Odată a venit un oarecare tânăr tulburat şi mi-a spus: „Părinte, nu este nădejde să mă îndrept. Duhovnicul mi-a spus: «Acestea sunt ereditare…»”. Îl cuprinsese deznădejdea. Atunci când cineva îmi spune că are probleme etc., eu îi spun: „Aceasta se întâmplă din pricina cutare şi cutare. Dar ca să te schimbi, trebuie să faci cutare şi cutare”.
Părinte, dacă anii următori ne vor cere ceva mai mult și nu avem o stare duhovnicească, ci numai intenție bună, vom putea face față?
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă.
– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.
Ascultă, binecuvântato, există trei stadii.
Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor în Dumnezeu.
Satana îl luptă oare pe omul care nu face o lucrare fină (subtilă, duhovnicească) întru sine?
Starețul Paisie Aghioritul povestea: ”Întotdeauna, orice v-ați pregăti să faceți, să spuneți: Dacă vrea Dumnezeu, ca să nu se întâmple cu voi ce s-a întâmplat cu un om încrezător în sine, care se pregătea să se ducă să lucreze la vie și i-a zis nevestei: Mâine dimineață mă duc la vie. Dacă vrea Dumnezeu, i-a răspuns aceea.
– Părinte, ce se va întâmpla cu oamenii care au bunătate, dar nu cred?
– Oare chiar nu cred? Dar să spunem că nu cred. Atunci când erau mici, mama lor nu-i împărtăşea? Să zicem că nu-i împărtăşea. Dar n-au fost botezaţi? N-au fost miruiți? Nu sunt născuţi de mame ortodoxe şi botezate? Ei bine, pentru aceşti oameni ce au bunătate, vei vedea că Bunul Dumnezeu va rândui lucrurile într-un anume fel, fie cu încercări, fie cu o boală (…) şi, în cele din urmă, îi va duce în Rai.
– Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.
Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel.
Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şi vadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-I ceară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şi chinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.