Calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat ca să ne dea nouă îndrăzneală. Ceea ce era odinioară corabia lui Noe, astăzi este Biserica lui Hristos Cel cu Crucea.
Ea umblă pe valurile acestei lumi şi cheamă pe cei prigoniţi. Arca lui Noe avea uşile încuiate pe dinafară, Biserica, însă, le are deschise. Diavolul umblă pe valurile acestei lumi, are peste 800 de corăbii sau hristoşi mincinoşi, ca să atragă lumea.
Toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu poate fără tine.
Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Știind Dumnezeu nătângia (prostia, nerozia, neghiobia) noastră, nu ne lasă părăsiți în întunericul necunoștinței, ci ne trimite necazuri sau pocanie (canon) fără voie. Asta-i ispășirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi și orice altă suferință.
Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului (1910-1989) – Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile.
Peste tot unde se află Părintele, mulţimi de credincioşi îl căutau spre a-i solicita îndrumare şi binecuvântare, punându-şi libertatea, chiar şi viaţa în pericol, ştiut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.
Cu cât omul e mai aproape de Dumnezeu cu atât vede pe Dumnezeu mai mare și pe sine mai mic. Cu cât omul este mai departe de Dumnezeu se vede pe sine mai mare și pe Dumnezeu mai mic.
Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 102
Biruiți răul cu binele. Și oare nu e mai tare Dumnezeu decât răul?
Pentru cel ce te ocărăște roagă-te ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el, și-Și va întoarce Dumnezeu fața cea luminoasă spre tine. Biruiți răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu. Și oare nu e mai tare Dumnezeu decât răul?
Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 81
Cine nu iubeşte certarea sau sfătuirea, n-are minte.
Pe vârful limbii călăreşte satana.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă.
Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş.
Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii, sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, Se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţuri.
Stând în biserică, îmi aşteptam şi eu rândul să vorbesc cu Părintele Arsenie. Nu era lume multă ca altădată şi Părintele nu era venit în biserică.
Stăteam în aşteptare şi numai că văd două persoane, soţ şi soţie, mai în etate, supăraţi, care s-au dus la părintele Bunescu, care slujea ca preot în biserica din satul Drăgănescu şi îi spun:
Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău.
De aceea, toate gândurile trebuie spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea, căci de îndată ce sunt spuse, le piere puterea de a obseda, asupri, stăpâni mintea.
De ce a slăbit credinţa şi viaţa morală în rândul credincioşilor şi cum să le sporim credinţa şi trăirea în Hristos?
– Aparent pare că este slăbită credinţa, dar nu până într-atât. Oamenii au zilnic obligaţii familiale, profesionale, sociale mai urgente şi nu pot participa regulat la slujbele bisericeşti. Însă nu sunt puţini care să nu aibă un fior de înviorare şi să nu se închine când aud bătaia clopotelor, ca un strigăt de chemare a viilor, ca un plâns al morţilor, ca o putere care împrăştie în tot felul fulgerele.
Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru pe care nu-l mai ai.
Cei ce biruie lumea (I Ioan 5, 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s–ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui.
Aceștia sunt ostaşii Împăratului, care prin răbdarea Crucii au biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânia morţii.