Părinte, deşi mă văd în ce hal sunt, fac mai multă rugăciune pentru alţii. Nu cumva este mai bine să nu mă rog pentru alţii, ci să mă rog numai pentru mine?
– Părinte, v-aţi primejduit vreodată în război?
Să știți că numai patimile și păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu și orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie și pentru puțin să ne părăsească harul lui Dumnezeu, și nu mai putem face nimic. Precum în viața fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puțin timp oxigenul, îndată murim, tot astfel și în viața duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.
Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi de aceea este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
„Uneori, când cineva nu înţelege cu binele, Dumnezeu îngăduie să treacă printr-o încercare, ca să-şi revină. Dacă n-ar exista o durere, o boală cât de mică, atunci oamenii ar ajunge ca fiarele şi nu s-ar mai apropia de Dumnezeu“ spunea iubitul nostru Sfânt Paisie Aghioritul.
În viaţă, inclusiv în viaţa de familie, oamenii pot fi împărţiţi în două categorii. Una dintre acestea seamănă cu musca. Musca are însuşirea următoare: întotdeauna, zburând pe lângă florile parfumate, se aşază pe tot ce este murdar. Şi uite aşa, categoria oamenilor care seamănă cu muştele s-a învăţat să gândească şi să caute numai răul, fără să ştie şi fără să caute vreodată binele.
Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: „De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede şi marea nobleţe duhovnicească a lui Dumnezeu, care nici diavolului nu-i dă pricină să protesteze.
Un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar şi fără mult studiu?
Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri.
Atunci când ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista în inimă adevărata bucurie și pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumească pe care mulți o caută astăzi. Să nu încurcăm lucrurile. Sfinții aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi?
– Gheronda, văd că orice aș face sau aș spune, mă cuprinde mândria.
Mă uit și mă bucur când văd suflete care iau aminte și se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun și drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia – de pildă bărbaților bărbăția, iar femeilor dragostea – ca să ne nevoim și să urcăm treptele duhovnicești cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru.
Gheronda, de ce Maica Domnului uneori îmi dă îndată ceea ce-i cer, iar alteori nu?
– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.