În Duminica a II-a a lui Matei, în fiecare an, după Duminica Tuturor Sfinților, când ascultăm în biserici pericopa evanghelică despre chemarea primilor Ucenici de către Hristos, prăznuim pomenirea tuturor Cuvioșilor Părinți care au strălucit cu sfințenia în Sfântul Munte.
Sfinții Aghioriți au simțit această chemare de la Dumnezeu și au ajuns la înălțimile virtuții. Așa cum citim în cartea monahului cărturar Moise Aghioritul despre Sfinții Părinți Aghioriți, aceștia sunt în număr de aproape 450, însă mii sunt Sfinții nevoitori nearătați și necunoscuți, care au sfințit pământul Athosului și s-au făcut pricina pentru care acest Munte este astăzi numit Sfânt.
Sărbătoarea comună a Sfinților Aghioriți a fost consacrată în secolul al XIX-lea, după alcătuirea slujbei și a laudelor lor de către foarte prolificul scriitor și prea sfințitul Nicodim Aghioritul. Sfântului Nicodim îi datorăm și troparul Sfinților Aghioriți:
Pe Părinții din Athos și îngeri în trup, mărturisitori și cuvioși, ierarhi și mucenici, să îi cinstim în laude și cântări, pomenind virtuțile lor. Toată mulțimea de monahi ai Muntelui strigă într-un glas: Slavă Celui ce v-a încununat pe voi, Slavă Celui ce v-a sfințit, Slavă Celui ce v-a arătat apărători ai noștri întru primejdii.
Din epoca Cuvioșilor Petru Athonitul Pustnicul și Athanasie Athonitul, întemeitorul vieții de obște în Athos, până la Stareții îmbunătățiți ai zilelor noastre există multe sfinte chipuri ale Sfântului Munte care au viețuit precum îngerii, așa cum se spune în troparul lor. Cea mai prețioasă ofrandă a Sfinților Aghioriți este apărarea dogmei ortodoxe în toate țările ortodoxe și a moștenirii duhovnicești a ortodoxiei. Să vedem ce spune Gheronda Moise Aghioritul despre câțiva dintre Sfinții Sfântului Munte.
Sfântul Ioanichie I (1279), devenit arhiepiscop al sârbilor după ce mai înainte fusese egumen al Mănăstirii Hilandar, își păstorea turma pe temeiul sfintelor canoane. A păstrat neștirbită credința creștină. S-a împotrivit mișcării de subordonare a ortodoxiei față de catolicism, pe care o susținea împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul.
Cuviosul Mucenic Ioan Dohiaritul (1275) a fost prigonit, a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat în chip desăvârșit. Pentru mărturisirea credinței a suferit moarte martirică din partea unui ucenic al său trădător și care avea cuget filopapistaș. Și ucenicul său Grigorie Dohiaritul (1275) a primit cununa martiriului apărând fără teamă dogmele ortodoxe.
Cuviosul Nichifor Isihastul (secolul al XIII-lea) era originar din Italia și ținea de romano-catolicism. În cele din urmă a părăsit romano-catolicismul de dragul prea iubitei ortodoxii și prin Bizanț a ajuns în Sfântul Munte. Pentru că s-a împotrivit unirii Bisericilor, acest mărturisitor trezvitor și cuvios aghiorit a fost exilat de împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul.
Cuviosul Mucenic Cosma, cel dintâi al Sfântului Munte (1279-1280), a fost spânzurat de filopapistași la Karies, pentru că nu a vrut să primească dogmele latine. Împreună cu el au suferit mucenicie Părinți karioți, cutlumusioți, iviriți, vatopedini, zografiți și xenofonți.
Cuviosul Gherasim Sinaitul (1320), ucenic al Cuviosului Grigorie Sinaitul (1346), după ieșirea lui din Athos, a cutreierat Grecia întărindu-i pe credincioși și ajutându-i pe mulți să se întoarcă la ortodoxie. Același lucru au făcut și cei dimpreună cu el ucenici ai Cuviosului Grigorie Sinaitul, Iosif ”cel prea ortodox” și Nicolae ”mărturisitorul”, care au suferit pentru credința lor închisori și exiluri.
Sfântul Nicodim, Arhiepiscop de Peci (1325), s-a luptat neobosit pentru eradicarea ereziilor bogomililor și pentru întărirea credinței și tradiției ortodoxe. Același lucru l-a făcut și Sfântul Daniil al II-lea, Arhiepiscopul sârbilor (1338).
Sfântul Teoclit, Mitropolitul Filadelfiei (1324/26), venind din Athos în Constantinopol, l-a mustrat pe împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul pentru politica lui bisericească, fapt pentru care a fost aruncat în închisoare. Episcopul a continuat toată viața să propovăduiască fără teamă învățăturile ortodoxe.
Sfântul Isidor Patriarhul Constantinopolului (1350) i-a avut ca învățători la Athos pe Sfinții Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama. La Tesalonic, unde este trimis pentru a face misiune, îl susține pe Sfântul Grigorie Palama și este unul dintre primii care intră în polemică cu ereticul Varlaam. Ca patriarh l-a reașezat în cinste pe tovarășul său de lupte antieretice, pe Sfântul Grigorie Palama, pe care l-a hirotonit apoi Mitropolit al Tesalonicului.
Cuviosul Nil Erihiotul (1355/6) a fost un aghiorit mărturisitor și a suferit multe de la rău-credincioși – pribegii și necazuri pentru dreapta credință.
Sfântul Grigorie Palama (1359) a fost un mare teolog. A apărat dogma ortodoxă întru cunoștință, credință și cu stăruință. Prin minunatele sale cuvinte i-a pus pe fugă pe ereticii Varlaam, Achindin și Gregoras. Pentru că apăra cu putere credința creștină a suferit prigoane, închisoare și exiluri. Dacă nu l-am fi avut pe Sfântul Grigorie Palama, azi am fi fost cel mult uniți. De aceea catolicii îl urăsc până azi.
Cuviosul Teodosie Isihastul de la Târnovo (1362/3), după șederea lui în sfințitul Athos, se întoarce în patria sa, Bulgaria, și se instalează în mănăstirea Kelifáreva. Mănăstirea aceasta a fost un far al ortodoxiei, un centru antieretic care strălucea până în Serbia, Ungaria și Valahia. Adesea, Sfântul își părăsea isihia pentru a merge să apere dogmele ortodoxe care erau primejduite de acoliții ereticilor Varlaam și Achindin, de adamiști, bogomili și evrei. La sinodul din 1359 din Bulgaria, a fost cel dintâi care s-a împotrivit ereticilor și le-a dat mare bucurie credincioșilor prin biruința ortodoxiei împotriva înșelării și a minciunilor eresurilor.
Sfântul Filothei Kókkinos (1379), Patriarhul Constantinopolului, a luat parte la polemicile isihaste, fiind de partea Sfântului Grigorie Palama. A scris discursuri împotriva lui Achindin. A luat parte la Sinodul din 1351 care s-a ocupat de chestiunea isihastă și a întocmit Tomosul cu actele sinodului. În 1358 a recunoscut sinodal sfințenia Sfântului Grigorie Palama. A fost un teolog profund și a apărat ortodoxia cu o tenacitate invincibilă. A zădărnicit încercările prozelitiste ale latinilor. Este cinstit în Duminica a V-a a Postului Mare ca apărător al Ortodoxiei.
Sfântul Macarie Makrίs (1431) a viețuit ca monah la mănăstirea Vatoped. Prin Bătrânul îmbunătățit David a fost pus în legătură cu împăratul bizantin Manuil al II-lea Paleologu. Ulterior, ca egumen al mănăstirii Pantocrator din Constantinopol a fost trimis de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul la Roma ca reprezentant al său și s-a distins prin poziția lui fermă și pentru cugetul autentic ortodox. A scris un cuvânt împotriva adaosului Filioque, care susține purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, în care subliniază marile și serioasele deosebiri dintre ortodocși și latini.
Sfântul Nifon al II-lea Dionisiatul, Patriarhul Constantinopolului (1508), după alungarea sa de pe tronul patriarhal și pe durata șederii în Valahia, a salvat Biserica română de propaganda papistașă, de diferite erezii, superstiții și moravuri decadente. O lucrare asemănătoare a săvârșit în Rusia un monah vatopedin, Cuviosul Maxim Grecul (1556).
Sfântul Vasile de Ostrog, făcătorul de minuni (1671), a trăit destul timp în Sfântul Munte. Ca episcop în patria sa, Serbia, și-a apărat cu tenacitate turma împotriva iezuiților, a propagandei latine și a uniației.
Cuviosul Ierothei Iviritul (1745) nu a ezitat să intre în conflict cu Metodie Anthrakίtes, care învăța ”dogme străine și dădea lecții atee” ale ereziei lui Miguel de Molinos. A participat și la un sinod, pentru a înfiera ”amalgamul de erezii” al lui Metodie. Toată viața lui a apărat tradiția și dogma ortodoxă.
Sfințitul Mucenic Cosma Etolianul (1779), foarte cunoscutul învățător și întemeietor de biserici și școli, neobositul ieromonah filotheit, nu a încetat să înfiereze cu asprime rătăcirile latinilor în predicile lui de foc. A suferit martiriul din pricina urii evreilor și otomanilor. Lucrarea sa misionară are o foarte mare însemnătate pentru renașterea elenismului în epoca grea a ocupației otomane. O lucrare asemănătoare au săvârșit ca înainte-mergători ai Sfântului Cosma, Sfinții filotheiți: Dionisie cel din Olimp, Damian din Kίssavos și Simeon cel desculț.
Sfinții Colivari, Paisie Velicikovski (1794), Macarie Notarás (1805), Nicodim Aghioritul (1809), Nifon cel din Chios (1809) și Athanasie din Páros (1813), în cuvintele, scrierile și operele lor apără cu tărie și cu o profundă cunoaștere Sfânta Tradiție, Sfintele Canoane, dogmele intangibile ale Bisericii noastre. Stigmatizează înșelările, abaterile, schismele, ereziile și ateismul.
Slăviții noi-mucenici, cuvioși mucenici și sfințiți mucenici aghioriți semnează cu sângele lor credința curată în dogma ortodoxă. Mișcarea noilor mucenici a fost o pildă de răbdare și rezistență pentru grecii aflați sub robia otomană.
Printre aceștia se disting: Pahomie Neoschitiotul (1730), Constantin Rusul (†1742), Damaschin Thessalianul (†1771), Cosma Etolianul (†1779), Luca Stavronichiotul (†1802), Gherasim Cutlumusianoschitiotul (†1812), Efthimie Iviroschitiotul (†1814), Ghedeon Caracalianul cel care și-a sfârșit viața la Târnovo (†1818), Agathanghel Esfigmenitul (†1819), Grigorie al V-lea Patriarhul Constantinopolului (†1821), Pavel Constamonitul (†1824) și cel din urmă cunoscut, Athanasie din Lίmnos (†1846).
Să avem mijlocirile tuturor Sfinților Părinți Aghioriți!
Sursa: http://www.pemptousia.ro/ traducere de pe synodoiporia.blogspot.gr