Unii Sfinţi Părinţi consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Aţi putea să ne spuneţi care sunt criteriile de apreciere?
– De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzaţi, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu şi dragostea gustă din Dumnezeu!” Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia, destul este smerenie. Singura cale este smerenia. Am fost prin Grecia la o mănăstire şi o călugăriţă m-a rugat să scriu ceva pe o vedere.
Arhimandritul Teofil Părăian – Venim la biserică să ne întâlnim cu Dumnezeu.
Sfaturi duhovnicești, Emisiunea Universul credinței, Arhiva TVR.
Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”
A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul, și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi. […]
Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simți în tine zdrobire (de inimă) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însă nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri.
Condacul 1
Ţie, alesule nevoitor al Domnului şi îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îţi aducem! În veghe neîncetată, în postire şi în smerenie fiindu-le părinţilor athoniţi prea-ales urmaş, prin însetarea după Dumnezeu şi dragostea cea arzătoare către El, har îmbelşugat ai agonisit sufletului tău şi următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toţi oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii şi pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greşalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu şi cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!
„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.
Osândirea atrage asupra omului o judecată aspră. În loc să ne osândim aproapele trebuie să ne rugăm pentru el. Trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, nu pe alții
„Mă las furată de discuții și cad în păcatul osândirii. Mă strădui să nu osândesc și să nu vorbesc de rău. Atâta timp cât tac din gură nu se întâmplă nimic, dar cum încep să vorbesc parcă mi se întunecă mințile: când îmi vin în fire am vorbit deja de rău o grămadă.”
Avasând de la o virtute la alta, omul înaintează de la o formă de înţelegere la alta. De la cea dintâi virtute, credinţa, până la cea din urmă, care este dragostea faţă de toţi, se întinde o cărare neclintită: nevoinţa. Pe această cale lungă, omul se formează, se transformă şi se transfigurează prin harul nevoinţelor sale ascetice. În acest mod, el îşi vindecă fiinţa de boala păcatului şi a necunoaşterii, restabilind integritatea persoanei sale, unificându-şi şi întregindu-şi sufletul. Vindecat şi redevenit întreg prin forţa morală şi religioasă a virtuţilor, omul dă expresie curăţiei şi integrităţii persoanei sale, mai ales prin curăţia şi integritatea cunoaşterii sale.
Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 74
Cu cât te întrebi mai mult de veşnicia ta, cu atât mintea se scutură de grijile deşarte ale lumii şi se înţelepţeşte cu darul lui Dumnezeu.
„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea este judecata” (Ev.9: 27-28). Măcar că viaţa este plină de desfătări, ea se va sfârşi odată şi vom sta în faţa Dreptului Judecător, având să dăm seama de toate faptele, cuvintele şi tainele inimii noastre. Aceste gânduri ale morţii şi ale judecăţii ce urmează acesteia ar trebui să ne însoţească în toate faptele noastre pe acest pământ, căci ele ne păzesc de multe ispite ale văzuţilor şi nevăzuţilor duşmani.
Vă rog din suflet să citiţi Biblia! În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi „Tatăl nostru”. Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.
Condacul 1
Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!
Cuvânt bun răspuns-a inima mea. Bucură-te, împărăteasă prealăudată, Maica lui Hristos-Dumnezeu. Aliluia…
Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „Sf. Vasile cel Mare„ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.
Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe?
Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.
Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimţământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri.
Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtaşă la lucrarea mântuirii noastre.
„Stareţul Paisie şi eu, stând cu picioarele în sus” – film ortodox (cu subtitrare în română)
Denumirea originală: Старец Паисий и я, стоящий вверх ногами.
Anul producerii: 2012
Fragment din Cartea Între iadul deznadejdei si iadul smereniei.
Traducere în româneşte: Diacon Ioan Ică jr. , Lectură: Valeriu Mârza.
Așa spune Evanghelia: a dat fiecăruia după puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanți. Presupunem că acesta e summum-ul de calități pe care Dumnezeu poate să-l ofere cuiva, la limita noastra omenească. Altuia i-a dat doi talanți, mai puțin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni în lumea aceasta care să nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricât ne-am socoti, ne-am umili și am spune noi că n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totuși daruri avem. Iar un talant nu înseamnă un singur dar, pentru că un talant era o monedă de o valoare foarte mare. Adica fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, alții au mai puțin.