Doamne și Stăpânul vieții mele! Duhul iubirii de stăpânire nu mi-l da mie!

Ce este duhul iubirii de stăpânire? Este năzuința de a avea întâietate, de a stăpâni asupra altora, de a ocupa primul loc. Această năzuință spre întâietate l-a pierdut pe arhanghel – căpetenia tuturor îngerilor – și l-a făcut satana, l-a doborât din cer. Această năzuință spre stăpânire i-a pierdut pe Core, Datan și Aviron, care au pizmuit slava lui Moise atunci când acesta a dus poporul lui Israel prin pustie spre țara Canaanului – ei au vrut să-l dea jos și să pună mâna pe putere, și Domnul i-a pedepsit înfricoșător: pământul s-a deschis și i-a înghițit cu toate familiile lor.

Continuare …

Desfrânarea și preadesfrânarea este întinarea inimilor omenești de poftele trupești. Nu mulți dintre voi ați citit Biblia, dar dacă ați citi-o, v-ați îngrozi cu ce cuvinte înfricoșătoare înfierează Sfânta Scriptură pofta trupească, v-ați înfricoșa de asprimea cu care se referă Scriptura Vechiului Testament la acest păcat greu, ați afla că, dupa Legea lui Moise, preadesfrânarea se pedepsea cu moartea.

Continuare …

      Cu toții ați întâlnit în viață destui oameni, mai ales femei, care trăncanesc, trăncănesc și iar trăncănesc la nesfârșit, fără vreo reținere, și limba lor nu mai obosește: meliță, meliță și iar meliță. Tot ce spun ei e deșertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui.
     Știți că adeseori oamenii îi suportă pe acești flecari: „Trăncănesc, lasă-i să trăncănească” – iar lor li se pare că sunt ascultați cu plăcere, neștiind ca în adâncul inimii oamenii se simt împovărați de ei și chiar îi urăsc. Atât de mare rău este grăirea în deșert, răul pe care ei îl produc cu flecăreala lor!

Continuare …

Rugăciunea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune duhul omului intră în împărtăşire nemijlocită cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Prin rugăciune intrăm în împărtăşire cu însuşi Dumnezeu.

Continuare …

Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre nenumărate, însă neâncetată și de temelie trebuie să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curățească inimile nostre de răutate, să ne dea marile virtuți creștinești: blândețea, smerenia, sfânta dragoste. Nicicând să nu uitați rugăciunea cea mai însemnată – rugăciunea pentru dobândirea dragostei! Rugați-vă pentru aceasta cum vă va pune Dumnezeu în inimă – de pilda, astfel:

Continuare …

Spuneți-mi, oare este ceva luat mai puțin în serios decât cuvântul? Uimitor, șocant, cum de nu pricep oamenii uriașa, colosala însemnătate a cuvântului omenesc.
Capacitatea noastră de a cuvânta ne aseamănă într-o măsură însemnată lui Dumnezeu Însuși. Domnul a zidit prin cuvânt toată lumea, cuvântul lui Dumnezeu are o putere enormă. Știți că prin cuvântul său Prorocul Ilie a înviat morți, prin cuvântul său a oprit ploaia, a închis cerul și a adus prin aceasta foamete, dar a facut și să se pogoare ploaie peste pământ.
În ce constă puterea cuprinsă în cuvânt? Să nu credeți că odată ieșit din gură cuvântul se risipește în văzduh și nu rămâne din el nimic. Nu este așa. Cuvântul trăiește, trăiește secole, mii de ani. Până acum răsună cuvintele pe care le-au rostit marii Proroci ai lui Dumnezeu, care au trăit cu multe veacuri înainte de Nașterea lui Hristos. Marile cuvinte ale lui Moise, marile cuvinte pe care le-au spus cândva Sfinții Apostoli, care au ieșit din gurile nevoitorilor lui Dumnezeu, învățătura Bisericii, traiesc de-a lungul a mii de ani. Iar de vreme ce cuvântul trăiește mii de ani, înseamnă că el este extrem de important. Ieșind din gurile noastre, cuvantul acționează întotdeauna, extrem de profund, asupra oamenilor din jurul nostru, ba chiar și asupra celor aflați departe.
Orice cuvânt bun, înțelept, trăiește în inimile omenești și aduce roade bune pentru mulți ani. Orice cuvânt rău – clevetire, minciună, vorbire de rău – trăiește, de asemenea, foarte mult, prinde rădăcini în mințile, în inimile oamenilor de aproape și de departe, le orientează gândurile și dorințele. Auzind cuvintele noastre rele, aceștia sunt otrăviți de ele și, la rândul lor, rostesc cuvinte la fel de rele și otrăvite.
Cuvintele înțelepte și harice ale sfinților zidesc dreptatea în lume, fac un bine veșnic, pe când cele rele și păcătoase aduc necinste, ură, aduc o uriașă vătămare celor din jur și chiar omenirii întregi.
Cuvintele vii se propagă ca undele radio, se propagă prin spațiu și se revarsă în inimile și în mințile oamenilor. Cuvintele sunt o uriașă putere, care îi unește pe oameni sau îi desparte – îi unește atunci când cuvântul este plin de dreptate și adevăr, îi desparte atunci când este plin de clevetire și răutate față de ei. Dacă oamenii ar fi lipsiți de cuvânt, ar semăna cu animalele, și viața omenească s-ar duce de râpă.
Iată cat de mare, cât de adâncă este însemnătatea cuvântului omenesc.

Sf. Luca, arhiepiscopul Crimeei, Cum să biruim mândria,  Editura Sophia, București, 2010

„Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin.”

Continuare …

Nu putem educa un copil mic fără să-l pedepsim deloc. Trebuie să vă amintiţi că fac o foarte mare greşeală părinţii care sunt îndrăgostiţi de copiii lor mici, se extaziază de ei, le iartă totul, nu îi pedepsesc niciodată. Despre aceştia, înţeleptul Sirah a zis: răsfaţă-l pe copil, şi te va înfricoşa (Sir. 30, 9).

Continuare …

Gândiţi-vă cât de cumplit este lucrul acesta, ce răspundere grea purtaţi înaintea lui Dumnezeu dacă nu vă educaţi copiii în obiceiurile creştineşti.

„Dar cum trebuie să-i creştem?”, veţi întreba.

Aşa cum îşi creşteau copiii vechii creştini, creştinii din primele veacuri. Aceştia îi învăţau din cea mai fragedă copilărie cu rugăciunea, cu biserica, cu posturile, cu Tainele bisericeşti, îi învăţau să citească după cărţile Sfintei Scripturi, niciodată nu-şi lăsau copilul să se aşeze la masă fără să se roage.

Continuare …

Oare noi nu avem probleme cotidiene? Putem să ne ocupăm numai cu rugăciunea? S-ar părea că această cerință este imposibil de îndeplinit. Nu, ea poate fi îndeplinită, fiindcă Domnul Iisus Hristos nu cere nimic imposibil de îndeplinit de la noi.

A te ruga neâncetat nu înseamnă doar a sta la rugăciune, a citi rugăciuni, a face metanii, a merge mereu la biserică.

Continuare …

Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită.

Cu toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu educaţia multilaterală şi cu talentele.

Continuare …

Lupta cu sine, cu propria păcătoşenie, este cea mai grea luptă de pe pământ. Dacă nu ducem această luptă sau o ducem fără vlagă şi credinţă, poticnindu-ne la tot pasul, păcatele noastre ne vor însoţi în viaţa de după moarte, de dincolo de mormânt – şi acolo vor fi supuse îndată aşa-numitei judecăţi particulare, prin care trece orice răposat.

Ce înseamnă această judecată particulară?

Continuare …

De duhul unei forţe grandioase sunt pătrunse masivele montane învăluite de nori întunecaţi şi valurile oceanului bântuite de furtună, care năpădesc asupra stâncilor de pe ţărm.Duhul veşniciei şi al nemărginirii se revarsă în sufletele noastre de la miliardele de stele ale cerului nopţii.

Câtă bucurie şi pace ne aduc culorile blânde ale răsăritului şi câmpiile şi lacurile învăluite de lumina lunii! Natura vădeşte valoarea supremă a frumuseţii morale şi repulsia faţă de urâţenie în ochii blânzi şi curaţi ai oamenilor buni, în înfăţişarea respingătoare a răufăcătorilor şi a infamilor.

Continuare …