Pentru mulţi Paştile sunt o sărbătoare care vine şi trece. Nu avem puterea să ţinem harul şi bucuria. Ce e de făcut?
De ce nu putem păstra bucuria pascală?
Sfaturi duhovniceşti
În fiecare dintre noi are loc Învierea lui Hristos
Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor zăceam jos, la pământ (…) Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este deci unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan, 5, 20). (…)
Se cade a ne împărtăși în noaptea Sfintelor Paști?
Ne aflăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, poate cea mai intensă perioadă liturgică din an. La finele ei, întunericul se va transforma în lumină, tristețea, în bucurie, spaima, în curaj, disperarea, în necurmată nădejde.
Lepădarea lui Petru
Gheronda, ne-ați vorbit mai înainte despre nedesăvârșirea Apostolului Petru dinainte de Cincizecime. Din pricina nedesăvârșirii sale s-a lepădat de Domnul nostru?
Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii
Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.
Să nu fim fraţi cu Iuda
Trecând de vârsta când omul pierde încrederea în tot cuvântul ce vine spre el, acesta învață, mai ales în zilele noastre că duplicitatea este la ea acasă în societate, că minciuna este o cutumă a societății, că există minciuni elegante și necesare, că uneori a ascunde adevărul poate fi chiar salvator pentru cineva, iar în mediul în care îmi desfășor activitatea remarc adesea o obișnuință a medicului sau a familiei de a ascunde gravitatea bolii acelui ce zilele îi sunt numărate, chipurile pentru a nu-l demoraliza.
Mai presus de toate, să ne străduim să ne păzim și să ne păstrăm mintea curată
Din fericire, au început totuși să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii, și prin aceasta înțeleg încercări de a trăi viața Părinților – viața isihastă. Nemulțumiți de „prioritățile” vieții contemporane, dezamăgiți de lupta, agitația și neliniștea provocate de atingerea unor țeluri lumești care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulți tineri devin adepți ai vieții isihaste. Sunt mulți și cei care îmbrățișează monahismul, continuând tradiția Sfinților Părinți și sorbind din izvorul înțelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiția Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre și asociații de viețuire isihastă.
Gusturile vieții celei duhovnicești – antidotul duhului lumesc
Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
„Dumnezeu este cel mai bun medic”
– În viaţa fiecăruia dintre noi există momente de tensiune foarte mari. Cum să le depăşim?
Ne facem în fiecare zi pe noi înșine, întrebuințându-ne puterile într-un anumit fel
De ce ar fi important să avem grijă de modul în care trăim în fiecare zi? De ce un om credincios sau necredincios ar trebui să aibă grijă în legătură cu felul în care trăiește, obișnuințele pe care le are, modul în care gândește sau experiențele concrete din situațiile obișnuite de viață?
O viață întreagă ne străduim să ascundem cine suntem, pentru că suntem alții decât cei pe care ne știe lumea din afară
Cuvântul de astăzi l-aș începe de aici: în dialogul pe care îl are Domnul Hristos cu cărturarii, cu cei pregătiți în legea veche, le spune la un moment dat: “Cuvântul Meu nu încape în voi“.
Căutarea realităţii este o sarcină periculoasă
De ce studiază omul religia? Există multe motive întâmplătoare, dar în fapt nu există decât un singur motiv adevărat dacă omul este cu adevărat serios: într-un cuvânt, e vorba de a veni în contact cu realitatea, de a afla o realitate mai profundă decât realitatea cotidiană care se schimbă atât de iute, se degradează, nu lasă nimic în spatele ei şi nu oferă vreo fericire durabilă sufletului omenesc.
Cum să agonisim harul lui Dumnezeu, care stinge gândurile rele și patimile?
Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.
Rugăciunea deschide inima spre Dumnezeu
„Uneori, atunci când ne facem canonul zilnic, nu suntem atenţi, în timp ce atunci când lucrăm şi facem în acelaşi timp şi rugăciunea avem mai multă atenţie. Asta se întâmplă deoarece viaţa duhovnicească se leagă foarte mult de starea psihologică a celui ce se roagă. Dacă psihologic cineva se simte bine şi lucrează, atunci poate face şi rugăciune, sau atunci când are plâns în inimă se poate ruga mai bine. (…)
Grija lui Dumnezeu față de noi
Sfântul Apostol Petru nu ne spune „lăsaţi în grija lui Dumnezeu grijile voastre cele mari, ci „toată grija”. Cel ce pe toate le poate este în stare să săvârşească, deopotrivă, lucruri mari şi lucruri mici Domnul, Cel ce ne-a izbăvit de cele mai grele suferinţe şi de cele mai mari păcate, poate purta, pentru noi, orice povară.
Dorești liniștea gândului și a inimii și nu o poți găsi?
Avva Isaac spune că, atunci când omul se smerește din suflet, el este înfășurat de harul lui Dumnezeu.
Creștinii fricoși nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite
– Unii credincioși nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni.