Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Să-L lăsăm pe Dumnezeu să le rânduiască pe toate
Sf. Paisie Aghioritul
Dacă nu cerem ajutor de la Dumnezeu, în zadar ne chinuim
Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: „De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede şi marea nobleţe duhovnicească a lui Dumnezeu, care nici diavolului nu-i dă pricină să protesteze.
Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!
Atunci când flămânzesc sau însetează, animalele tot la om caută scăpare, pentru că omul este stăpânul lor.
Să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât „siropurile” pe care ni le oferă cei care ne iubesc.
Vedeţi, în Fericiri, Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări” şi, mai ales, „când vă vor minţi din pricina Mea”.
Învățăturile Sfântului Paisie Aghioritul
Cel ce trudeşte pentru aproapele din iubire curată, îşi află odihna mulţumită trudei sale. Cel ce se iubeşte pe sine şi leneveşte, oboseşte şi stând degeaba.
Patimile sunt paraziţi care împiedică dumnezeiasca împreună‑vorbire
– Gheronda, atunci când mă cuprinde antipatia, inima mea poate lucra rugăciunea?
Diavolul chinuieşte cu gândurile de hulă de obicei pe cei foarte evlavioşi şi foarte sensibili
Părinte, de ce atunci când cad în mâhnire am gânduri de hulă?
‒ Ia, ascultă să vezi cum este. Atunci când aghiuţă te vede mâhnită, profită de aceasta şi îţi dă o „bomboană” lumească, un gând păcătos. După ce cazi prima dată, te duce la o mâhnire mai mare şi nu mai ai putere să te împotriveşti. De aceea, nu trebuie să rămâi niciodată în stare de mâhnire, ci să faci ceva duhovnicesc, care să te ajute să ieşi din această stare.
„Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine…”
– Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.
Dăruieşte Mântuitorule ploaie, pământului celui însetat…
Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Se topesc zapezile si se umplu izvoarele. Acum nici zapada, nici ploi. Ce se va intampla? Ce va bea lumea? Sa i se faca mila lui Dumnezeu de lume, si sa slobozeasca ploaie, pentru ca de va continua seceta, incet-incet se vor usca si frunzele copacilor si nu vom vedea nu numai maslina verde, dar nici macar frunza verde. Orice ar semana omul, daca Dumnezeu nu arunca de sus aghiazma, adica ploaie, nimic nu se face. Ploaia este aghiazma.
Trei însușiri teologice ale Sfântului Paisie Aghioritul
Nu este cu putință ca într-un text atât scurt să fie consemnate toate însușirile teologice care defineau personalitatea lui sfințită. Îndeobște pot să spun că Cuviosul Paisie era un om îndumnezeit, adică se afla pe calea către îndumnezeirea după har, trăind în Biserică prin Sfintele Taine și nevoință.
Harismele, înfățișarea și caracterul Sfântului Paisie Aghioritul
Înfăţişarea exterioară a Stareţului era cea a unui monah obişnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ 1,60 metri înălţime. Era foarte slab, din pricina ascezei de mulţi ani, având trăsăturile feţei frumoase, armonioase şi fine. Toată înfăţişarea lui inspira bunătate şi simpatie. Privirea sa era vioaie, foarte expresivă, pătrunzătoare şi scânteietoare. Mişcările lui erau însoţite de pace, siguranţă şi nobleţe. Chipul său era luminos şi plin de har.
Înclinațiile rele moștenite nu sunt o piedică pentru sporirea duhovnicească
Gheronda, unii consideră că nu au condiții pentru a duce o viață duhovnicească și spun: „Nu ai ce lua de la cel care nu are”.
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”.
Numai gândurile smerite aduc smerenia şi numai cu smerenie fuge mândria
Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie. Celui smerit îi vin gânduri de mândrie? Îi vin dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine. Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie.
Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos
După astfel de nevoinţe îndelungate era de aşteptat ca el să se istovească, dar să se și sfinţească. Deşi îl durea tot trupul şi mai ales picioarele din pricina statului îndelungat la rugăciune şi genunchii din pricina îngenuncherilor.
„Dumnezeul meu, aceasta sunt eu! Ajută-mă! Nimic nu pot să fac dacă nu mă ajuţi Tu”
– Gheronda, mă chinuie propriile mele patimi.
– Îţi dai seama că înăuntrul tău există patimi?
– Uneori îmi dau seama.
– Asta-i bine. Când omul recunoaşte că are patimi, se smereşte şi atunci vine Harul lui Dumnezeu.
Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă
– Gheronda, cum comunică oamenii duhovniceşte de departe?
– Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.
– Cum adică?
– Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni, trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă. Acest lucru nu pot să-l prindă oamenii de ştiinţă.