţă curată şi îmbunătăţită, după vrednicie, ai dus, prin faptele bunei credinţe, Nichita, şi, odrăslind ca o floare cu bun miros în mijlocul necurăţiei păgânilor, ai făcut să înceteze înşelăciunea cea urât mirositoare a celor ce nu ştiau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu strălucirea cea luminată a cereştii cunoştinţe luminându-ţi sufletul şi inima, ca un ostaş al lui Hristos, ai urât sfatul celor molipsiţi de păcat, precum zice David, mult pătimitorule Nichita; pentru aceasta strigăm ţie acestea:
Bucură-te, stâlpul răbdării în suferinţe;
Bucură-te, căderea relei credinţe;
Bucură-te, că ai urmat lupta mucenicilor;
Bucură-te, că ai ruşinat nebunia păgânilor;
Bucură-te, că ai lepădat cu dumnezeiesc cuget deşertăciunea lumească;
Bucură-te, cel ce ai trecut prin mucenicie către slava cerească;
Bucură-te, că mărturisirea credinţei de la fericitul Episcop Teofil ai învăţat-o;
Bucură-te, că vrăjmăşia necredincioşilor faţă de Dumnezeu la pământ ai surpat-o;
Bucură-te, izvor al darurilor neîmpuţinat;
Bucură-te, al bărbăţiei dreptar preaadevărat;
Bucură-te, floarea cea sădită de Hristos pe pământul nostru strămoşesc;
Bucură-te, steaua care ai luminat cu strălucirea credinţei pe străbunii neamului românesc;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 3-lea

Primind din cer putere prin Crucea lui Hristos, te-ai arătat voievod vestit, înţelepte Nichita, că nu te-ai încrezut în cai, nici în arma pământească, nici în carul de război, ci în harul lui Dumnezeu, Căruia şi cânţi: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având simţirile sufletului tău întraripate către Hristos Mântuitorul, Mucenice Nichita, ai respins cu tărie deşertăciunea nedumnezeirii păgânilor, cu gură de Dumnezeu cuvântătoare; pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, cel ce ai dispreţuit lumea cea căzută în păcat;
Bucură-te, cel ce jertfele idoleşti le-ai scuipat;
Bucură-te, că ai arătat puterea Mântuitorului;
Bucură-te, că ai călcat mândria stăpânitorului;
Bucură-te, biruinţă preavestită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie nevăzută împotriva tiranului necredincios;
Bucură-te, că te-ai sălăşluit împreună cu oştile mucenicilor;
Bucură-te, că te veseleşti împreună cu cetele drepţilor;
Bucură-te, cel prin care de primejdii ne izbăvim;
Bucură-te, cel prin care har dumnezeiesc primim;
Bucură-te, cel ce n-ai ţinut seama de vrednicia ostăşească;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtăşit de mărire în oştirea cerească;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 4-lea

Plin fiind de râvnă pentru adevăr, Nichita, ai urât oastea cea de jos şi ai ostăşit lui Hristos, luând, precum este scris, toată întrarmarea Duhului, strigând cu vrednicie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai fost adus legat înaintea tiranilor, Mucenice, chemarea ta cu bărbăţie vestind, şi ai mărturisit numele lui Hristos în faţa judecătorilor nedreptăţii, Nichita, veselindu-te. Pentru aceasta strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, dumnezeiesc voievod nebiruit;
Bucură-te, purtător de cunună preacinstit;
Bucură-te, floarea cea aleasă a credinţei în Iisus;
Bucură-te, comoara împărăţiei celei de sus;
Bucură-te, gură de Dumnezeu învăţată a tainelor creştineşti;
Bucură-te, limbă de Dumnezeu purtătoare a îndurării dumnezeieşti;
Bucură-te, că la chinuri dureroase ai fost dat;
Bucură-te, că arderea cuptorului ai răbdat;
Bucură-te, că acum împreună cu mucenicii în slavă locuieşti;
Bucură-te, că eşti părtaş împreună cu toţi sfinţii de bunătăţile cereşti;
Bucură-te, mireasma dragostei de cele veşnice;
Bucură-te, schimbarea nebuniei celei potrivnice;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 5-lea

Statuilor celor neînsufleţite ale relei cinstiri nevrând să jertfeşti, Nichita, ca un înţelept, ţi-a fost biciuit foarte tare trupul şi din răutate ai fost închis în temniţă, pe care însă ai făcut-o palat luminos lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Tare te-ai arătat mai întâi în războaie, dar mai apoi mai tare, pătimitorule, în luptele muceniciei şi ai rănit pe vechiul vrăjmaş cu rănile tale muceniceşti, pentru care auzi de la toţi aşa:
Bucură-te, cel ce L-ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, cel ce ai lepădat momirile guvernatorului celui mincinos;
Bucură-te, diamant nepreţuit al răbdării în nevoinţe;
Bucură-te, aur de mult preţ al dreptei credinţe;
Bucură-te, cel strălucit cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, cel mistuit în suflet de dorul Domnului tău;
Bucură-te, că ai fost ars cu cruzime în cuptor;
Bucură-te, că ai fost încununat cu cunună de învingător;
Bucură-te, stea decât stelele mai strălucitoare;
Bucură-te, luminător care răsfrângi razele veşnicului Soare;
Bucură-te, cel ce pe duşmanii Crucii i-ai biruit;
Bucură-te, că în chinuri pe Hristos L-ai slăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 6-lea

Slava lumii întru nimic ai socotit-o, viteazule voievod Nichita, şi ocara lui Hristos ai purtat în trupul tău prin har, că ai mers pe urmele Lui, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin cuvintele tale, pe care Mângâietorul Duh ţi le dădea să le grăieşti cu multă înţelepciune, Nichita, cu bună credinţă ai ruşinat cugetarea cea fără de minte a necredinciosului stăpânitor Athanaric; pentru aceasta, cu înţelegere îţi strigăm:
Bucură-te, nicovala curajului în pătimire;
Bucură-te, piatra bunei statornicii în mărturisire;
Bucură-te, cel ce, asemeni lui David, ai arătat că demoni sunt zeii păgânilor;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor şi a vrăjmaşilor;
Bucură-te, oglindă preastrălucitoare a răbdării celei nesfărâmate;
Bucură-te, cunună împodobită cu aur a vieţuirii curate;
Bucură-te, că pe drumul muceniciei te-ai încumetat;
Bucură-te, că moştenitor al Edenului te-ai arătat;
Bucură-te, al lui Hristos următor şi purtător de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai pătimit de la goţii păgâni, împreună cu Sfântul Sava de la Buzău;
Bucură-te, grădina florilor duhovniceşti ale virtuţilor creştine;
Bucură-te, făclie purtătoare de lumină pentru cei ce cu evlavie vin către tine;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 7-lea

Fiind biciuit, Mucenice Nichita, nu te tânguiai că pătimeai, ci pe Dumnezeu Îl slăveai, bucurându-te, şi strigai luminat: „O, nelegiuiţilor, eu sunt ucenic al lui Hristos, al Celui ce izvorăşte nepătimire din cinstita Sa Patimă, celor ce strigă: Aliluia!”.

Icosul al 7-lea

Ascultând de legea cea purtătoare de viaţă a lui Dumnezeu, ai răbdat nebunia celor fără de lege şi te-ai sfinţit pe tine însuţi ca o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, în arena muceniciei, Nichita, sfinţind pe cei ce strigă:
Bucură-te, jertfa credinţei celei bune;
Bucură-te, slava Bisericii străbune;
Bucură-te, chip al bunei statornicii sufleteşti;
Bucură-te, palat al adevăratei bărbăţii duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce arăţi minte întreagă mărturisind adevărul cu stăruinţă;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat iscusit cu fapta, pătimind pentru credinţă;
Bucură-te, că înşelăciunea şi slava lumii le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că mintea spre vederea frumuseţilor cereşti ţi-ai pregătit-o cu privegherea;
Bucură-te, lucrarea vieţii celei îndumnezeite;
Bucură-te, odor al desfătării celei sfinte;
Bucură-te, cel prin care Stăpânul Hristos este lăudat;
Bucură-te, cel prin care diavolul este cu totul alungat;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 8-lea

Arătându-te însuţi lucrător de semne şi minuni preamari, de nevoinţe purtătoare de biruinţă şi de lupte neobişnuite, în vremea muceniciei tale celei neclintite, Nichita, pe cei necredincioşi i-ai uimit, iar pe cei credincioşi i-ai încredinţat a striga: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind împodobit cu strălucirea cea în chip de fulger a mărturisirii tale, Nichita, prin râvna bunei credinţe, ai intrat în focul cel neacoperit al cuptorului şi în el ai făcut cenuşă înşelăciunea; pentru care îţi strigăm:
Bucură-te, buna mireasmă a credincioşilor;
Bucură-te, purtător de făclie al muritorilor;
Bucură-te, iubitor al Împărăţiei celei nesfârşite;
Bucură-te, primitor al slavei celei desăvârşite;
Bucură-te, părtaş al bunătăţilor Duhului;
Bucură-te, dăruitor duhovnicesc din darurile harului;
Bucură-te, că în lume cu mult curaj te-ai luptat;
Bucură-te, că în lăcaşurile cereşti acum ai intrat;
Bucură-te, că porţi numirea biruinţei celei nemincinoase;
Bucură-te, sălaş al bucuriei nespuse şi nestricăcioase;
Bucură-te, părtaş la viaţa veacului ce va să fie;
Bucură-te, cel ce ne aduci şi nouă neaşteptată bucurie;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 9-lea

Arzând cinstirea idolilor cea stricătoare de suflet, prin arderea ta de foc în cuptor, Mucenice Nichita, ai picurat în chip tainic roua cea sfântă a harului în inimile credincioşilor, care împreună cu tine strigă fără încetare: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu statornicie curajoasă ai stat în mijlocul cuptorului aprins, Nichita, căci focul Mângâietorului s-a făcut ţie răcorire şi rouă; pentru aceasta cei ce te-au văzut cu mare glas strigau:
Bucură-te, cunoscător al credinţei celei drepte;
Bucură-te, lucrător al vieţuirii celei bune şi înţelepte;
Bucură-te, sălaş strălucit al înţelegerii duhovniceşti;
Bucură-te, psaltire dumnezeiască de cântări muceniceşti;
Bucură-te, cel ce în cuptor ai fost cercat şi mai mult decât aurul ai strălucit;
Bucură-te, că răsplata pătimitorilor ai râvnit;
Bucură-te, că basmele goţilor le-ai adus la tăcere;
Bucură-te, că, păzind Legea lui Hristos, ai vestit-o cu putere;
Bucură-te, cel ce ai tăiat glasul cel semeţ al ateilor;
Bucură-te, că ai dezrădăcinat cinstirea cea pierzătoare a zeilor;
Bucură-te, cel ce ai fugit de cursele înşelătoare ale acestui veac trecător;
Bucură-te, că ai trecut la ceruri în căruţa de foc a pătimirii, ca un biruitor;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 10-lea

Cununa nemuririi din cer ai primit-o, ars în foc săvârşindu-ţi nevoinţele, şi te-ai apropiat în chip strălucit de răcorirea cea nemărginită, o, Nichita, unde, bucurându-te împreună cu cetele Mucenicilor, strigi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cinstitul tău trup ca pe al unui muritor de rând l-au aruncat bărbaţii cei vărsători de sânge, dar în chip minunat s-a făcut cunoscut printr-o stea cerească prietenului tău Marian, care striga ţie, mult pătimitorule, cu veselie:
Bucură-te, pildă de neclintită răbdare;
Bucură-te, sfeşnic al nepătimirii, cu raze ca de soare;
Bucură-te, cel ce izvorăşti tămăduiri celor neputincioşi;
Bucură-te, cel ce împarţi harisme celor credincioşi;
Bucură-te, că ai risipit seceta neştiinţei;
Bucură-te, că ai umilit pe slujitorii necredinţei;
Bucură-te, lauda tuturor ortodocşilor creştini;
Bucură-te, ocrotitorul celor ce vieţuiesc printre străini;
Bucură-te, cel ce prin osteneli ai supus patimile trupului;
Bucură-te, cel ce prin rugăciuni te-ai făcut sălaş al harului;
Bucură-te, cu cei 26 de mucenici goţi, pătimitori pentru Hristos;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Sava şi cu Ierarhul Teofil cel drept-credincios;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 11-lea

Purtătorule de chinuri, cu cântări de biruinţă şi cu miruri înconjurând sfântul tău trup binecredinciosul Marian, l-a adus în cetatea Mopsuestiei, ca pe o comoară cerească a harului pentru cei ce strigă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Potrivit numelui tău, strălucind în lupta muceniciei, ai primit de la Dumnezeu răsplata biruinţei, şi ai fost strălucit cu lumina cea neînserată a îndumnezeirii, Preafericite Nichita, luminând pe cei ce strigă:
Bucură-te, chipul statorniciei depline;
Bucură-te, pilda bunei îndrăzniri creştine;
Bucură-te, sălaşul cugetului vitejesc;
Bucură-te, ostaşul Împăratului ceresc;
Bucură-te, că lumina vieţii tale a strălucit înaintea tuturor;
Bucură-te, că văzându-te, oamenii slăveau pe obştescul Ziditor;
Bucură-te, că prin foc te-ai adus jertfă ca o ardere de tot;
Bucură-te, că prin mucenicie ai chemat la Hristos tot poporul got;
Bucură-te, cel prin care primim veşti de bucurie;
Bucură-te, a credinţei neclintită mărturie;
Bucură-te, părtaş al desfătării celei ce va să vină;
Bucură-te, raza dumnezeieştii străluciri de lumină;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 12-lea

Îmbogăţindu-te cu darul minunilor, Mucenice Nichita, ca un preabun ostaş al lui Hristos, vindeci boli grele, izbăveşti din primejdii şi fereşti de necazuri pe cei ce cu credinţă tare se sârguiesc la biserica ta şi strigă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Psalmodiind întru cei de sus cântarea cea nesfârşită, împreună cu toţi sfinţii, Nichita, neîncetat roagă cu îndrăznire pe Împăratul a toate, ca să ne învrednicim de viaţa cea mai bună noi, cei ce cu credinţă strigăm:
Bucură-te, inspirat cântăreţ al harului;
Bucură-te, că vădeşti armonia Duhului;
Bucură-te, preabun luptător şi vestit purtător de biruinţă;
Bucură-te, mucenice de mii de ori biruitor prin credinţă;
Bucură-te, lauda cea îndreptăţită a Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, preamare cântare de biruinţă a adevărului;
Bucură-te, că râuri de minuni nouă ne izvorăşti;
Bucură-te, că toată lucrarea demonilor o zădărniceşti;
Bucură-te, al credincioşilor ocrotitor neadormit;
Bucură-te, apărător al nostru neclintit;
Bucură-te, cel prin care bolile sunt vindecate;
Bucură-te, cel prin care patimile sunt alungate;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul al 13-lea

O, Mucenice Nichita, voievod cu nume de biruinţă, învingătorule al înşelăciunii, purtătorule de biruinţă, primeşte cântarea aceasta, adusă din buze întinate, mult pătimitorule, şi izbăveşte cu solirile tale de focul gheenei pe cei ce strigă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii cu oamenii…, Condacul 1: Înfrumuseţat fiind…,

Icosul 1

Îngerii cu oamenii cântare de biruinţă aduc ţie neîncetat, mult pătimitorule Nichita, că, muceniceşte nevoindu-te pe pământul românesc, ai câştigat semn veşnic de biruinţă, cu împreună-lucrarea harului, pentru care şi auzi acestea:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri preamărit;
Bucură-te, purtătorule de cunună mult vestit;
Bucură-te, certarea necredinţei gotice;
Bucură-te, lauda Bisericii noastre apostolice;
Bucură-te, casă de Dumnezeu clădită a virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, sălaş preasfinţit de daruri muceniceşti;
Bucură-te, că înaintea ucigaşilor tirani ai stat;
Bucură-te, că în chinuri tare te-ai arătat;
Bucură-te, cel prin care înşelarea se nimiceşte;
Bucură-te, cel prin care Ziditorul se proslăveşte;
Bucură-te, sfeşnic al tăriei nestrămutate;
Bucură-te, arzător al răutăţii idolatre;
Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

Condacul 1

Înfrumuseţat fiind cu minunată numire, ai arătat-o pe aceasta adeverită în chip strălucit prin pătimire, Mare Mucenice Nichita. Pentru aceasta, fiind împodobit cu diadema biruinţei, nu înceta, cu rugăciunile tale, a ocroti pe cei ce-ţi strigă: Bucură-te, Mare Mucenice Nichita, cel cu nume de biruinţă!

şi se face otpustul.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.