
Sfinţeşte-mă prin tainele Tale, luminează-mi gândirea prin cunoaşterea Ta, fa să răsară nădejdea Ta în inima mea, si învredniceşte-mă să-Ți cer aceasta în rugăciunea dinăuntrul meu, Dumnezeule şi Tată al meu, Stăpânul vieţii mele. Aprinde facla Ta înăuntrul meu, revarsă în mine ce-i al Tău, ca să uit ce-i al meu. Pune în mine constrângerea minunării de Tine, ca să fie mai tare decât constrângerea firii.
Stârneşte în mine vederea tainelor Tale ca să pot simţi ce a fost sădit în mine la Sfântul Botez. Ai aşezat în mine o Călăuză; fa ca Ea să mă facă să văd slava Ta în toată vremea.
M-ai făcut lumină şi sare a lumii; fie să nu mă fac piatră de poticneală pentru tovarăşii mei. Am ieşit din lume; să nu-mi întorc nicicând privirea spre ea şi spre cele de care m-am lepădat când m-am făgăduit Ţie.