Dumnezeu a luat din Adam părticica din carnea lui şi a umplut locul cu altă came, iar carnea pe care a luat-o a zidit-o într-un om întreg, dar nu i-a adăugat lui Adam un suflet în locul celui pe care l-a luat împreună cu coasta sa, nici iarăşi nu l-a adăugat pe acesta în Eva ulterior; ci era ca şi cum carnea luată avea o umplere în locul coastei, dar sufletul nu încă. Dar ascultă acest lucru încă şi mai limpede. Dumnezeu a luat din Fecioară un trup înzestrat cu minte şi însufleţit, pe care l-a luat de la Adam şi a umplut locul lui cu altă came; şi luând din ea acest trup i-a dat lui Duhul Său cel Sfânt şi l-a umplut cu ceea ce nu avea sufletul lui, cu viaţa veşnică. Căci carnea umplută în locul coastei lui Adam în trupul său era arvuna şi chezăşia Economiei lui Dumnezeu, ca El să ia iarăşi coastă din coastă şi să-i dea în locul ei nu iarăşi trup, căci acesta a fost umplut mai dinainte, ci în chip fiinţial Duhul lui Dumnezeu; ca, aşa cum femeia s-a făcut din coasta lui Adam şi toţi oamenii muritori s-au născut din ea, aşa şi din trupul femeii să se nască bărbatul, Hristos Dumnezeu, şi din El toţi să se facă nemuritori şi să se umple ceea ce Adam avea mai mult decât femeia. Dar ce anume avea mai mult acela?
Carnea cu care fusese umplut locul coastei în trupul Său. Fiindcă luând – ca să spun din nou aceleaşi lucruri – din Fecioară carnea, Hristos trebuia să umple din nou locul ei, aşa cum a umplut odinioară şi coasta lui Adam. Dar fiindcă acest lucru trebuia să se facă nu spre stricăciune, ci spre nestricăciune, umplerea s-a făcut cu Duhul, iar nu cu came, ca firea lui Adam să se plăsmuiască din nou şi cei ce aveau să se facă copii ai lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt să ia naşterea din nou, şi aşa toţi cei ce cred în El să se facă rude ale Lui şi un singur trup.
Şi aşa cum despre oamenii întâi-plăsmuiţi s-a spus: „Pentru aceasta” – pentru care? Pentru femeie, adică pentru coasta lui Adam – „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”, adică de coasta lui Adam, „şi vor fi cei doi un singur trup” [Ef 5, 31; Fc 2, 24; Mt 19, 2], aşa se fac lucrurile şi cu Hristos Dumnezeu. Căci pentru că El a luat trup din preacuratul sânge al Născătoarei de Dumnezeu şi i-a dăruit ei Duhul Sfânt, S-a întrupat şi S-a făcut om, pentru aceea lasă omul pe tatăl său şi pe mama sa, încă şi femeia, copiii, fraţii şi surorile sale [Lc 14, 26], şi se va lipi nu de femeie, nici în chip trupesc, ci, întrucât toţi cei ce ne-am născut şi suntem după trup venim din femeie, de bărbatul care s-a născut din femeie fără sămânţă, de Mirele Hristos. Şi astfel, uniţi şi alipiţi duhovniceşte de El, vom fi fiecare împreună cu EI un singur Duh şi un singur trup, pentru faptul că mâncăm în chip trupesc Trupul Său şi bem Sângele Lui.
Căci aşa ne-a grăit însuşi Domnul şi Dumnezeul nostru: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el” [In 6, 26], Iar cu acest cuvânt dumnezeiesc consună şi ceea ce s-a spus de Apostolul: „Cel ce se lipeşte de desfrânată este un trup cu ea; iar cel ce lipeşte de Domnul este un duh cu El” [7 Co 6, 16-17]. Spun un duh nu prin ipostaze, ci prin firea dumnezeirii şi umanităţii: prin firea dumnezeirii, întrucât şi noi ne facem dumnezei prin înfiere după cuvântul spus de Ioan: „Şi ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea Lui” [7 In 3, 2] – în ce mod? Pentru că „din plinătatea Lui noi toţi am luat” [In 1, 16] – iar prin firea umanităţii, ca unii ce ne-am făcut rudenii şi fraţi ai Lui, precum am spus şi altundeva. Ştiind aceste lucruri părinţii noştri spuneau deschis: „Dă sânge şi ia duh!”, căci Duhul nu ni se dă nouă altfel decât numai prin răstignirea şi omorârea de bunăvoie faţă de lume. Căci Duh fiind Dumnezeu, după cuvântul dumnezeiesc [In 4, 24], El vrea să ne unim şi să ne alipim de El în Duhul Sfânt [7 Co 6, 17] şi să fim concorporali şi comoştenitori ai Lui [Ef 3, 6], precum dă mărturie întreaga dumnezeiască Scriptură. Dar să revenim la tema noastră.
Aşadar, Dumnezeu Cuvântul a luat trup din preacurata Născătoarea de Dumnezeu şi ne-a dat în locul lui nu un trup, ci un Duh Sfânt în chip fiinţial. Şi mai întâi a făcut viu prin Acesta scumpul şi preaneprihănitul ei suflet, înviindu-l pe el din morţi; şi a făcut aceasta fiindcă Eva a murit mai întâi de moartea sufletească. Şi, întrupându-Se, S-a făcut om, având întru Sine trup înzestrat cu minte şi cu suflet; căci trupul pe care l-a luat în chip negrăit din Adam şi acum din Născătoarea de Dumnezeu, l-a luat însufleţit în chip negrăit şi aşa a înnoit în chip tainic firea noastră. Născându-Se însă în chip de nerostit, cum însuşi ştie, a intrat în lume. Din ce pricină şi pentru ce anume? Ca să caute pe Adam cel surghiunit în lumea aceasta şi, găsindu-l, să-l plăsmuiască din nou. Şi priveşte de aici – întrucât fac o reluare a celor spuse mai înainte – taina cea înfricoşătoare a Economiei.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice. Scrieri I, Editura Deisis, sursa: crestinortodox.ro