
Fiți treji, privegheați, diavolul umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită

Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi, şi există omul vieţii de taină, pe care îl vede Dumnezeu. Cineva chiar a zis că în orice om sunt patru persoane: cea pe care o ştie lumea, cea pe care o ştiu oamenii apropiaţi, cea pe care o ştie numai el însuşi şi cea pe care o ştie doar Dumnezeu. In cea mai mare parte, aceste patru persoane nu seamănă una cu alta decât puţin.
În Sfântul Munte a avut loc un eveniment, la Schitul Sfânta Ana. La Sfânta Ana, cei care ați fost [știți], unde am stat și noi, Nea Skiti, Katounakia, Karoulia etc. Acolo nici astăzi nu sunt mașini, nu circulă mașini. Pe jos urci toate acele trepte și cărând în spate diversele lucruri de care ai nevoie pentru a trăi acolo. Ori cu spatele, ori cu animalele. Până în anii ’67-’68 nu existau nici măcar catâri. Nu erau permise animale acolo. Oamenii trebuia să care totul în spate. Ciment, motorină, butoaie, totul în spate, așa viețuiam.
Când staţi la rugăciune, totdeauna întâi să cereţi iertare unul de la altul: ”Iartă-mă, femeie!“ ”Iartă-mă, bărbate!“ ”Iartă-mă, băiete!“ ’’Sărut mâna, tată!“ ’’Sărut mâna, mamă!“ ”Iertaţi-mă!“. Şi să răspundeţi: ’’Dumnezeu să vă ierte!“
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
Mai întâi să fiţi bine spovediţi. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: „Ce-am făcut?”
Părinte, am constatat adesea că oamenii se simt tulburați când sunt întrebați direct dacă sunt fericiți. În fața întrebării se trezesc, cumva, descoperiți și vulnerabili. Mi se răspunde uneori că fericirea este un mit. Și-atunci, vă întreb și eu: există fericirea cu adevărat? Și dacă da, ce e ea, de fapt, și cum să nu o confundăm cu alte stări?
(…) Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește; lungimea timpului îi permite să umble cu ușurătate și indiferența în viață lui, să nu aibă teama în suflet, contracție în simțuri și pază la mișcările lui, ci-l face să aibă o dezlegare desăvârșită și la mâncăruri și la cuvinte și la priveliști necuviincioase și să ajungă asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frâu alunecă în prăpastia păcatului. Că toate acestea urmează celor zăbavnici la împărtașire e un lucru adevărat, precum le pățim noi înșine cu fapta și în experiența de zi cu zi.
Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele!
„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru toate” (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi.
– Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.
Va veni vremea, ziua, clipa când se vor închide acești ochi și se vor deschide cei ai sufletului. Atunci vom vedea o lume nouă, o nouă existență, o creație nouă, o viață nouă ce nu are sfârșit. Numele ei este „nemurire fără de sfârșit”. Marea noastră Patrie este acolo sus, nestricăcioasă, veșnică, Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi-născuți, acolo se vor sălășlui sufletele celor mântuiți, care au fost curățite de întinăciune de Sângele Mielului Cel fără de răutate.
„Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui întru ascuns” (Mat. 6, 6).
Vei fi ispitit să te întrebi dacă mai are rost să continui a merge pe o Cale pe care nimeni nu mai vrea să meargă; vei simți că te sufocă gândul de a părăsi ceea ce poate abia ai început, de a te lepăda de Domnul chiar înainte de a-L fi cunoscut. Dar tu să nu te simți singur niciodată, nici măcar o clipă să nu crezi că în fața ispitelor ce inevitabil se vor ridica împotrivă, tu ești singur.
Reacționând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând și să binecuvântăm sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi.