Părticele din cinstitele moaște ale Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian se află la mănăstirea Suruceni.
După răsărirea cea trupească a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viaţa tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos, pentru că puterea Mîntuitorului s-a făcut minunată întru ei. Asemenea este de mirare tuturor îndrăzneala cu care ei se împotriveau ighemonilor.
La 1 iulie Biserica pomeneşte pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, unul dintre primii cuvioşi vieţuitori în pământul Moldovei la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui următor. Datorită vieţii alese şi rugăciunilor sale care aveau darul vindecării de boli şi neputinţe, evlavia populară l-a cinstit ca pe un adevărat sfânt încă din timpul vieţii, păstrându-i cu mare cinste moaştele după ce s-a mutat la Domnul. Astfel, în lucrarea „Palinodia“, alcătuită de teologul ucrainean Zaharia Kopistenski prin anii 1621-1622, se aminteşte că, „la Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg“, la moaştele sale având loc, an de an, la 1 iulie, un pelerinaj.
Sfântul Nicodim Aghioritul este una dintre figurile cele mai reprezentative ale învățământului teologic din perioada dominației turcești.
Prin activitatea sa, a ridicat nivelul duhovnicesc al monahilor și al tuturor credincioșilor, a făcut cunoscută înțelepciunea aghiorită, mireasma scrierilor aghiografice și harul imnografic. Pe bună dreptate, Sfântul Nicodim este considerat mândria Sfântului Munte și slava Bisericii Ortodoxe.
Aceşti sfinţi pătimitori de chinuri, Chir şi Ioan (părticele din cinstitele moaște ale Sf. Mucenic Chir se află la mănăstirea Suruceni), au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii.
Atunci când se foloseşte superlativul în legătură cu o persoană, dacă facem abstracţie de Evanghelie şi de creştinism, putem să ne gândim la eroii filmelor şi ai benzilor desenate, la savanţii diferitelor epoci, la cei ce au conceput sisteme filozofice, la cei care au determinat într-un fel sau altul cursul istoriei. Dacă luăm seama însă la cuvântul Evangheliei trăit în decursul veacurilor, pentru noi cei mai mari oameni sunt sfinţii Bisericii. Dintre toţi sfinţii, despre unul singur Domnul nostru Iisus Hristos a spus că este cel mai mare om născut din femeie. Acesta este Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui naştere o prăznuim în fiecare an la 24 iunie.
Pe vremea împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rînduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a umplut de rîvnă pentru zeii cei spurcaţi şi, ducîndu-se la împărat, a cerut putere de la dînsul asupra creştinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor să-i muncească şi să-i omoare.
Sfântul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula şi fiul lui Safat, care se trăgea din seminţia lui Ruvim. El de la naştere s-a arătat mare făcător de minuni; pentru că o junincă de aur din Silom, căreia israelitenii, care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor şi i se închinau ca unui Dumnezeu; acea junincă fiind fără de suflet, în ceasul naşterii lui Elisei a mugit aşa de tare, încât s-a auzit până la Ierusalim glasul ei.
De acest lucru minunându-se toţi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfânt, a zis:
Cuviosul Onufrie cel Mare a trăit în a doua jumătate a veacului al IV-lea, în pustiul Egiptului.
El a rămas în istoria Bisericii drept pildă a sihaştrilor, întrucât a petrecut aproape întreaga sa viaţă în singurătatea deşertului. În condiţii de asceză aspră, Cuviosul Onufrie a ajuns la o mare înălţime duhovnicească. Este serbat ca sfânt în ziua de 12 iunie a fiecărui an, atât de Bisericile Ortodoxă, Catolică, cât şi în Bisericile Vechi Orientale.
În Duminica a II-a a lui Matei, în fiecare an, după Duminica Tuturor Sfinților, când ascultăm în biserici pericopa evanghelică despre chemarea primilor Ucenici de către Hristos, prăznuim pomenirea tuturor Cuvioșilor Părinți care au strălucit cu sfințenia în Sfântul Munte.
Sfinții Aghioriți au simțit această chemare de la Dumnezeu și au ajuns la înălțimile virtuții. Așa cum citim în cartea monahului cărturar Moise Aghioritul despre Sfinții Părinți Aghioriți, aceștia sunt în număr de aproape 450, însă mii sunt Sfinții nevoitori nearătați și necunoscuți, care au sfințit pământul Athosului și s-au făcut pricina pentru care acest Munte este astăzi numit Sfânt.
După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iasi (14 Octombrie), unul dintre sfintii cei mai venerati în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaste se află în tara noastră de 600 de ani.
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află de şase sute de ani în România, s-a născut în oraşul Trapezunt, în jurul anului 1300, din părinţi binecredincioşi şi foarte iubitori de Hristos. Fiind negustor de mărfuri, ca şi tatăl său, evlaviosul Ioan a plecat cu corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă de la gurile râului Nistru, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor închinători de idoli.
Familia noastră l-a cunoscut pe părintele Ioan atunci când tatăl meu s-a căsătorit a doua oară, pe când eu aveam şapte ani. Tânăra mireasă vroia foarte mult ca nunta să fie binecuvântată de părintele Ioan, care a venit atunci, şi după aceea ne-a vizitat în fiecare an în apartamentul din Petersburg…
Vedeam cum în jurul părintelui se îmbulzea lumea, rupându-i hainele, dar nu înţelegeam acest avânt al lor. Inima mea a fost închisă până la vârsta de şaptesprezece ani.
• Pomenirea Sfântului Apostol Hermas
Acest sfînt apostol a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El este pomenit în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16 : 14). Hermas era elin de neam, dar a trăit mult timp la Roma. El a fost episcopul cetăţii Filipopolis şi şi-a sfirşit alergarea pămîntească cu mucenicie. El a alcătuit o carte foarte folositoare intitulată „Păstorul”, potrivit descoperirilor făcute lui de către un înger al Domnului. Hermas fusese un om foarte bogat dar, din pricina păcatelor lui şi păcatelor fiilor lui el a ajuns în cea mai neagră sărăcie.
1. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.
In 381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic. Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars s. a.
Împaratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împaratul cel mai dinainte, care se nascuse din fiica lui. Deci, Consta si Elena au fost parintii marelui Constantin. Consta a avut si alti copii cu alta femeie, cu numele Teodora, care a fost fiica a împaratului Maximian Erculie. Aceasta a nascut lui Consta pe Constantie, tatal lui Galie si al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian si o fiica, Constantia, care a fost data dupa Liciniu. Iar din Elena este nascut Constantin cel Mare, care a fost si mostenitor al împaratiei tatalui sau.
Despre Consta, tatal lui Constantin, se povesteste ca, desi se arata a fi închinator de idoli, dupa obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idoleasca ca ceilalti închinatori de idoli;
Cuviosul părintele nostru Pahomie era de neam din părţile Tebaidei Egiptului, născut din părinţi păgîni, închinători de idoli, ca un crin ieşit din mărăcini. Pe acesta, Domnul nostru Iisus Hristos l-a însemnat din copilărie pentru a Sa sfîntă slujbă; căci, Pahomie, fiind încă prunc, părinţii lui îi dădeau să guste din jertfele idolilor; dar el, gustîndu-le, îndată le vărsa ca pe nişte otravă vătămătoare de suflet, deoarece sufletul în care avea să petreacă Dumnezeu, nu putea să mistuie partea cea diavolească în pîntecele lui de prunc.
Sfîntul Terapont a fost monah şi s-a învrednicit de rînduiala episcopiei în Ostrovul Ciprului. El şi-a săvîrşit nevoinţa pătimirii şi a luat de la Hristos Domnul cununa muceniciei, pe vremea cînd Biserica era prădată de cei fărădelege. Mai întîi sfintele lui moaşte se odihneau în Cipru, după aceea au fost aduse în Constantinopol în acest fel: cînd agarenii, cu voia lui Dumnezeu, au pustiit şi robit cu război toate părţile Răsăritului, luîndu-le în stăpînirea lor pentru păcatele noastre, atunci se apropiase şi de ostrovul Ciprului, vrînd să-i facă şi lui ca şi celorlalte.
Sfantul Isidor s-a nascut in Alexandria si a fost conducator in armata imparatului Deciu (249-251).
Ostasul Iuliu este cel care ii vesteste comandantului armatei ca Isidor este crestin. Lui Isidor i s-a cerut sa renunte la credinta crestina si sa jertfeasca idolilor. Refuza, motiv pentru care i se taie limba. In chip miraculos, chiar fara limba, Isidor Il marturisea pe Hristos. Isidor a fost condamnat la moarte in anul 251. A primit cununa muceniciei prin taierea capului.