Sfaturi duhovniceşti

Cuviosul Antonie de la Optina: Să păstraţi în voi cu toate puterile duhul bunei credinţe!

Sfântul Proroc David spune despre oamenii din prezent, că toţi se vor abate de la calea dreaptă.

În pofida acestui fapt vă sfătuiesc, preaiubiţii mei, să păstraţi în voi, cu toate puterile, duhul bunei credinţe, adică să vă însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci când mâncaţi şi când beţi, ieşind din casă şi intrând, şi la începutul oricărei lucrări; cei împrejmuiţi cu Sfânta Cruce sunt înfricoşători pentru vrăjmaşul, cu toate că unora care gândesc greşit li se pare o nebunie să facă aşa, adică (spun ei): „ce vor zice ceilalţi despre noi?”

Continuare …

Cuviosul Antonie de la Optina despre răbdarea necazurilor

În orice necaz,  şi în boală, şi în sărăcie, şi în strâmtorare, şi în nepricepere, şi în toate neplăcerile e mai bine să gândiţi şi să vorbiţi cu sine mai puţin, şi prin rugăciune, deşi scurtă, să vă apropiaţi de Hristos Dumnezeu şi de Preacurata Lui Maică, pentru că aşa va fugi duhul tristeţii amare, iar inima se va umple de nădejde în Dumnezeu şi de bucurie.

Ca şi când nu te-ar fi lovit necazul, ca şi cum nu ţi s-ar fi întâmplat nici o nenorocire, să spui:

Continuare …

Cum ne pregătim pentru Taina Sfintei Mărturisiri?

Mai întâi fiecare să se roage lui Dumnezeu să-i rânduiască duhovnic bun şi să-i dea voinţă şi putere să-şi cunoască toate păcatele şi să aibă lacrimi pentru ele.

Apoi este dator fiecare să-şi noteze în linişte pe hârtie toate păcatele făcute de la ultima spovedanie şi pe care le-a uitat sau şi le-a amintit din viaţă. Spovedania se face cu post, în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului, după ce preotul citeşte molitfa de spovedanie.

Continuare …

Sfântul Ioan Maximovici: Nu există pocăință fără schimbarea vieții

Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Continuare …

Sf. Nicodim Aghioritul: Să nu laşi idolul Afroditei să se întipărească în sufletul tău

Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta?

Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.”

Continuare …

În viaţa duhovnicească e bine să avem anumite principii şi repere?

– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi.

E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea.

Continuare …

Sfântul Paisie Aghioritul: Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa

– Gheronda, ce este nobleţea mai exact?

– Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce dă, dar îşi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie şi simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească.

Continuare …

În Biserică, timpul se opreşte

În Biserică timpul se opreşte, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenţei pământeşti nu întrerupe legătura vie dintre generaţii (G. Florovsky).

În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susţinut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8), vieţuieşte neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiaşi adevăr, aceluiaşi bine şi aceleiaşi vieţi, pururea făcând tot trecutul să fie prezent.

Continuare …

Părintele Sofian Boghiu: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este „Doamne, miluieşte-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” .

Continuare …

Sf. Ioan Gură de Aur: Cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate

Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-l cinsti cu adevărat, căci cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a nu mânca, acela necinsteşte postul mai mult.

Tu posteşti! Bine, dar arată-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu. Iată: când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui.

Continuare …

Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat

Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul prive­gherii praznicului înălţării Sfintei Cruci.

Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a   căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului: „Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”.

Continuare …