Trebuie să fim răstigniți la vedere, în ochii lumii, căci Împărăția lui Hristos nu este din această lume, și lumea nu o poate primi, nici măcar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singură clipă.
Lumea îl poate accepta doar pe Antihrist, acum sau în orice altă vreme. Nu-i de mirare, atunci, că este dificil să fii creștin – nu este dificil, este imposibil.
Dacă te tulbură faptele și păcatele aproapelui și-ți fură liniștea sufletească, amintește-ți despre aceasta:
a) Dacă greșeala aproapelui, pe care ai dori s-o îndrepți, îți tulbură liniștea ta sufletească și te enervează, atunci și tu greșești și, prin urmare, nu poți îndrepta greșeala prin greșeală, ea se îndreaptă prin blândețe.
Rogu-vă pe voi şi vă sfătuiesc, iubiţii mei părinţi şi fraţi şi fii, să iubiţi pe Domnul din tot sufletul vostru şi frica Lui să petreacă în inimile voastre!
Fiți drepţi şi adevăraţi fii, supuşi şi căutând în jos, iar mintea să o aveţi ridicată la cer. Câştigaţi-vă umilinţa către Dumnezeu şi către oameni!
De multe ori mergem bine, ne lepădăm de păcate, nu mai facem păcatele de moarte, ne spovedim, ne împărtăşim, nu mai drăcuim, nu mai înjurăm, nu ne mai jignim unii pe alţii. Dar se întâmplă unele lucruri, în momente de „stres“, cum zice lumea, şi ne purtăm ca nişte copii, mai ales la furie.
Când omul se înfurie că cineva nu face voia lui şi depăşeşte puterea lui de răbdare, sunt oameni care se pierd cu firea şi se poartă ca nişte copii: trântesc, sparg, urlă, se întorc cu spatele, pleacă de acasă, se trântesc pe jos, aruncă cu pietre sau cu cuvinte dure. Toate aceste lucruri aparţin copilului din noi.
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
În viaţa noastră duhovnicească şi în toată viaţa noastră lăuntrică, care se află în legătura cea mai strânsă cu viaţa duhovnicească – inima împărăţeşte şi stăpâneşte asupra minţii noastre, asupra voii şi a năzuinţelor. Noi cugetăm cum vrea inima, credem ceea ce-i place inimii, ne îndreptăm voinţa potrivit năzuinţelor inimii.
Simţirea, al cărei organ este inima, domneşte asupra întregii noastre gândiri, credinţe, cunoaşteri, asupra întregii noastre concepţii despre lume, asupra tuturor tendinţelor sociale şi politice.
Părinților, să le arătați neâncetat copiilor, iubirea voastră. Nu, însă, acea formă de iubire exprimată prin cocoloșire și prin cedarea la oricare dintre cererile lor, ci prin iubirea înțeleaptă, din inimă, care să urmărească doar binele lor. Când copilul simte o astfel de iubire ascultă nu de frică, ci din respect.
Nu ramâneți indiferenți față de bucuriile și tristețile copiilor voștri. Nu spuneți niciodată, că pentru voi copiii sunt o greutate și un chin. Nu arătați niciodată că orice jertfă pentru binele lor este prea mare, sau prea grea pentru voi.
Cine se aprinde cu rugăciunea către Dumnezeu, trupul creștinului, sufletul lui rămâne aprins, nu numai că nu se preface în cenuşă, cum se preface şi lemnul şi cărbunele şi huila. Toate se prefac în cenuşă, chiar şi tămâia se preface în cenuşă. De ce?
Pentru că la tămâie sunt două părţi. Tămâia când e aprinsă o parte se face cenuşă, o parte mireasmă. Mireasma se ridică la altarul cel mai de sus al lui Dumnezeu – mireasma duhovnicească, nu? Iar cenuşa rămâne în fundul cădelniţei.
-Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?
-Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania. De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu potlucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.
… Orice i se întâmplă copilului, maica este foarte uşor sensibilizată. Dacă este într-o cumpană grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar ajuta să scape din acel impas.
Mama pământească – am întâlnit din acestea multe cazuri, în viaţa mea de preot.
Mitropolit Bartolomeu (Anania) – Vindecărea orbului din naștere (2009)
Predică rostită în Predică la Duminica – vindecării orbului din naștere de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Părintele Rafail Noica răspunde la întrebările participanţilor la conferinţa sa „S-a dus să-L vadă precum este” susținută în organizarea Arhiepiscopiei Clujului și Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie Saharov. (Cluj, 30 mai 2013)
– Părinte, lumea ne cere talismane.
– Mai bine să le dați cruciulițe atunci când vă cer talisman. Nu faceți talismane, pentru că și vrăjitorii fac acum talismane. Pun pe dinafară o iconiță sau cruce, însă înăuntru au diferite vrăji. Oamenii văd icoana sau crucea și se încurcă. Iată, cu câteva zile mai înainte mi-au adus un talisman de la un turc, Ibrahim, care avea și o cruce brodată pe deasupra. Am aflat și despre un netemător de Dumnezeu că înfășura diferite iconițe și înăuntrul lor punea păr, lemnișoare, cuie, mărgele etc.
Dumnezeu a rânduit ce să poarte fiecare în el. El a hotărât aşa. Nu în sensul că El le-a făcut aşa, ci aşa a îngăduit să le avem. Unul are ceva, altul altceva, unul anumite slăbiciuni, altul altele. Unul are, dacă vreţi, unele gene, unele moşteniri, unele lucruri deviate, altul pe altele.
Plecând de la cele spuse, putem înţelege că toate acestea pe care le are fiecare Dumnezeu le-a îngăduit să existe, le-a rânduit să fie, ca în cele din urmă ego-ul să fie nimicit, să ne smerim.
Aşadar, o singură cale să ne fie comună: poruncile lui Hristos, care ne duc la Cer şi la Dumnezeu. Căci deşi Cuvântul [Scripturii] ne înfăţişează căi diferite, dar negreşit se zice că această cale se scindează în mai multe nu după firea Aceluia, ci după puterea şi scopul fiecăruia.
Fiindcă începând de la lucruri şi fapte multe şi diferite, aşa cum fiecare pleacă din locuri şi cetăţi multe şi diferite, ne grăbim să ajungem la un singur sălaş: Împărăţia Cerurilor.
Viaţa duhovnicească nu înseamnă să dobândesc ceva ce nu am, ci să descopăr ceea ce am deja, să dau viaţă înlăuntrul meu la ceea ce am primit de la Dumnezeu. Asta-i stagnarea noastră, faptul că nu simţim că pentru noi nu e viu ceea ce deja Dumnezeu ne-a dat.
„Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc o răpesc pe ea” (Matei 11, 12). Nu a spus: „moştenesc”, ci „răpesc”. Dacă nu te sileşti pe tine însuţi, nu vei învinge. Nu vei birui. „Zice cel leneş când se trimite în cale: «Un leu este în drumuri şi în pieţe ucigaşi»” (Pilde 26, 13).
Aşa este. Pentru că este leneş, nu merge nici înainte, nici înapoi. Dacă vrei să le găseşti pe cele duhovniceşti, să te sileşti pe tine însuți şi în primul rând la ascultare.