– Părinte cum vedeți lucrurile?
Să fiți cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui…
Sf. Paisie Aghioritul
Să nu creadă cineva că monahii se mântuiesc, doar pentru faptul că au intrat în mănăstire
Dar să nu creadă cineva că toți cei care merg la mănăstire se și mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă și-a sfințit viața pe care și-a ales-o. Peste tot este trebuință de mărime de suflet.
Fiecare faptă are nevoie de discernământ
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.
Sfinții nu se supără dacă avem „preferați” printre ei
Din focul ispitelor prin care au trecut, sfinţii au dobândit sfinţenie şi experienţă duhovnicească, pe care ne-au lăsat-o nouă, urmaşilor lor, ca să ne apărăm de vicleniile ucigaşului de oameni.
„Diavolul m-a pus…”
Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
Rugăciunea înseamnă siguranţă
Gheronda, adeseori mirenii întreabă cum să se obişnuiască să se roage.
„Toată nădejdea mea spre Tine o pun”
Omul dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteţi face nimic” pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înţelesul cel bun şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când cineva se deznădăjduieşte de sine în înţelesul cel bun, atunci Îl află pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea spre Tine o pun”.
Câtă evlavie trebuie să avem faţă de icoane!
Câtă evlavie trebuie să avem faţă de icoane! Un monah a pregătit o icoană a Sfântului Nicolae ca să o dea de binecuvântare cuiva. A învelit-o cu o hârtie curată şi a pus-o în dulap până ce o va da. Dar fără să ia aminte a pus-o invers.
Să nu cântărim sfinţenia semenilor noştri cu cântar omenesc
Asceza făcută cu discernământ, împreună cu smerenia şi dragostea, sfinţesc pe om foarte repede, chiar şi cu mai puţină osteneală trupească.
Cu cât înaintează cineva în viaţa duhovnicească cercetându-se pe sine însuşi, cu atât mai mult i se deschid ochii sufletului său şi desluşeşte mai bine greşelile sale şi multele binefaceri ale lui Dumnezeu.
Este trebuinţă de discernământ
– Părinte, trebuie ca întotdeauna să ne mărturisim „crezul” nostru?
– Este trebuinţă de discernământ. Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, căci altfel vom fi răspunzători.
Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă!
Rugăciunea părinţilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă şi cu durere, este repede auzită. Atunci când eram în Schitul Ivirului, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinţi şi umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte şi astfel a venit şi el împreună cu aceia. Era ateu, hulitor şi foarte obraznic.
Să ne luptăm cu dăruire
Cât poate, omul să se lupte să vieţuiască în aşa fel încât să se înrudească cu Dumnezeu. Întotdeauna să privească, în orice situaţie, cum să facă voia lui Dumnezeu. Când omul face voia lui Dumnezeu, atunci se înrudeşte cu Dumnezeu şi primeşte continuu ajutorul harului dumnezeiesc.
Mereu să ne aducem aminte de cei adormiți și să ne rugăm pentru ei
– Gheronda, la gropniță trebuie să ardă candela?
Să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât „siropurile” pe care ni le oferă cei care ne iubesc.
Vedeţi, în Fericiri, Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî” şi, mai ales, „când vă vor minţi din pricina Mea”.
Postul din Săptămâna Patimilor
-Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?
Să înlocuim cu rugăciune mustrarea pentru cel care ne supără
Cei care au o stare de mânie şi de tulburare şi forţează situaţiile ca să aducă, chipurile, bunătate şi linişte sufletească în lume, se aseamănă cu vântul puternic care loveşte şi ameninţă marea cu valuri înspumate, pe care le ridică, chipurile, spre a o linişti, dar făcând astfel, afundă corăbiile atât în larg, cât şi în port.
Aman, aman! La Hagi-efendi să nu mergeţi să furaţi!
Ştefan Zaharopulos a povestit că altădată au mers patru kurzi la Hagi-efendi ca să-l prade. În acea vreme părintele stătea pe piele şi citea. I-a văzut pe hoţi cum au deschis uşa sa, dar nu le-a vorbit deloc. Aceia au intrat în chilie şi căutau în dreapta şi în stânga, crezând că vor găsi lire. Părintele Arsenie îşi continua citirea sa, fără să le vorbească. După ce în cele din urmă n-au găsit nimic, hoţii au vrut să plece şi unul din kurzi a luat cele două ţoale pe care le avea părintele împăturite într-un colţ.