Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi, şi există omul vieţii de taină, pe care îl vede Dumnezeu. Cineva chiar a zis că în orice om sunt patru persoane: cea pe care o ştie lumea, cea pe care o ştiu oamenii apropiaţi, cea pe care o ştie numai el însuşi şi cea pe care o ştie doar Dumnezeu. In cea mai mare parte, aceste patru persoane nu seamănă una cu alta decât puţin.
Omul nu este aşa cum le pare el celorlalţi şi nici măcar aşa cum crede el că este. Omul adevărat, fară prefăcătorie, fără minciună, fară „înflorituri”, este doar acela pe care îl ştie şi îl vede Dumnezeu.
Îmi aduc aminte că în curtea din spate a casei părinteşti era o scândură grea care zăcea pe pământ. Noi, copiii, alergam uneori la ea şi, cu mari sforţări, o ridicam ca să ne uităm ce este sub ea. Ce grozăvie!
Sub ea colcăiau nişte jigănii cenuşii, dezgustătoare, şi cum se mai ascundeau de lumină! Ne grăbeam să dăm drumul scândurii, fugeam de-acolo cât mai departe, după care ne întorceam iarăşi să ne uităm.
În sufletul şi în viaţa fiecăruia dintre noi există o asemenea scândură. Latura ei dinafară poate fi lustruită, rafinată, ne place şi o arătăm cu plăcere şi celorlalţi.
Există însă latura lăuntrică, ascunsă, întunecată, care s-a lipit de pământ şi acoperă toate necurăţiile. Trebuie ridicate aceste scânduri, ca cele dinlăuntru să se pătrundă pe deplin de lumina lui Dumnezeu, să se cureţe şi să se înfăţişeze lui Dumnezeu un „om tainic” care să-I placă Lui, căruia Domnul nu i-a socotit păcatul şi în gura căruia nu este vicleşug (v. Psalmi 31,2).
Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului. Editura Sofia, Bucureşti 2008