Sã slujim trupului numai în cele necesare; sufletului, însã, sã-i dãm ce-i mai bun, spre a-l slobozi, cu ajutorul filosofiei, ca dintr-o închisoare, de legãtura cu patimile trupului, ca sã facem în același timp și trupul stãpân peste patimi. Stomacului sã-i slujim numai în cele de trebuințã, sã nu-i dãm mâncãrile cele mai plãcute, cum fac cei care cautã bucãtari și oameni pentru servit la masã, cei care cautã oameni, care rãscolesc pãmântul și marea, ca și cum ar plãti bir unui stãpân neîndurãtor. Vrednici de milã sunt unii ca aceștia din pricina îndeletnicirii lor; nu suferã mai puțin decât cei chinuiți în iad, care scarmãnã lânã ca sã întreținã focul, sau carã apã cu ciurul și o varsã într-un vas gãurit, așa cã muncile lor nu mai au sfârșit.

Continuare …

Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră. Cel de neam slăvit se plânge că nu-i putred de bogat; cel bogat se întristează că nu-i stăpân peste orașe și popoare; generalul se plânge că nu-i împărat, împăratul se plânge că nu stăpânește toată lumea de sub soare. Toate acestea îi conving pe aceștia că nu trebuie să mulțumească Binefăcătorului pentru ceva.

Continuare …

Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat.

Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri. Trebuie să postim astfel ca postul să fie primit şi bineplăcut lui Dumnezeu.

Continuare …

“Sunați din trâmbiță la lună nouă, în ziua însemnată a sărbătorii voastre” (Ps. LXXX, 3).

Poruncă profetică sunt cuvintele acestea! Dar citirile din Sfânta Scriptură, pe care le-am ascultat astăzi, sunt mai puternice decât sunetul trâmbiței și mai lămurite decât orice instrument muzical. Nu vestesc sărbătoarea premergătoare acestor zile.

Continuare …

Căci comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune: inimile, cugetele, trupurile şi acelea prin care se hrănesc şi se îngrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde mulţi formează unul şi unul nu este singur, ci în mai mulţi.

Continuare …

I. Evlavios lucru și fără de sațiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu să-și aducă aminte necontenit de Dumnezeu; dar îndrăzneț lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru că mintea nu se poate urca pînă la măsura vredniciei Lui, iar cuvântul, la rândul său, exprimă slab cele pe care mintea le concepe. Dacă, deci, mintea noastră este mai prejos de înțelegerea măreției lui Dumnezeu, iar cuvântul este mai prejos decât mintea, nu este, oare, neapărată trebuință de tăcere, ca nu cumva prin slăbiciunea cuvintelor să punem în primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?

Continuare …

Dumnezeu este pe pământ, Dumnezeu între oameni nu prin foc şi prin trâmbiţă şi prin munte fumegând sau prin nor şi prin vijelie care înfricoşa sufletele celor ce ascultau pe legiuitori, ci prin trupul nostru şi vorbind blând celor de acelaşi neam. Dumnezeu în trup; nu din lucrări delimitate, ca la prooroci, ci avându-Şi omenitatea articulată şi unită cu Sine Însuşi şi întorcând la Sine prin trupul înrudit cu noi toată omenitatea.

Continuare …

Să se cerceteze fiecare pe sine şi cel bogat să ia seama la căile sale din care daruri va aduce ofrandă lui Dumnezeu! Dacă nu a asuprit pe cel sărac, dacă nu a forţat pe cel mai slab, dacă nu a abuzat de cel supus lui, folosindu-se de putere în loc de dreptate.
Căci poruncim să păzească dreptatea şi egalitatea şi faţă de slugi. Nu forţa pentru că eşti puternic, nici nu abuza pentru că stăpâneşti! Ci arată cele ce ţin de dreptate pentru că ţi s-a încredinţat stăpânirea!

Continuare …

“Ia aminte de tine însuţi”, ca să cunoşti când ţi-e sănătos şi când ti-e bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici ei nu ştiu că sunt bolnavi.

“Ia aminte de tine însuţi, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat“.

Continuare …

– În general orice cuvânt care nu contribuie la împlinirea nevoii pe care o avem în Domnul este deșert. Dar primejdia vorbirii deșarte este mult mai mare, pentru că, chiar dacă ceea ce s-a spus este bun, dar nu contribuie la întărirea credinței, cel care a vorbit nu numai că nu este scutit de primejdie din cauza cuvântului bun, dar și întristează pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, fiindcă cuvântul n-a fost ziditor.

Căci aceasta ne-a învățat cu înțelepciune Apostolul, spunând:

Continuare …

„Ia aminte de tine însuți”, adică: Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât arn fost făcuți dupa chipul Creatorului. Trupul și simțurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru.

– Ce spune deci această poruncă?

Continuare …

Tu însă, alungă departe de tine orice prefăcătorie şi să nu doreşti să nimiceşti pe aproapele tău, nici să muşti sau să sfâşii pe semenul tău. Fratele tău este numit parte a trupului tău. Şi dacă vreodată, ca om ai fost mânios, să nu prelungeşti mânia ta dincolo de hotarele lăuntrului tău, ci restabileşte pacea în sufletul tău, umilind orice furie din el.

Cine îmbrăţişează pacea în cămara sufletului său acela pregăteşte sălaş lui Hristos, pentru că Hristos este pace şi în pace doreşte să se odihnească.

Continuare …

Împrăştierea provine din nelucrarea minţii, nepreocupându-se de cele necesare. Iar mintea nu lucrează și este fără de grijă din cauza necredinţei în prezenţa lui Dumnezeu care cercetează inimile şi rărunchii.

Căci dacă ar fi crezut aceasta, în mod sigur ar fi făcut ceea ce s-a spus: “Pururea pun pe Domnul înaintea mea; că, de este la dreapta mea, nu mă voi clătina”.

Continuare …