Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci!
Starețul Tadei de la Vitovnița
Liniștea care nu se va risipi niciodată
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.
Cei ce-L iubesc pe Domnul trec prin multe greutăţi
Odată m-am gândit şi eu că Sfinţii Părinţi, când au primit în dar harul, l-au păstrat întreaga viaţă. Însă aici se spune să nu nădăjduim la aceasta.
Trebuie să ne apropiem de Domnul așa cum ne-a făcut; simpli, ca niște copii nevinovați
Iubirea este putere nebiruită, căci Dumnezeu este Iubire
Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru
Multe boli apar pentru că nu avem gânduri bune
Nu lua aminte ce îţi zice careva, dacă te jigneşte. Tu osteneşte-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubeşti pe toţi. Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Şi, dacă te împaci cu toţi, dacă doreşti binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim pe noi înşine cu gândurile.
Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci şi tot ceea ce ne înconjoară
Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” /Lc .24:36, In. 20:19/
Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.
Suntem împrăștiați și dezbinați și numai Domnul poate, prin harul Său, să ne tămăduiască
Inima este rece când este împrăștiată – și sufletul nu este atunci acasă, ci pribegește. Când este acasă, sufletul încălzește și inima. De îndată ce a ieșit afară, este lovit. Este bătut când este în afara casei – gândurile îl bat. Un gând este primit, un al doilea este alungat, al treilea…
„Îți voi da putere să poți răbda până la capăt!”
Pe pământ ne este dat ca prin pace și liniște să biruim tot răul. Putem fi pașnici și liniștiți într-un mediu pașnic și liniștit, dar această pace nu este atât de trainică și statornică precum aceea care se dobândește într-un mediu plin de tulburare.
Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate
Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.
Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită (Predică la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)
Dacă Împărăția noastră ar fi de aici, din lumea aceasta, atunci am trăi veșnic în îndestulare, în pace și bucurie. Dar noi, aici pe pământ, sântem, cum se spune, în epitimie: trebuie să ne pregătim, să învățăm viețuirea cea cerească, să dobândim pacea lui Dumnezeu. Aici nimeni nu ne poate da pace, ci numai Dumnezeu dăruiește pace întregii făpturi și nouă – dacă o căutăm și dacă o dorim din inimă, dacă vrem să ne unim cu Dânsul. El voiește ca sufletul nostru să se unească cu Dânsul, cu Dumnezeul nostru, vrea ca dorirea și voința noastră să se unească cu voia Sa cea dumnezeiască, cu dorirea dumnezeiască, ca întreaga noastră făptură să se unească cu El – să simțim bucuria Vieții. Dar noi ne încurcăm mult în viața materială a acestei lumi, și nu mai avem timp să ne gândim la sufletul nostru, la pacea lui lăuntrică – și ne stricăm neîncetat pacea lăuntrică.
Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte
Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeiești. Împărăția lui Dumnezeu făurește în noi atmosfera Împărăției cerurilor. Rostul creștinilor este să curățească atmosfera în lume și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu.
Neînțelegerile între oameni
Domnul îngăduie multe dezamăgiri, necazuri şi suferinţe aici, pe pământ, ca să ne ridicăm mâinile din lume (când aceasta ne răneşte atât de mult) şi să înţelegem că Domnul Singur este izvorul întregii mângâieri, al păcii şi liniştii. Noi, de obicei, ne mâniem când suntem ocărâți și batjocoriţi – până ce harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste noi. Iar când primim harul, nu ne mai vătămăm (când suntem ocărâţi), ci rămânem totdeauna liniştiţi, plini de bucurie, tăcuți, ca și cum nu am mai fi cei dinainte.
Răul trebuie biruit cu gânduri liniştite şi paşnice
Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conştient, în mod absolut, răul şi să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conştient! Răul trebuie biruit cu pace şi linişte, cu gânduri liniştite şi paşnice. De aceea ni se şi întâmplă multe necazuri şi suferinţe de-a lungul vieţii. Sfinţii Părinţi spun că, dacă nu ne smerim singuri, Domnul nu va conteni să ne smerească. Adeseori va da peste noi un necaz care ne aduce multe dureri – până ce nu vom învăţa să-l biruim prin pace şi linişte şi să nu îi dăm însemnătate.