Ceva ce nu se poate numi creştinism
Facem, după cum ştiţi, o încercare de a pătrundem mai adânc în om şi de a putea, astfel, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, prin urmare, să luăm o poziţie mai adevărată faţă de Dumnezeu, încât Dumnezeu să poată, dacă noi avem poziţia potrivită, să ne dăruiască harul Său, să ne binecuvânteze.
Inima este sediul şi izvorul tuturor puterilor sufletului. Mintea, care este partea cea mai fină a sufletului, îşi are sediul natural în mijlocul de maximă intimitate al inimii. Inima concentrează în sine totul: puterile sufletului şi puterile trupului. Inima este profunzimea indefinibilă a trupului şi a sufletului: în ea, mintea omului se poate adânci în adâncurile lui Dumnezeu. Omul întreg este legat de Dumnezeu prin minte şi prin inima, aceasta rădăcină a sufletului care îşi are sediul în El. Legătura conştientă cu Dumnezeu nu vine numai prin har.
Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
Niciodată să nu uitați şi să nu vă îndoiţi de dragostea lui Dumnezeu! Când zic să nu vă îndoiţi, vreau să zic nu că e interzis să vă îndoiţi, dar că nu e nevoie. Despre patima deznădejdii n-o să dau răspunsuri directe, dar nădăjduiesc să puteţi descoperi fiecare, din ce voi spune, câte ceva.
Vocația noastră este să fim după asemănarea lui Dumnezeu și tot ceea ce este mai mic decât aceasta nu este vrednic de om. (Mitr. Antonie de Suroj)
A doua venire a lui Hristos și învierea morților sunt în strânsă legătură cu Judecata viitoare, când toți oamenii vor sta înaintea înfricoșătorului tron de judecată al lui Hristos. Paragraful despre cea de-a doua venire a lui Hristos, urmat de Judecata tuturor oamenilor, este prezentat în capitolul 25 al Evangheliei după Matei.
Cât despre inegalități, ele sunt produsul naturii, nu nedreptăți, și nu trebuie confundate cu excesele. Ele aduc cu sine fraternitatea și astfel contribuie la viața și armonia lumii. Într-un mediu de perfectă egalitate, viețuirea ar fi nu numai monotonă și plictisitoare, dar și imposibilă.
Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi.
Întristarea sau lenea, uitarea şi nevederea sunt trei uriaşi de care este legat, cu legături nedezlegate, întreg neamul omenesc.
Iar după aceasta urmează nepăsarea, cu toată gloata de patimi rele.
Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925).
De cremene să stai în Adevăr, dar cu blândeţe să-l primeşti pe păcătosul înşelat de diavol. Nu judecă, ci arată tuturor iubire. Şi să nu zici în sinea ta: Acesta-i păcătos, iar eu sunt drept, că vei avea de îndurat ispită.
A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
Dar cum înțelege lumea Pacea?
Lumea păgână dinainte de Hristos, romanii îndeosebi, aveau această vorbă despre Pace: „Si vis pacem, para bellum”, „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”.
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Așa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi aducându-le sucuri răcoritoare etc., atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciunile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.
Sfinţii nu aveau o smerenie ostentativă, aşa cum fac unii dintre noi şi mai ales dintre călugări, care tot timpul se prezintă ca păcătoşi, că sunt păcătos, că sunt nevrednic. Nu în sensul acesta. Au avut în conştiinţa lor gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodată gândul că Dumnezeu le este dator lor, ci gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu.
Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc şi să nu judecăm pe nimeni.