O suferinta nu si-a atins scopul, daca este data ca o terapie, ca sa zic asa, daca tu n-ai iesit cu un folos din ea. Sa nu credeti ca Dumnezeu sta cu satarul in mana, sa ne pandeasca: ai gresit, tac. Nu! Mai intai mult s-ar usura in viata duhovniceasca, oamenii, daca ar sti cat de mult ne iubeste Dumnezeu. Adica, cum spune si Origen: Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul.
Când ești într‑o țară străină, cum păstrezi legătura cu familia ta, cu copiii tăi? Cum păstrează legătura un om cu copiii lui, cu nevasta lui, cu părinții lui?
Prin dor. Moare de dorul lor. Așa este? Prin dor. Moare de dorul țării lui, moare de dorul pruncilor lui, moare de dorul nevestei lui, moare de dorul părinților lui. Este o legătură? Este adevărată legătura?
Când Împărăția lui Dumnezeu s-a sălășluit în inima omului, Dumnezeu sfâșie neștiința minții ca pe un văl. Omul va înțelege atunci, nu doar tainele Zidirii, ci și taina propriei sale persoane.
Și în cele din urmă, într-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe Împăratul Slavei așa cum privește soarele în apa limpede.
Simplitatea este un dar de la Dumnezeu în zilele noastre și o putem dobândi cu multă nevoință căci am părăsit pe deplin această viețuire de aur și am îmbrățișat încrengătura sofisticată a modernității celei bolnave. În trecut oamenii pentru că erau simpli în fapt și în gândire puteau trăi mult mai fericiți și mai feriți de nebunie, de stres și învrăjbire. Cuviosul Paisie Aghioritul cu un limbaj plin de duh ne învață simplitatea pentru a putea trăi fericiți și capabili de a simți pe Dumnezeu:
Bună este cunoașterea, bună e și școlirea, dar dacă nu se sfințesc sunt fapte fără rost ce duc la catastrofă.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre ipocrizie:
„Ipocrizia înseamnă a avea ceva [în minte], dar a te comporta cu totul diferit”; moraliștii contemporani definesc ipocrizia astfel: „ Ipocrizia înseamnă sustragerea prestigiului, sau viciul sub chipul virtuții; astfel încât, dacă adevărul este ceva dumnezeiesc, ipocritul, care se află în afara sa, de vreme ce altceva este și altceva arată că este, se ajunge în chip evident dușmanul lui Dumnezeu. ”
Gheronda Porfirie a povestit cândva: „M-a vizitat, odată, un hipiot. Era îmbrăcat cu haine ciudate şi foarte colorate, purta amulete şi bijuterii, şi a cerut să mă vadă. Maicile s-au neliniştit, au venit să mă întrebe iar eu am spus să intre. De cum s-a aşezat înaintea mea, i-am văzut sufletul. Avea suflet bun, dar rănit şi de aceea, răzvrătit”.
I-am vorbit cu dragoste iar acela s-a emoţionat. „Gheronda”, îmi spune, „nimeni nu mi-a vorbit aşa până acum”. I-am rostit numele şi s-a mirat cum de l-am cunoscut.
Cuvânt către un lucrător care întreabă ce este viața duhovnicească.
Doar viața duhovnicească este viața adevărată, toate celelalte sunt materie. Și trupul nostru este materie, humă luată din pământ. Conform filosofiei antice grecești trupul omenesc este alcătuit din pământ, apă, foc și aer. Este atât de minunat și de iscusit structurat încât nu poate fi nici descris, nici cunoscut în ființa lui. În plus, trupul este doar un lucru nu este viață, așa cum trăsura nu este călătorul și colivia nu este pasărea.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Anul 2009. Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania în Duminica Femeilor Mironosițe.
Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita.
Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit.
“Ia aminte de tine însuţi”, ca să cunoşti când ţi-e sănătos şi când ti-e bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici ei nu ştiu că sunt bolnavi.
“Ia aminte de tine însuţi, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat“.
Când călătorul se întoarce în patria şi casa sa, atunci cei ai casei, vecinii şi prietenii lui se bucură şi îi urează bun venit. Tot aşa, atunci când creştinul, încheindu-şi peregrinarea în această lume, ajunge în Patria cerească, se bucură de el toţi îngerii şi toţi sfinţii – locuitorii cereşti. Călătorul, sosind în patria şi casa sa, petrece aici în siguranţă şi se linişteşte. Tot aşa şi creştinul, ajungând în Patria cerească, se linişteşte, petrece în siguranţă, nu se mai teme de nimic, se bucură şi se veseleşte întru fericirea desăvârşită.
De aici, înţelege creştine, că:
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale. Cel care le-a făcut pe toate, a pus în toate un temei dumnezeiesc.
Împărtășește-te de ele, dar, duhovniceşte, cum le-a gândit pe ele Dumnezeu, cu gândul pururea la El. C-ai să dai seama de cum te-ai folosit de toate cele ale vieţii tale.
Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.
Trebuie să ne problematizăm mult cei care avem dispoziție să facem aceasta. Fiecare pentru el. Să ne problematizăm și să facem tot ceea ceea ce este nevoie pentru ca sinele nostru să se normalizeze.
Lângă un bătrân oarecare viețuia un frate care era cam leneș. Acesta urmând să moară, zăcea în preajma unuia din părinți, și îl vedea bătrânul ușor ieșind din trup. Vrând bătrânul a încredința pe frați, i-a zis lui :
– Frate, să mă crezi, că noi toți știm, că n-ai fost frate nevoitor spre postire și cum de ieși așa cu osârdie din trup ?
Fratele i-a raspuns :
Că adevăr vă grăiesc: Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. (Matei 17:20)
Scepticii şi naturaliştii de-a lungul timpului au întors pe faţă şi pe dos acest verset. Îmi aduc aminte acum de un pasaj din cartea “Sclavia umană” a lui W. Somerset Maugham, în care un băiat cu picioare strâmbe merge la culcare gândindu-se la el însuşi ca fiind complet sănătos şi perfect, doar ca să se trezească cu acelaşi picior pe care l-a avut mereu, şi cu credinţa zdrobită în Dumnezeu.
Sunt pentru cel de lângă mine pace, bucurie și lumină?
Să facem permanent ce ne stă în putere, căci dacă ne vom sili mereu spre aceasta, rugăciunea, prezența noastră în biserică – ne va aduna. Ne vom ruga unul pentru celălalt mai mult. Căci, în cele din urmă, societatea noastră suferă de lipsa de rugăciune, trăiește într-o închipuire și o iubire de bani și de plăcere și uită să se mai smerească. Societatea noastră a uitat cu totul să se mai roage.
Cum ştim care e voia lui Dumnezeu, părinte?
Voia lui Dumnezeu e rezumată în Evanghelie în două fraze foarte mici, scurte: „Să Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toate puterile, din toate, toate, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Iar când învăţătorul de lege L-a întrebat: „Dar cine e aproapele meu?”, pentru că el nu considera că-i aproape decât ăla care-i de aceeaşi părere cu el.