Cinstim Sfânta Duminică pentru că este ziua cea dintâi a creaţiei lumii; pentru că este ziua în care a înviat Domnul din morţi, biruind moartea, când a deschis Raiul care fusese încuiat din clipa izgonirii primilor oameni din Eden.
Cinstim Sfânta Duminică pentru că în această zi, adică în Duminica Rusaliilor, S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli și prin ei, peste toată lumea.
Să aveţi toţi, mici şi mari, bărbaţi şi femei, Cinstita Cruce, fie de lemn, fie de aramă, fie din alt material, atîrnată la gîtul vostru, așa cum vechii creştini purtau crucea la gît.
Şi, pentru aceasta, acel apostolic Pangratie, episcopul din Tauromenia, le dădea creştinilor pe care îi boteza şi o cruce de cedru, căci mult se teme diavolul şi demonii de chipul (forma) Cinstitei Cruci şi fug de acolo cînd o văd, precum ei înşişi (demonii) au mărturisit acest lucru.
În primul rând, deoarece credința noastră e lumină. Hristos a zis: „Eu sunt lumina lumii”.
Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în fața căruia aprindem candela – fiindcă sfinții sunt numiți fii ai luminii.
Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale.
Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Un neam trăieşte prin cei care ţâşnesc spre Cer, spunea Părintele Arsenie. Şi chiar sfinţia sa a fost un demn exemplu, alături de o seamă de alţi importanţi duhovnici ortodocşi români, precum Pr. Sofian Boghiu, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Andrei Scrima sau Pr. Petroniu Tănase, care i-a fost şi naş de călugărie Părintelui Arsenie.
Acest montaj video prezintă momente memorabile cu părintele arhimandrit Arsenie Papacioc extrase de la diferite conferinţe, precum şi alte înregistrări documentare.
Unii zic că monahii trebuie să slujească lumii, ca să nu mănânce pe degeaba pâinea norodului; dar trebuie să înţelegem în ce anume stă slujirea lor şi cu ce anume vin monahii în ajutorul lumii.
Monahul e un rugător pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie.
Cine îl sileşte însă să plângă pentru întreaga lume?
Stareţul nu permitea copiilor să vorbească împotriva părinţilor, chiar şi a celor care aveau neajunsuri evidente.
Un om a venit la stareţ cu mama sa, care era robită de patima beţiei. Cînd fiul doar a încercat să vorbească despre asta, părintele Serafim i-a astupat gura cu mîna şi nu l-a lăsat să spună nici un cuvînt.
Invidia celor de lângă tine – Mitropolit Bartolomeu Anania (anul 2005)
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Părintele Roman Braga, supraviețuitor al experimentului Pitești, despre întoarcerea în țară a românilor din diaspora, familie, vremurile de astăzi.
Născut în 1922 în Basarabia, închis peste 10 ani în temnițele comuniste, arestat în două rânduri, ultima oară cu „Rugul Aprins”. Misionar al Ortodoxiei în ultimii 40 de ani în America de Sud și de Nord.
„Doamne, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să–mi ajuţi mie grăbeşte–Te”.
Sf. Casian stăruie asupra valorii acestei rugăciuni şi îndeamnă: „Rugăciunea cu acest verset trebuie rostită neîncetat, pentru ca din înfrângeri să ne ridicăm, iar în biruinţe să fim păziţi şi să nu ne trufim. Meditaţia la acest verset să fie în sufletul tău neîntreruptă.
Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toți suntem păcătoși, vinovați și purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile și neputințele noastre.
Toți avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ținem cuvântul Evangheliei, care zice: “Dacă veți ierta oamenilor greșalele lor și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșalele voastre”. Nu vom primi în nici-o situație iertare de la Dumnezeu, dacă nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru!
00:01 – Pr. Cleopa Ilie: -Iată ce am învăţat eu de la Părintele Vichentie: „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare”. Şi când ţi-a părea matale c-ai gătit, ia-o de la capăt şi iar: „Răbdare, răbdare, răbdare…”. Dar eu nu am de lucru, că acela nu a zis nimic şi am întrebat: „Până când, părinte?”. Şi mi-a răspuns: „Nu până la prăşit, că nu spune Sfânta Evanghelie aşa. Cine va răbda până la sfârşit, acela se mântuieşte, ci nu până la prăşit”.
00:36 – Interlocutor: – Nu până la prăşit?
Dragostea este un sentiment uimitor, însă ea nu este numai un sentiment, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”.
Taina iubirii faţă de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, București, 2009, p. 57)
Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneţ, un cuvânt frumos. Da, să te poţi prezenta oriunde şi oricand cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o aşezare bună sufletească, proiectezi şi in afară ceea ce ai înăuntru şi e excepţional.
Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu. Dacă eşti sincer iţi vorbeşte Dumnezeu prin omul acela de la care aştepţi cuvântul lui Dumnezeu.
Părintele Rafail Noica explică cuvintele Sf. Siluan Athonitul: „Tine-ți mintea în iad și nu deznădajdui”
„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am revenit din ce în ce mai mult şi vi-l propun, fraţilor şi surorilor mele, – nu pentru că suntem noi la nivelul Sfântului Siluan care a trăit cuvântul ăsta literal – dar [pentru ca] indică însăşi structura vieţii duhovniceşti, însăşi – hai să zicem – structura gândirii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, cel puţin după cădere. Iad nu este [nu are fiinta in sine, nota noastra] fiindcă Dumnezeu nu a făcut iad, dar noi ni l-am făcut.
Adevărata smerenie lucrează în chip cu totul deosebit. Iată o pildă:
Un monah oarecare, având adâncă smerenie și viață sfântă, a sosit în vizită la o mănăstire. A intrat în biserică să se roage, iar când frații s-au așezat la cina frățească a dragostei, a luat și el loc. Unii dintre frați au început să se întrebe: „Dar acesta ce caută aici?” și i-au spus monahului: „Ridică-te și ieși afară!”.
Este o condiție foarte umană, pusă în Tatăl nostru de Însuși Mântuitorul Hristos. Daca respectam aceasta, ni se iarta multimea păcatele noastre! Nu iertăm, nu ni se iartă! Știți cum spune Mântuitorul: cand vii la biserică și aduci darul tău – prescura și lumânarea la Sfântul Altar – dacă îți aduci aminte pe cale că cineva are ceva asupra ta, te-ai certat cu cineva și are mânie și tu de asemenea, lasă darul tau acolo, nu-l mai lua de la pangar, sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la biserică, ci du-te întâi și te împacă cu fratele tău și după aceea venind, adu-ți darul tău. Altfel nu este primit darul tău și nici rugăciunea nu este primită!