
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Reacţionând cu rău la rău nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul.
Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.
Maică, atunci când mă rog, gândurile nu-mi dau pace. Ce să fac?
Comuniunea cu sfinţii se face şi se trăieşte în Duhul Sfânt. Noi, fiind încă începători pe Cale, nu prea ştim nici când şi cum lucrează Duhul Sfânt şi nici când şi cum îl alungăm. El vine când ne rugăm, când Il chemăm şi Se sălăşluieşte în duhul nostru. Dar noi nici la aceasta nu prea avem acces din cauza norilor groşi din văzduhul psihismului, încă plin de amintiri, temeri, sentimente, resentimente, griji şi dorinţe nu tocmai duhovniceşti.
Cele mai multe din suferinţele pe care le întâlnim noi în consiliere, sunt din această categorie (a deznădejdii). Şi nu e lucru mic, nu e lucru puţin. Deznădejdea este deznădejde şi e mare, chiar dacă motivul pare derizoriu. Un om poate să nu deznădăjduiască dacă i-a murit un copil şi, în ciuda durerii cumplite – nu există durere mai mare pe lume decât să pierzi un copil – şi altul poate să deznădăjduiască pentru că n-a câştigat la Loto. Deznădejdea nu se măsoară după obiectul ei, ci după intensitatea trăirii.
– Cum pot să mă las de ţigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe beţivi?
Dar ca să dobândim bărbăția duhovnicească trebuie să devenim duhovnicești. Noi avem, spun părinții, trei puteri ale sufletului: puterea somatică, vitală, cea care se ocupă de viața noastră biologică, de creștere, de metabolism, de aceste activități inconștiente ale vieții, dar care sunt conștient conduse de suflet cu atâta înțelepciune; partea afectivă sau pătimitoare a sufletului sau „psihe”, unde sunt impulsurile, sentimentele, gândurile care slujesc sentimentelor și impulsurilor și partea duhovnicească – duhul nostru, sau care e organul cu care intrăm în relație cu Dumnezeu.
“Nu vreau să te mai vad” şi “Te urăsc” zboară ca nişte pietre prin casă, lovind pe oricine în drumul lor, nu doar pe cei doi “luptători”.
Părinţii se înjură, ţipă, se resping, în timp ce copilul trăieşte evenimentul, precum un martor la război. Tremură de teamă că mama şi tata nu se înţeleg bine şi că se vor despărţi. Şi când colo, ce să vezi?… Mama şi tata se împacă nu se ştie când şi chiar îi mai fac un frăţior. Nici un fel de echilibru şi de logică pentru copil. Ce să înţeleagă?