Dacă doreşti libertatea, atunci încearcă mai întâi să te eliberezi de tine însuți. Dacă pentru ştiinţă şi cunoştinţă a fost valabilă ca regulă culminantă „cunoaşte-te pe tine însuţi”, pentru morală este valabilă ca regulă culminantă: dezrobeşte-te de tine însuți!
Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, fă mai întâi revoluţie în tine însuţi; şi te vei încredinţa apoi că toate celelalte revoluţii sunt de prisos.
Doi oameni nu pot fi niciodată la fel de răspunzători pentru acelaşi păcat.
Când un învăţăcel al legii lui Dumnezeu şi un învăţător al legii lui Dumnezeu săvârşesc aceeaşi faptă bună, cel dintâi are un merit mai mare decât cel de-al doilea.
Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: „Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfârşit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poţi!”
Aş putea fi însă întrebat:
Te-ai născut, spui, tu, în Banat, şi slava ta este Sfântul Ioan Botezătorul. Socoţi credinţa lui Hristos drept viaţă a vieţii tale. Când tatăl tău răposat, ţi-ai propus să prăznuieşti slava casei tale şi mai luminat decât se făcea înainte în casa voastră. Serviciul însă te-a adus în Macedonia. Şi cum icoana de slavă trebuia să o laşi acasă, la mama bătrână şi la surori, ai comandat o icoană nouă a sfântului Ioan la meşterii noştri de la Debar. Spre marea ta mirare însă, aceşti meşteri l-au zugrăvit pe sfântul Ioan cu aripi.
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi început să pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersare a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut. Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta, însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului – dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi, încât treaba nu merge lesne.
Trei ferestre sunt deschise pe cer pentru omul duhovnicesc: prin cea dintâi priveşte raţiunea cu credinţa, prin a doua priveşte inima cu nădejdea, iar prin a treia priveşte sufletul cu dragostea. Cine priveşte cerul numai printr-o fereastră vede numai a treia parte a cerului. Cine priveşte cerul prin toate cele trei ferestre îl vede întreg.
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Bloom (6 iunie 1914 – 4 august 2003) a fost episcop al Episcopiei de Suroj al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Marea Britanie şi Irlanda. S-a născut la Lausanne, în Elveţia. Şi-a petrecut primii ani în Rusia şi Persia, întrucât tatăl său era membru al corpului diplomatic imperial rus. Mama lui era sora compozitorului Alexander Scriabin. În timpul Revoluţiei bolşevice, familia a trebuit să părăsească Persia, iar în 1923 s-a instalat la Paris, unde viitorul mitropolit şi-a primit educaţia. A absolvit studii de fizică, chimie şi biologie şi şi-a luat doctoratul în medicină la Universitatea din Paris. Filosof și predicator, este autorul a numeroase cărți și articole în diferite limbi despre viața spirituală a comunității ortodoxe.
Dacă în slujba de pomenire ne concentrăm atenţia asupra sufletului celui adormit, în cadrul slujbei de înmormântare atenţia noastră se îndreaptă de asemenea către plecarea sufletului. Conform tradiţiei ortodoxe, în primele trei zile de la moartea unei persoane, sufletul rămâne aproape de pământ, vizitând locurile familiare, amintindu-şi tot ce a însemnat pământul pentru el, tot ce a petrecut pe pământ; aşa încât sufletul care va părăsi această lume va fi deplin stăpân pe amintirile lui atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu.
Tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare.
Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cugeți mai înalt decât firea omenească şi pământească!
Poate părea stranie o astfel de afirmaţie auzită din gura unui credincios care cu inspiraţie şi încredere apără dreptul fiecăruia la îndoială. De fapt, aceasta este doar o altă expresie a cunoscutei idei ce spune că omul trebuie să fie sincer până la capăt, să fie sincer în mod necondiţionat, să fie mereu gata să-şi pună la îndoială propria existenţă şi propriile convingeri. Acestea sunt cu putinţă atunci când credem că există ceva de nezdruncinat care alcătuieşte obiectul căutărilor noastre.
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.
Ştiţi voi, aleşilor, de ce Sfinţii Părinţi au inclus în Crezul nostru numele lui Ponţiu Pilat, ucigaşul lui Dumnezeu? Să nu vă îndoiţi, pentru că Sfântul Duh al lui Dumnezeu, Cel ce a inspirat pe Sfinţii Părinţi cu înţelepciune, a binevoit să facă aceasta. Şi El a voit să facă aceasta pentru ca cei credincioşi să ştie exact şi pentru totdeauna în care Hristos trebuie să creadă. Pentru că au apărut şi vor mai apărea în lume hristoşi falşi şi mesia mincinoşi pentru a vă înşela şi a vă încurca.
Îl avem în faţă pe Arghezi. Arghezi a fost un mare revoltat, dar nu înseamnă că a fost mai puţin poet religios. Înainte de a-l consacra pe Voiculescu, Şerban Cioculescu mi-a spus, odată, într-o convorbire, că, totuşi, Arghezi rămâne cel mai mare poet religios al nostru. Nu pentru faptul că ar fi trăit religia, în sensul în care vă vorbesc eu, ci pentru că renunţase chiar şi la rugăciunea formală, renunţase la ritualuri şi scrie undeva: „Rugăciunea mea e gândul”. Aşa se definea el, dar trebuie să vă spun că gândul, totuşi, nu este rugăciune.
În această primă Duminică de după Rusalii sărbătorim sfinţenia şi pe sfinţi. Aţi ascultat pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o pentru ziua de astăzi. Sunt în ea cuvintele Mântuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Săi, iar pe de alta, nouă, tuturor. Spune Domnul: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar pe cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”.
Biserica, noi toţi, suntem o mulțime în mişcare, o mulțime îmbrăcată în zdrenţe duhovniceşti, o mulțime de păcătoşi. Un singur lucru avem în comun – nu sfinţenia, ci conştienţa nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalţi, să fim milostivi, înţelegători şi împreună-pătimitori cu ceilalţi.
După ce gospodarul pleacă la ţarina sa ca să-i hrănească, să-i îmbărbăteze şi să-i îndrume pe lucrători, el se întoarce acasă. După ce împăratul pleacă la război şi biruie pe vrăjmaşii săi, el se întoarce în cetatea sa de scaun. După ce doctorul ajunge la bolnav şi îl examinează, îl vindecă, stabileşte tratamentul, îi prescrie medicamente şi regim, el pleacă la spital. După ce tatăl îşi vizitează copiii aflaţi departe şi plăteşte datoriile lor şi le asigură buna educaţie, el se întoarce la căminul său şi aşteaptă întoarcerea copiilor.
Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea. Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”. Fericitul Teofan Zăvorâtul spune: „A întoarce vremea în propriul folos spre propriile scopuri veşnice”. Cuvintele apostolului lui Dumnezeu au un înţeles asemănător cu cel al cuvintelor lui Dumnezeu: neguţătoriţi până Mă voi întoarce.