Rugăciunea părinţilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă şi cu durere, este repede auzită. Atunci când eram în Schitul Ivirului, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinţi şi umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte şi astfel a venit şi el împreună cu aceia. Era ateu, hulitor şi foarte obraznic.
Cei care au o stare de mânie şi de tulburare şi forţează situaţiile ca să aducă, chipurile, bunătate şi linişte sufletească în lume, se aseamănă cu vântul puternic care loveşte şi ameninţă marea cu valuri înspumate, pe care le ridică, chipurile, spre a o linişti, dar făcând astfel, afundă corăbiile atât în larg, cât şi în port.
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Orice lucru bun găsește omul să spună despre Maica Domnului nu va putea să exprime măreția ei. Prin ascultarea ei, Maica Domnului ne-a deschis nouă iarăși Raiul, pe care îl închisese neascultarea Evei. Eva a rupt veriga care ne unea cu Dumnezeu și a adus în lume întristare și durere. Maica Domnului a unit iarăși veriga și a adus în lume bucuria Raiului. Ne-a unit cu Dumnezeu, de vreme ce Hristos este Dumnezeul-Om.
Părinte, care este pricina pentru care cineva, deşi se osteneşte, nu are spor în munca sa?
Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii.
A fost întrebat odată Părintele Paisie:
Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire.
-Gheronda, observ că nu înaintez duhovniceşte, lucru care mă mâhneşte.
– Gheronda, văd că orice aș face sau aș spune, mă cuprinde mândria.
Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare aminte, nevoinţa pe care o facem pentru a ne tăia neputinţele şi a ne curăţa sufletul.