– Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.
„Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine…”
Sf. Paisie Aghioritul
Dăruieşte Mântuitorule ploaie, pământului celui însetat…
Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Se topesc zapezile si se umplu izvoarele. Acum nici zapada, nici ploi. Ce se va intampla? Ce va bea lumea? Sa i se faca mila lui Dumnezeu de lume, si sa slobozeasca ploaie, pentru ca de va continua seceta, incet-incet se vor usca si frunzele copacilor si nu vom vedea nu numai maslina verde, dar nici macar frunza verde. Orice ar semana omul, daca Dumnezeu nu arunca de sus aghiazma, adica ploaie, nimic nu se face. Ploaia este aghiazma.
Trei însușiri teologice ale Sfântului Paisie Aghioritul
Nu este cu putință ca într-un text atât scurt să fie consemnate toate însușirile teologice care defineau personalitatea lui sfințită. Îndeobște pot să spun că Cuviosul Paisie era un om îndumnezeit, adică se afla pe calea către îndumnezeirea după har, trăind în Biserică prin Sfintele Taine și nevoință.
Harismele, înfățișarea și caracterul Sfântului Paisie Aghioritul
Înfăţişarea exterioară a Stareţului era cea a unui monah obişnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ 1,60 metri înălţime. Era foarte slab, din pricina ascezei de mulţi ani, având trăsăturile feţei frumoase, armonioase şi fine. Toată înfăţişarea lui inspira bunătate şi simpatie. Privirea sa era vioaie, foarte expresivă, pătrunzătoare şi scânteietoare. Mişcările lui erau însoţite de pace, siguranţă şi nobleţe. Chipul său era luminos şi plin de har.
Oamenii se chinuiesc pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde
Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde.
Înclinațiile rele moștenite nu sunt o piedică pentru sporirea duhovnicească
Gheronda, unii consideră că nu au condiții pentru a duce o viață duhovnicească și spun: „Nu ai ce lua de la cel care nu are”.
Dacă omul nu lucrează pentru Dumnezeu, caută mereu să se îndreptăţească
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de vină”, „Eva e de vină, nu eu”. Un teolog mi-a spus odată:
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”.
Numai gândurile smerite aduc smerenia şi numai cu smerenie fuge mândria
Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie. Celui smerit îi vin gânduri de mândrie? Îi vin dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine. Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie.
Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos
După astfel de nevoinţe îndelungate era de aşteptat ca el să se istovească, dar să se și sfinţească. Deşi îl durea tot trupul şi mai ales picioarele din pricina statului îndelungat la rugăciune şi genunchii din pricina îngenuncherilor.
„Dumnezeul meu, aceasta sunt eu! Ajută-mă! Nimic nu pot să fac dacă nu mă ajuţi Tu”
– Gheronda, mă chinuie propriile mele patimi.
– Îţi dai seama că înăuntrul tău există patimi?
– Uneori îmi dau seama.
– Asta-i bine. Când omul recunoaşte că are patimi, se smereşte şi atunci vine Harul lui Dumnezeu.
Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă
– Gheronda, cum comunică oamenii duhovniceşte de departe?
– Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.
– Cum adică?
– Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni, trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă. Acest lucru nu pot să-l prindă oamenii de ştiinţă.
Niciodată să nu-ţi începi nevoinţa de la cele pe care nu le poţi face
Odată a venit un oarecare tânăr tulburat şi mi-a spus: „Părinte, nu este nădejde să mă îndrept. Duhovnicul mi-a spus: «Acestea sunt ereditare…»”. Îl cuprinsese deznădejdea. Atunci când cineva îmi spune că are probleme etc., eu îi spun: „Aceasta se întâmplă din pricina cutare şi cutare. Dar ca să te schimbi, trebuie să faci cutare şi cutare”.
Să ajute Dumnezeu ca nimeni să nu ajungă acolo!
Faraon îi apăsa cu atâta muncă pe fiii lui Israil, tocmai ca aceștia să uite de Dumnezeu. Din acest motiv, este bine ca, atunci când viețuirea obștească se va fi pus, întrucâtva, în rânduială, să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârșească prin a deveni o fabrică: muncă – hrană – slujbă tipiconală. Acest tipic nu-l poate crește pe omul cel lăuntric, ci doar să adoarmă, într-un anume fel, patimile trupești, iar mai apoi mintea.
În clipe grele, chiar și oameni care nu par a avea vitejie arată mare bărbăție
Părinte, dacă anii următori ne vor cere ceva mai mult și nu avem o stare duhovnicească, ci numai intenție bună, vom putea face față?
Viaţa duhovnicească este foarte simplă şi uşoară
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă.
Omul nu poate fi ajutat, dacă el însuşi nu vrea să se ajute pe sine
– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.