Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul lui Dumnezeu,după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hrănesc sufletele flămânde de Dumnezeu.
Nu se cuvine să împlineşti prin nimic voia vrăjmaşilor sufleteşti ce te tulbură prin tot felul de închipuiri şi presupuneri, cărora te încrezi pe motiv că „ţi se pare”.
Toată lupta de gând sau năuceala ce te împresoară se întâmplă din cauza încrederii pe care o acorzi închipuirilor vrăjmaşului şi cărora le dai o oarecare importanţă sau credibilitate, sau cărora ai vrea să le prinzi sensul, în loc să le nesocoteşti şi să chemi în ajutor pe Dumnezeu.
Biruiți răul cu binele. Și oare nu e mai tare Dumnezeu decât răul?
Pentru cel ce te ocărăște roagă-te ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el, și-Și va întoarce Dumnezeu fața cea luminoasă spre tine. Biruiți răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu. Și oare nu e mai tare Dumnezeu decât răul?
Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 81
Nu cunosc un cuvânt mai dulce, auzit din gura Domnului, decât acela pe care îl adresează poporului Său prin profetul Maleahi: “Iubitu-v-am pe voi…”
Și în același timp nu știu un cuvant mai aspru și mai nedrept, decat răspunsul acestui popor: “Cum ne-ai iubit Tu?…”
– Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiţi?
– Frate, ce spune Hristos? Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă. Cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă. Ia gândeşte-te că arhiereii şi preoţii toţi sunt ucenici ai lui Hristos şi ei mijlocesc în Sfântul Altar prin rugăciuni şi părticele.
Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa, nouă.
De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului.
Numai împreună cu Dumnezeu putem ierta, căci suntem fiinţe mărginite. Iar dragostea este fără de margine şi numai Dumnezeu Cel Nemărginit o poate împlini.
Toţi căutăm dragostea nesfârşită, dar şi îngerii şi noi suntem fiinţe limitate, ne mişcăm în spaţiu şi timp; le putem face numai pe cele ce au sfârşit, nu şi pe cele fără de sfârşit.
Unde e omul care îl poartă în sufletul său pe Dumnezeu, unde e omul purtător de Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria, acolo e pacea, acolo e binecuvântarea, acolo e iertarea păcatelor, acolo sunt darurile Învierii.
În rai va fi cam cum e la Paşti, iar la Paşti e bucurie, în rai e o bucurie. În raiul cel din lumea cealaltă, cel de deasupra pământului, este ceva asemănător cu ceea ce trăim noi la Paştile cele mântuitoare, la Paştile cele curăţitoare, la Paştile cele veşnice, la Paştile care sunt izbăvirea de întristare. E ceva ce trăim noi la Paştile Domnului.
Vezi că pomul își dăruiește rodul tuturor, dar tace; fântâna pe toși ne adapă, dar tace; la fel și celelalte făpturi ale lui Dumnezeu ne aduc folos, însa rămân tăcute.
Căci ele așa au fost rânduite de către Ziditorul și, necuvântând, propovăduiesc slava și lauda lui Dumnezeu, dându-ne prilej și nouă, celor care le folosim spre trebuința noastră, să slăvim și să lăudăm bunătatea Domnului.
Scrisoare Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania rostită la vârsta de 79 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
În fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare clipă, atunci când Însuși Stăpânul Hristos învie întru noi.
Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor ce zăceam jos, la pământ (…) Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși.
După cum, de altfel, a spus-o şi Nietzsche, nu are importanţă viaţa veşnică [în sine], ci faptul ca eu să fiu viu, veşnic. Sau altfel spus: nu mă interesează supravieţuirea [singulară] în veşnicie a vreunei părţi a fiinţei mele, a sufletului, de pildă. Asta nu este tocmai similar cu a avea existenţă veşnică, că voi putea să mă bucur, să iubesc, să mă desfăt sufleteşte şi trupeşte de ceilalţi…
Faptul acesta, anume că esenţa omului nu este doar sufletul, constituie de altfel şi revoluţia umanistă pe care o aduce creştinismul.
“Binecuvantatii mei fii, în omilia noastra de acum as vrea sa spun cateva cuvinte de inviere, cateva cuvinte despre bucuria Pastilor.
Aici, jos, pe pamant, la aceasta mare sarbatoare a Sfintelor Pasti, fiecare crestin simte in sufletul sau o bucurie deosebita, care, desigur, in comparatie cu acea bucurie a lumii celeilalte, este neinsemnata. Cu toate acestea insa, este ceva care ne mangaie sufletul, il face sa se simta bucuros, plin de har, caci la acest praznic se apropie, intr-un fel, mai mult de Hristos.
Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei,Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol).
Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
”De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.
Înmormântarea Domnului pe care o sărbătorim noi astăzi, ne aduce mai multă bucurie decât întristare. Una din cântările bisericești rostește cuvintele Mântuitorului: “Nu mă plânge, maică, pentru că eu voi învia și la Dumnezeu îi voi chema pe toți cei care te cinstesc pe tine”.
Când vorbim de moarte, vorbim de încremenirea materiei, de lipsa vieții, de groapă, întuneric, descompunere, oseminte, schelete, pământ, nimicnicie, pentru că trăim și gândim mult prea lumește și mult prea omenește și prea puțin duhovnicește. Înmormântarea Domnului ne îndeamnă să privim lucrurile mai mult prin duh, decât prin materie.
Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartăfumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor.
Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Duhului Sfânt.