Tu însă, alungă departe de tine orice prefăcătorie şi să nu doreşti să nimiceşti pe aproapele tău, nici să muşti sau să sfâşii pe semenul tău. Fratele tău este numit parte a trupului tău. Şi dacă vreodată, ca om ai fost mânios, să nu prelungeşti mânia ta dincolo de hotarele lăuntrului tău, ci restabileşte pacea în sufletul tău, umilind orice furie din el.
Cine îmbrăţişează pacea în cămara sufletului său acela pregăteşte sălaş lui Hristos, pentru că Hristos este pace şi în pace doreşte să se odihnească.
Omul invidios şi duşmănos însă este blestemat sub toate formele. Bărbatul paşnic este asemeni viței încărcată cu roade bogate, pe când cel invidios este preocupat de eventualele lipsuri şi griji. Şi cu cât cel paşnic se desfătează, bucurându-se în Domnul, cu atât cel invidios se micşorează consumându-se de nimicuri. Omul paşnic se cunoaşte din belşugul bucuriei; însă cel invidios se vădeşte prin faţa zbârcită şi plină de mânie. Bărbatul paşnic va avea părtăşie cu îngerii, însă cel invidios este părtaş diavolilor.
Şi precum pacea luminează tainiţele minţii, tot astfel invidia şi răutatea orbesc cele ascunse ale inimii. Pacea alungă dezordinea şi o spăimântează; însă invidia acumulează mânie. De splendoarea păcii fuge orice întuneric, dar unde stăpâneşte invidia, acolo este înceţoşare şi întuneric.
(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 25-26)