“Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin nici un fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu.
Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte mângâierea lui Dumnezeu, deoarece aflându-se întru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii – simţirea minţii – constă în „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută” (Sfântul Diadoh al Foticeei).
Nu suntem niciodată singuri când luptăm cu ispitele şi când răbdăm încercările. Iubirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor iradiază spre noi şi în noi, întărindu-ne.
A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi.
Dacă între copii şi părinţi s-a stabilit o relaţie de dragoste şi copilul se încrede în părinţii lui şi-i respectă, de multe ori pentru a-l dojeni e de ajuns doar o privire severă sau tristă ca el să-şi dea seama că greşeşte.
Sufletul meu tânjește totdeauna după Dumnezeu și se roagă ziua și noaptea, căci numele Domnului e dulce și desfătător pentru sufletul care se roagă și aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.
Prorocul Isaia scrie: „Iată, Stăpânul Domnul Savaot va lepăda din ludeea și din Ierusalim pe cel tare și pe cea tare… pe judecător și pe prooroc și pe prezicător” (Isaia 3, 1-2). Aici se face o deosebire clară între proroc și prezicător.
Nimic nu e mai bun decât a vieţui în smerenie şi iubire; atunci în suflet va fi mare pace şi el nu se va ridica deasupra fratelui. Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra.
Rugăciunea dăruieşte oxigen duhovnicesc. Creştinul nu poate să trăiască creştineşte, cu nădejdea vieţii veşnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru şi nu ne putem gândi la numele lui Hristos şi al Maicii Domnului?
Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părinteşti.
Iubiții mei frați, trebuie să vă spun: suntem slabi în credință. Nu avem acea credință puternică, așa cum am văzut la Bătrânul Efrem Katunakiotul.
Te nedreptăţeşte cineva? Nu te certa cu el, ci cu diavolul, care îl îndeamnă la rău. De omul care păcătuieşte să-ţi pară rău.
Este într-adevăr foarte trist că nu suntem conştienţi de marea comoară, „Înfierea”, pe care am primit-o la Sfântul Botez „în vasele noastre de lut”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. De aceea cu uşurinţă ne lenevim, cu uşurinţă devenim nepăsători, cu uşurinţă dispreţuim, într-un singur cuvânt, cu uşurinţă cădem. Fericit este cel care a dobândit Harul şi a murit odată cu el, dar mai fericit este acela care l-a trăit, l-a sporit, iar mai apoi a adormit. Scurtă să fie rugăciunea pe care o spui.
Am ascultat odată spovedania unei doamne din Rusia, o scriitoare celebră. Era ușor derutată și i-am zis: „Mintea dumneavoastră e precum un fluture, zboară de colo colo, fără să aibă vreo așezare; veți fi întotdeauna tulburată din pricina aceasta.”
Să fim cu luare aminte și în prieteniile noastre, și în legăturile noastre cu părinții și în ceea ce spunem celor din jur. Să fiți foarte atenți însă, în căsătorie. Și revin la căsătorie pentru că sunteți tineri. Fiți foarte, foarte atenți în căsătorie!
Iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu eşti angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubeşti pe el pentru că te iubeşte pe tine, nu-i corect.