Minunea învierii lui Lazăr ne este cunoscută tuturor. Am auzit de Marta și Maria, cele două surori ale lui Lazăr. Am auzit că ei locuiau în Betania lângă Ierusalim, unde adesea poposea Iisus Hristos cu ucenicii, obosit de cale. Am auzit de asemenea că Lazăr s-a îmbolnăvit, că apoi a murit, că a fost îngropat și în cele din urmă, că a fost înviat de Domnul, când l-a strigat în auzul tuturor: Lazăre, vino afară!
Preţuiţi Sfânta Spovedanie! Prin Spovedanie se salvează familia. Prin Spovedanie se scot sufletele din iad înainte de a ajunge acolo.
Prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de a merge în faţa Judecătorului. Prin Spovedanie reînviem din nou. Prin Spovedanie căpătăm dor de viaţă. Prin Spovedanie ne dă nouă Dumnezeu bucurie în viaţă.
“În lume ispite veţi avea, dar nădăjduiţi în Mine!” Şi iarăşi: “Vai de cel prin care ispite va avea!”, zice Mântuitorul. Sigur că Dumnezeu ne-a copleşit cu iubirea Lui. Nu se poate să nu ai ispite! Dacă nu sunt ispite, nu este nici încununare! Şi nu se poate să fie pom uscat, fără frunze de pom uscat!
Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit.
Despre tăcere, spunea părintele Paisie Olaru:
Un fiu duhovnicesc l-a întrebat pe părintele Nicodim:
– Creştinul care are râvnă pentru faptele bune şi citeşte cărţile sfinte, dar nu se mărturiseşte regulat şi nu urmează sfatul duhovnicului său se poate mântui?
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.
În casa unde petrece postul, soţii sunt mereu în pace, copiii sănătoşi, toate merg cu spor şi bună rânduială. Adesea merg la biserică, se spovedesc regulat, fac milostenii, sunt întotdeauna mulţumiţi cu puţinul lor, pentru că peste casa lor este mâna lui Dumnezeu. Iar de unde lipseşte postul, părinţii şi copiii sunt bolnăvicioşi, săracii sunt scoşi afară, rugăciunea este cu totul uitată, Biserica şi spovedania la fel. Acolo domnesc toate patimile, stăpâneşte beţia, neorânduiala, pentru că acea casă este lipsită de belşugul binecuvântării lui Dumnezeu.
„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”
Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său.
Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”.
Doi călugări tineri din Mânăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :
– Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi schiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi schiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri. Toţi cei care mor uită de viaţa aceasta şi în ceasul morţii văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele.
„Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.”
Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa?
Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de la părinţii care îl cresc şi care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să şi pună în practică.
Zicea bătrânul către fiii săi duhovniceşti:
– O, ce nebunie fără leac este a jura în faţa altarului lui Hristos şi în faţa a toată lumea că vei trăi toată viaţa ta numai în ascultare desăvârşită, în răbdare, în înfrânare de băuturi şi de orice pofte şi îndulciri trupeşti. Şi vai! În urma jurământului din aceeaşi zi, începi a căuta să refuzi supunerea, să calci în picioare jurământul sfânt şi să te întorci cu îndrăzneală la cele dintâi.
Întâi trebuie să credem și apoi să strigăm la cel în care credem: Tată, auzi-mă! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Miluiește-mă!! Și la Sfinții lui Dumnezeu să strigăm și la Maica Domnului ca să se roage pentru noi!
Sfânta rugăciune este asemenea Suflării sufletului din noi care trebuie să fie permanent cu noi. Așa cum nu putem trăi fără aer, fără apă, fără mâncare, nu putem trăi fără Hristos, fără Sfânta rugăciune.
Vrei să fie țara ta mai frumoasă și mai binecuvantată și Ortodoxia mai tare?
Schimbă-ți viața ta, eu să mi-o schimb pe a mea, și toți la un loc, într-o frăție și o credință să cântăm lui Dumnezeu și să-L slăvim. (Arhim. Ioanichie Bălan)
Mai întâi fiecare să se roage lui Dumnezeu să-i rânduiască duhovnic bun şi să-i dea voinţă şi putere să-şi cunoască toate păcatele şi să aibă lacrimi pentru ele.
Apoi este dator fiecare să-şi noteze în linişte pe hârtie toate păcatele făcute de la ultima spovedanie şi pe care le-a uitat sau şi le-a amintit din viaţă. Spovedania se face cu post, în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului, după ce preotul citeşte molitfa de spovedanie.