De trei zile s-a instalat aşa o vreme, încât crezi că nu mai ai mult şi te sufoci: plouă, este zăpuşeală, iar nori grei coboară atât de jos încât uneori ating vârfurile merilor din livada noastră. Nu-mi amintesc să fi fost în viaţa mea o aşa vară groaznică. Legătura cu Kozelskul se face cu bărcile după noua revărsare a Jizdrei. Luncile înflorite sunt inundate, iar apa creşte şi iar creşte.
Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui. Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belşug prin Sfintele Taine şi prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui lisus şi studiul cărţilor patristice, spre aceasta ţintesc: să ne zidească pe noi înşine casă trainică. Să fim neîncetat cu luare-aminte Ia noi înşine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, aşezăminte şi mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeţi că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepţi şi cumpătaţi care să le locuiască.
Relaţia noastră, a ortodocşilor, cu Dumnezeu de multe ori nu este de iubire, ci comercială, utilitară. Este o relaţie în care Îl folosim pe Dumnezeu pentru a trăi noi bine.
Relaţia noastră cu Dumnezeu a devenit asemănătoare cu relaţia pe care o au credincioşii altor religii cu aşa-zişii lor dumnezei (de fapt, cu demonii). Aceia spun: „Voi merge la vrăjitor, voi merge la preot, la hindus, la yoghin etc, o să-i dau şi bani, bunuri etc, îi voi oferi jertfa mea şi acela va citi o rugăciune specială, ca să-mi meargă bine, să nu mă îmbolnăvesc, să-mi meargă bine afacerile, să-mi meargă bine maşina, să câştig la bursă, să găsesc un băiat bun cu care să-mi mărit fata etc.”
Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii lui Dumnezeu și acționează în spațiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mișcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alți factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.
Parintele Calistrat – Care sunt păcatele neiertabile
Tu zici „Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcina în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decât prin vârtutea şi vrednicia cea dinlăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avraam şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricând, atâta vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt împlinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă să fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât mai ţine această proptea a orbirii tale.
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta?
A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știți cât mi-a spus? Nouă ore neîntrerupt! Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis:
„Acum am terminat. Ce să fac?”. Și eu i-am vorbit un singur minut. I-am spus:
„De acum înainte, să mergi în fiecare Duminică la biserică. Și în fiecare dimineață să te rogi. Și să mergi să asculți predicile, cuvintele duhovnicești”.
Duhul Sfânt este apa vie care izvorăşte din Biserica lui Hristos. Revărsată din belşug în ziua Cincizecimii, această Apă Sfântă a crescut, devenind fluviu. Şi nu numai ţărmurile sănătoase ale fluviului, dar şi Marea Moartă a sufletelor noastre înverzesc şi învie la atingerea cu Duhul Sfânt. Apele sărate se fac bune şi dulci, fluviul se umple de peşti, iar Iisus îi spune lui Petru: „De acum înainte, vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10).
Ca fiinţă conştientă şi chemată permanent să-şi hotărască atitudinea în raport cu Dumnezeu, omul este, înainte de toate, o creatură cu capacitatea alegerii.
Libertatea constituie măreţia omului, căci pe temeiul ei omul nu este constrâns să fie sfânt şi drept, ci trebuie să ajungă astfel prin strădania sa, ajutat fiind de harul lui Dumnezeu.
Cuvântul Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, rostit joi în altarul de vară al Catedralei Patriarhale:
Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române
Mitropolitul Inochentie de Ruanda și Burundi vorbește despre lucrarea pe care o săvârșește Biserica Ortodoxă în ultimii ani, în condiții deosebit de grele, în aceste două țări africane.
***
Am început lucrarea misionară în Ruanda în urmă cu un an, iar în acest timp am reușit să punem bazele a opt comunități, și, de asemenea, să botezăm foarte mulți oameni. La început a fost foarte greu, și, din pricina lipsei preoților, am evitat să botezăm foarte mulți oameni.
“(…) Şcolile noastre sunt sub dependenţa sferelor logicii omeneşti şi a intereselor pământeşti. Din pricina pierderii credinţei părinţilor, copiii vin la şcoală şi învaţă theologia la fel ca pe alte discipline – chimia, fizica, geografia, lingvistica ş.a.m.d. Şi aceasta pricinuieşte o cumplită daună, pentru că ei se obişnuiesc să trăiască pe Dumnezeu în chip logic. Însă cei cărora le este cunoscut suflul Duhului Sfânt înţeleg că logica lui Aristotel nu se potriveşte cuvântării de Dumnezeu, că acea realitatea ce ni se descoperă cere îndepărtare de la logica formală şi trecerea în logica ale cărei categorii sunt însăşi Fiinţa pe care Dumnezeu ne-o descoperă cu a Sa venire. (…)
„Şi a pus Dumnezeu somn în Adam, şi a adormit; şi a luat o coastă dintru ale lui şi a plinit cu carne locul ei. Şi a făcut Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie, şi a adus-o pre ea la Adam” (Facere II, 21-22).
Pasajul le este piatră de poticnire şi celor care doresc să impună concepţia evoluţionistă asupra obârşiei vieţii şi omului. Conform acestei concepţii, omul ‒ cel puţin în privinţa trupului ‒ descinde din animalele inferioare; deci „tatăl” primului om trebuie să fi fost o fiinţă neomenească, strâns înrudită cu maimuţele superioare. Temeiul acestei concepţii evoluţioniste este acela că omul şi orice altă vieţuitoare s-au dezvoltat din organisme mai primitive, prin legi naturale cunoscute acum (sau presupuse) de către ştiinţă; a accepta evoluţia primului bărbat din animalele inferioare, iar apoi a-i face rost de o soţie prin minunea luării uneia dintre coastele sale ‒ iată un lucru pe care, cu siguranţă, nici un evoluţionist nu l-ar putea accepta.
Când omul pătimeşte, când este constrâns se îndreaptă spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preoţilor cu un duh impertinent. În acest fel Dumnezeu este inabordabil.
Trebuie să te smereşti, omule, să-ţi zdrobeşti inima, să simţi înlăuntrul tău prăbuşindu-se zidirea deasupra căreia te înalţi egoist! Să te arunci la pământ, să devii nimic, să-ţi rămână nădejdea doar în milostivul Dumnezeu! Numai astfel, Domnul te va primi, te va asculta, se va milostivi, te va milui şi-ţi va da binecuvântarea Sa, harul Său. Numai astfel vei deveni un om fericit.
Nu trebuie doar să facem ceva bun, trebuie să facem şi bine. Nu este suficient doar să meargă creştinul la Biserică, ci este necesar să meargă pregătit şi cu bună cuviinţă.
Şi lucrul cel mai sfânt să-l facă cineva, dacă nu-l face bine, nu numai că nu-i foloseşte, dar îl şi vatămă. Această regulă este valabilă şi pentru apropierea omului faţă de Dumnezeu prin mijlocirea preotului la care vine să-şi mărturisească păcatele. Omul vine să se mărturisească, dar trebuie să se pregătească bine.
Prietenia este un dar extraordinar de la Dumnezeu. Aproape toți marii înțelepți prețuiesc foarte mult adevărata prietenie. Există prietenie binecuvântată de Dumnezeu și există prietenie blestemată de Dumnezeu. Dacă prietenia ta este spre bine, atunci e binecuvântată de Dumnezeu, dar dacă prietenia ta este cârdășie, este tovărășie în cele rele, atunci ea este un blestem. Se spune că prietenul de aproape îți este mai de folos decât fratele pe care îl ai departe.