– Părinte, cum de se întâmplă că în timp ce îmi simt neputinţa mă îndreptăţesc?
– Nu-ţi simţi neputinţa, de aceea te îndreptăţeşti. Dacă ai fi simţit-o, nu te-ai fi îndreptăţit pe tine. Ne iubim pe noi înşine, de aceea nu vrem să avem greutăţi şi nu iubim osteneala. De multe ori vrem să dobândim avuţie fără osteneală. Cel puţin să recunoaştem că, aşa cum înfruntăm lucrurile, nu mergem bine duhovniceşte şi să ne smerim. Dar din păcate, nu există nici osteneală, nici recunoaştere.
– Se poate ca cineva să se cerceteze, să se examineze pe sine şi apoi să se îndreptăţească?
– Cel ce se cercetează corect pe sine nu se îndreptăţeşte. Şi iată, sunt unii deştepţi, foarte isteţi, care fac, însă, cele mai mari neghiobii. Iar aceasta pentru că intră la mijloc şi interesul. „Fac precum îmi convine, precum este în interesul meu”, îşi spune unul ca acesta.
– Părinte, cel care se îndreptăţeşte, nu îşi vede căderile în nevoinţa sa?
– Orice ar face, îl înşeală diavolul şi le justifică pe toate, şi voinţa, şi încăpăţânarea, şi egoismul şi minciuna.
– Nu l-ar fi ajutat dacă s-ar fi oglindit pe sine în cărţile Sfinţilor Părinţi şi mai ales în Sfânta Scriptură?
– Pentru unul care gândeşte corect, duhovniceşte, toate problemele i se rezolvă din Sfânta Scriptură şi din cărţile Sfinţilor Părinţi. Acolo le vede pe toate foarte limpede. Însă pe unul care nu face lucrare duhovnicească şi sufletul nu îl are curăţit, nu-l ajută nici Sfânta Scriptură, pentru că pe toate le explică anapoda. Este mai bine să-şi spună gândul său duhovnicului şi să nu explice singur cele pe care le citeşte. Dacă citeşte, de pildă, Vechiul Testament, le poate explica în mod viclean pe cele citite şi astfel să se întineze. Am băgat de seamă că unii iau ceva din cele duhovniceşti pe care le citesc şi le explică cum le convine. Nu că nu i-ar duce mintea sau nu ar înţelege cele pe care le citesc, însă le explică aşa, ca să se îndreptăţească pe ei înşişi. Lucru înfricoşător! Dar şi pe cele duhovniceşti ce le aud, rar le prind corect. Să presupunem că istorisesc o întâmplare, ca să accentuez ceva. În timp ce eu altceva vreau să accentuez, unii caută să afle ceva din toată întâmplarea, de care să se prindă şi să-şi îndreptăţească un cusur, o greşeală, ca astfel să-şi odihnească patimile lor. Nu se gândesc că acela despre care am spus ceva nu a luat aminte şi a ajuns acolo unde a ajuns, ci spun: „Dacă există oameni cu o stare atât de rea, atunci noi suntem foarte bine”, şi astfel se îndreptăţesc pe ei înşişi. Diavolul află o mulţime nemăsurată de îndreptăţiri.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 100