Energia demonică se manifestă nu doar în anumite locuri, însă și în oameni, și în lucruri, chiar și în cărți. Așa cum Sfânta Evanghelie transmite harul Sfântului Duh, prin care a fost scrisă, tot astfel și cărțile demonice, cărțile despre magie, vrăji, transmit energia demonilor.
Care fapt de pe lumea asta nu-i în stare să te îndemne spre virtute? Nu vezi cât de trecător e traiul pe pământ?
Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti!
– Dragă, există… În privinţa aceasta, două lucruri trebuie să avem în vedere. Pe de o parte, rânduiala Bisericii, care îi exclude de la pomenirile la Sfânta Liturghie pe cei care n-ar fi vrednici să se împărtăşească.
Rânduiala și textul slujbei Sfântului Maslu ne descoperă cinci scopuri principale ale acestei Taine, și anume vindecarea, ușurarea durerilor și a suferințelor, iertarea păcatelor, mângâierea bolnavului și, în cele din urmă, mântuirea.
Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare.
Cobor adânc în sufletul meu, spre a vedea cine se naşte într-însul şi cine pleacă din el. Cât de îngrozitor este adâncul sufletului omenesc… O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăzneşte să se cufunde într-însul! Cel ce îndrăzneşte se cufundă prin adâncurile lumii şi iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veşmânt.
Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a aşezat Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor şi a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenţi cu adevărat la întrebările, la neliniştile, la nevoile şi la dorurile lui către lumină, către curăţie, către frumuseţe şi adevăr? Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care – să ştie bine! – va da seama înaintea lui Dumnezeu Care i l-a încredinţat!
Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi, şi există omul vieţii de taină, pe care îl vede Dumnezeu. Cineva chiar a zis că în orice om sunt patru persoane: cea pe care o ştie lumea, cea pe care o ştiu oamenii apropiaţi, cea pe care o ştie numai el însuşi şi cea pe care o ştie doar Dumnezeu. In cea mai mare parte, aceste patru persoane nu seamănă una cu alta decât puţin.
În Sfântul Munte a avut loc un eveniment, la Schitul Sfânta Ana. La Sfânta Ana, cei care ați fost [știți], unde am stat și noi, Nea Skiti, Katounakia, Karoulia etc. Acolo nici astăzi nu sunt mașini, nu circulă mașini. Pe jos urci toate acele trepte și cărând în spate diversele lucruri de care ai nevoie pentru a trăi acolo. Ori cu spatele, ori cu animalele. Până în anii ’67-’68 nu existau nici măcar catâri. Nu erau permise animale acolo. Oamenii trebuia să care totul în spate. Ciment, motorină, butoaie, totul în spate, așa viețuiam.
Când staţi la rugăciune, totdeauna întâi să cereţi iertare unul de la altul: ”Iartă-mă, femeie!“ ”Iartă-mă, bărbate!“ ”Iartă-mă, băiete!“ ’’Sărut mâna, tată!“ ’’Sărut mâna, mamă!“ ”Iertaţi-mă!“. Şi să răspundeţi: ’’Dumnezeu să vă ierte!“