Nu plătiţi nimănui cu rău pentru rău. Îngrijiţi-vă de cele bune în faţa tuturor oamenilor. Dacă-i cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci daţi-i loc mâniei grăite de Domnul, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti. Dimpotrivă, dacă duşmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; căci făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu binele biruieşte-l.
Întrebare: Care păcat este mai greu, afară de păcatul ereziei?
Răspuns: Precum, dintre toate faptele bune, mai înaltă este iubirea, aşa şi, decât toate păcatele, mai greu este a urî pe fratele tău. Că cela ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni, după cum a zis Apostolul. Cel ce urăşte pe fratele său, pe Iisus, însuşi Dumnezeu, Îl urăşte. Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric este şi întru întuneric umblă şi nu ştie unde merge, că întunericul i-a orbit ochii lui.
Toate îşi au temelia în Cartea cea veşnică, în Sfânta Scriptură. Viaţa călugărească izvorăşte din Sfânta Scriptură, din Evanghelie. Ce zice Vechiul Legământ? „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Facerea 12, 1). Iar Hristos nu spune oare: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37-38)?
Pentru ce, omule, zadarnic te mândreşti în trupul stricăcios? Nimic vrednic de mândrie şi înălţare nu vei afla întru tine: din pământ eşti luat şi în pământ vei merge iar; din nimic ai fost zidit şi nu ştii încotro te vei întoarce şi ce soartă vei dobândi.
Aşadar, nu te mândri cu bogăţia, căci aceasta piere; nu te mândri cu obârşia neamului bun, căci toţi suntem pulbere şi cenuşă; nu te mândri nici cu puterea, nici cu înţelepciunea, nici cu frumuseţea trupului: toate acestea nu sunt de la tine. Însă cu nimic altceva nu te mândri, căci nu ai nimic al tău, ci toate sunt de la Dumnezeu.
Seara, mergând spre somn (care faţă de viaţa zilei ce s-a scurs este asemenea unei morţi), cercetează lucrurile pe care le-ai făcut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viaţă cu luare-aminte, această cercetare nu e anevoioasă – fiindcă din pricina luării-aminte la sine este nimicită uitarea, atât de proprie omului împrăştiat.
Într-o scriere se spune: pentru om, a-şi vedea propriul păcat înseamnă începutul vederii Adevărului, iar aceasta se poate produce prin Sfânta Spovedanie. Observăm că suntem păcătoşi, dar mai important este să vedem păcatul ce-l facem. Să-l vedem şi să respingem cele rele, alegând binele. Şi chiar dacă nu-l putem obţine, să-l întâmpinăm cu speranţă, să ne rugăm pentru bine. Asta înseamnă rugăciunea.
Gândurile pătimaşe nu numai că îl despart pe om de Dumnezeu, ci sunt urmate şi de disfuncţii sau dereglări trupeşti: bolile fizice, neliniştea, temerile de tot felul sunt consecinţe ale gândurilor rele. Dându-şi seama de acest fapt, doctorii ne sfătuiesc să ne desprindem de gândurile care ne tulbură şi să nu ne frământăm din pricina lor.
În vechime când nu existau atâtea facilități și știința nu înaintase într-atât, oamenii erau siliți, în toate greutățile lor, să alerge la Dumnezeu și Dumnezeu ajuta. Acum fiindcă știința a progresat, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte. Merge fără Dumnezeu astăzi. Se gândesc în sinea lor: „Vom face asta și asta”. Se gândesc la pompierie, la întreținere, una, alta, dar fără Dumnezeu ce poate face omul?
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătucuță. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică. Citește dimineața Acatistul Maicii Domnului iar seara citește Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, și Psalmul 50 de două-trei ori pe zi… Mai mult, canonul e benevol: „Tatăl nostru” fără număr, „Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială.
Căci comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune: inimile, cugetele, trupurile şi acelea prin care se hrănesc şi se îngrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde mulţi formează unul şi unul nu este singur, ci în mai mulţi.
Un lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.
O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam “Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare.
Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: „Fiule Tit, mustră-i cu asprime (pe creştini), ca să fie sănătoşi în credinţă” (Tit 1, 13). Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă niciun folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevărată ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Iacov (capitolul 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Un Dumnezeu etern, un Dumnezeu din veci, care este izvorul existenței, care este paza , care n-a primit existența de la altcineva nici din nimic trebuie să fie nu o singură persoană, ci să fie o persoană care iubește o altă persoană. Și care este iubirea mai curată decât aceea dintre tată și un fiu? Există un Tată și există un Fiu, un Tată care nu iubește cum nu iubește nici un tată pământesc și un Fiu care răspunde la iubirea Tatălui cum nu răspunde nici un fiu pământesc.
Tot ce faceți, să faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
-Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare!
Pentru liniştirea sufletelor voastre, găsesc de cuviinţa să vă amintesc cuvintele evanghelice ale Domnului însuşi: „Dacă cineva te va lovi peste obrazul stâng, întoarce-l şi pe cel drept”. Adică, atunci când suntem mustraţi şi învinuiţi de cele pentru care nu suntem vinovaţi, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Şi pentru a primi iertarea greşelilor noastre trebuie să iertăm nedreptăţile şi supărările făcute nouă de către cei din jurul nostru, ţinând minte cuvintele Domnului Care spune:
Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul… Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevarul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e nici în stiință, nici în filozofie, nici în artă.
Să alungăm provocările care ne duc inima în robie silnică, împiedicând transformarea gândului „strecurat de vrăjmaş” în patimă consimţită. Paza gândurilor ne fereşte de o astfel de consimţire, de „învârtirea necontenită a cugetării şi a închipuirii în jurul lui [a gândului pătimaş]”.
Cel ce cugetă nepătimaş de la început, sau respinge prin împotrivire şi certare momeala [provocarea], a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează.