Vine deunăzi o biată creştină din Bucovina. „Domnu părinte – aşa vorbesc ei -, vai de mine, ne-o intrat în casă o broască cu gura cusută. Şi am găsit la ţîţîna porţii o coadă de cocoş legată cu trei verigi”. „Si ce-i?”. „Tare mă tem!”
Am spovedit de nenumărate ori oameni pe patul de moarte și niciodată nu am auzit că ar fi regretat că nu au câștigat un milion în plus, că nu au construit o casă impunătoare sau că nu au avut succes în afaceri.
Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi.
În necazurile noastre, alergăm la orice om decât la Dumnezeu.
Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.
„O inimă fără patimă este viața trupului, pe când pornirea pătimașă este ca un cariu în oase” (cf. Pilde 14, 30).
Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.
O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.
Cred în Hristos, sunt legat de dragostea lui Hristos. Mă încred numai în Hristos, pe Care L-am cunoscut în biserică. Într-o anume clipă, căutarea sinelui autentic m-a condus în Athos. Acum, cu toate puterile sufletului meu, doresc să mă asemăn, chiar şi într-un grad mic, lui Hristos, deoarece întru Acesta îmi este mie viaţa autentică, veşnică, dumnezeiască. M-am oprit să mai caut.”
Dimineața, când încă dormim, lângă noi stă un înger și un diavol. Aceștia așteaptă să vadă cui vom sluji în acea zi. Ziua trebuie începută astfel: să ne închinăm cu semnul crucii imediat ce ne-am trezit și să sărim repede din pat, pentru ca lenea să rămână sub plapumă. Să mergem într-un colț sfânt, să facem trei metanii și să zicem: „Doamne, îți mulțumesc pentru noaptea care a trecut, binecuvântează și ziua care vine pentru a o petrece în rugăciune, fapte bune și păzesște-mă de orice dușman văzut și nevăzut”.
Învaţă un lucru de la un copil mic: când un copilaş este lovit de cineva în prezenţa părinţilor săi, el nu răspunde acelei lovituri printr-o altă lovitură, ci priveşte la părinţi şi plânge. El ştie că părinţii îl vor apăra. Cum de tu nu ştii ceea ce ştie un copilaş?
Mulţi cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliştea virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului – ştiinţa, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrâneţea, iar tânărului – tinereţea. Însă aceasta e doar o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale.
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Fiecare creştin în singurătate şi în ascuns varsă din inima lui, precum fumul de tămâie, rugăciunea de mulţumire către Domnul său. Lucrând astfel, împlinim porunca lui Hristos care glăsuieşte: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-Te Tatălui tău celui întru ascuns şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare (Matei 6, 6). Aşadar să ne rugăm şi în taină, să ne rugăm şi cu toţi de faţă.
Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima!
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”