Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.
Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 94
Asupra noastră vin tot felul de energii – pozitive, negative, de tristețe, energii tragice, energii ale plăcerii, energii nobile –, dar nu rămânem la acest nivel al sentimentelor, ci exploatăm energia pe care ele o aduc. Luăm energia și îndreptăm gândul spre Dumnezeu, potrivit nevoilor noastre și ne rugăm.
Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru și prietenii meu urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia de la ora șase; Liturghia trebuia să înceapă la șapte și din Nicosia până în sat era o oră de drum.
Unii Sfinţi Părinţi consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Aţi putea să ne spuneţi care sunt criteriile de apreciere?
– De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzaţi, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu şi dragostea gustă din Dumnezeu!” Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia, destul este smerenie. Singura cale este smerenia. Am fost prin Grecia la o mănăstire şi o călugăriţă m-a rugat să scriu ceva pe o vedere.
Arhimandritul Teofil Părăian – Venim la biserică să ne întâlnim cu Dumnezeu.
Sfaturi duhovnicești, Emisiunea Universul credinței, Arhiva TVR.
Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”
A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul, și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi. […]
Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simți în tine zdrobire (de inimă) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însă nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri.
„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.
Avasând de la o virtute la alta, omul înaintează de la o formă de înţelegere la alta. De la cea dintâi virtute, credinţa, până la cea din urmă, care este dragostea faţă de toţi, se întinde o cărare neclintită: nevoinţa. Pe această cale lungă, omul se formează, se transformă şi se transfigurează prin harul nevoinţelor sale ascetice. În acest mod, el îşi vindecă fiinţa de boala păcatului şi a necunoaşterii, restabilind integritatea persoanei sale, unificându-şi şi întregindu-şi sufletul. Vindecat şi redevenit întreg prin forţa morală şi religioasă a virtuţilor, omul dă expresie curăţiei şi integrităţii persoanei sale, mai ales prin curăţia şi integritatea cunoaşterii sale.
Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 74
Cu cât te întrebi mai mult de veşnicia ta, cu atât mintea se scutură de grijile deşarte ale lumii şi se înţelepţeşte cu darul lui Dumnezeu.
„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea este judecata” (Ev.9: 27-28). Măcar că viaţa este plină de desfătări, ea se va sfârşi odată şi vom sta în faţa Dreptului Judecător, având să dăm seama de toate faptele, cuvintele şi tainele inimii noastre. Aceste gânduri ale morţii şi ale judecăţii ce urmează acesteia ar trebui să ne însoţească în toate faptele noastre pe acest pământ, căci ele ne păzesc de multe ispite ale văzuţilor şi nevăzuţilor duşmani.
Vă rog din suflet să citiţi Biblia! În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi „Tatăl nostru”. Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.
Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe?
Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.
Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimţământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri.
Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtaşă la lucrarea mântuirii noastre.
Fragment din Cartea Între iadul deznadejdei si iadul smereniei.
Traducere în româneşte: Diacon Ioan Ică jr. , Lectură: Valeriu Mârza.
Unii – spunea stareţul – s-au lepădat de credinţa în Dumnezeu pentru a-i imita pe alţii sau dintr-o ruşine falsă. Şi iată o întâmplare: un oarecare nu credea în Dumnezeu. Dar în timpul războiului din Caucaz la care a luat parte, când în jurul lui zburau gloanţe, îşi îmbrăţişa calul şi spunea tot timpul: «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!».
Fără şcoală nu putem învăţa să citim sau să scriem. Tot aşa, fără Biserică, nu poţi învăţa credinţa, deoarece în ea se săvârșesc toate Tainele şi aici Domnul este Tatăl şi Învăţătorul nostru. El ascultă rugăciunea comună a celor adunaţi la slujbe şi vede, de asemenea, şi pocăinţa fiecăruia.
Începând cu Taina Botezului, omul petrece toată viaţa în Biserică şi se îndreaptă spre veşnicie. Biserica este şcoala care pregăteşte locuitori ai Raiului.
Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”.
Această scurtă rugăciune, alcătuită din doar două cuvinte, nimicește toate planurile diavolului, de îndată ce omul o rostește din inimă. Dumnezeu a dat, în general, rugăciunea ca pe unul dintre cele mai lesnicioase mijloace de mântuire. În sfânta Lui slavă, Ziditorul dorește ca oamenii să pășească spre El.
Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, Editura Sophia, București, 2015, p. 22
Prin toată grija şi osteneala în lucrarea cea întru Dumnezeu, cu iubire pentru Hristos şi semeni, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim şi-a împlinit chipul zugrăvit cu nesfârşită răbdare hristică pentru veşnicie.Pe 14 septembrie s-au împlinit 13 ani de când rugăciunile lui ne ocrotesc părinteşte din cerurile lui Dumnezeu.
Pe părintele Sofian îl căutau mulţi oameni. Era foarte asaltat şi solicitat cu probleme duhovniceşti. Dar eu nu auzisem de părintele.