Acum primăvara, când natura se îmbracă în veşmintele sale cele mai alese, simţi o bucurie de nedescris dacă frumuseţea naturii este însoţită de o stare duhovnicească sublimă. Cu adevărat, Dumnezeul nostru a făcut toate lucrurile cu înţelepciune! Sufletul nu se mai satură să admire frumuseţea naturii. Oh, dacă omul şi-ar înălţa doar mintea de la cele pământeşti către Ierusalimul cel de Sus, către frumuseţea de negrăit a raiului, acolo unde mintea cea limitată, pământească nu mai poate lucra! Dacă aici, în valea aceasta a plângerii, aflaţi în exil, bunul Dumnezeu ne-a oferit atâtea frumuseţi de care să ne bucurăm, mă întreb cu cât mai frumos poate fi locul în care Însuşi Dumnezeu sălăşluieşte! Cu adevărat ”pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18).

Continuare …

Rugăciunile  tuturor celor din veac adormiți în dreaptă credință, pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filozofie a vieții”. Ne vine greu să acceptăm că petrecerea noastră pământească se va sfârși. Dar, dacă ne vom gândi adesea la moartea vremelnică a trupului, ne vom izbăvi de moartea cea veșnică. În societatea contemporană, ce exaltă plăcerile și bucuriile înșelătoare ale existenței biologice, îndemnul de a medita la moarte pare utopic.

Continuare …

Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la sfânta biserică.

Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic.

Însă credinciosul îi spuse:

– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care l-aș întâlni în drumul meu?

Continuare …

Ieșiri din criza duhovnicească contemporană

În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.

Continuare …

Rasofora Elisabeta Socaciu, o viaţă trăită în Hristos.

Cu ochi blânzi şi sinceri, îmi vorbeşte cu accent ardelenesc: „Sunt rasoforă, adică jumătate de maică. Nu m-am dus mai departe, că e de-ajuns atât. Pot face fapte bune şi aşa“. Un om, un suflet, o inimă, care L-a căutat o viaţă întreagă pe Dumnezeu. Şi L-a aflat. Aceasta este rasofora Elisabeta Socaciu de la Mănăstirea Clocociov, Olt.

Continuare …

Niște părinţi şi-au adus fiul îndrăcit la Sfântul Partenie al Lampsacului. De obicei, Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, le ajuta celor nefericiţi fară să se lase rugat. De data aceasta însă, el s-a arătat nemulţumit. Căzând la picioarele omului lui Dumnezeu, părinţii îl rugau cu lacrimi să le scape fiul de boală.

Nevoitorul a răspuns: „Fiul vostru nu este vrednic de vindecare, fiindcă duhul-chinuitor i-a fost dat ca pedeapsă pentru că este aproape ucigaş de tată”. Părinţii s-au îngrozit, iar Sfântul a lămurit: „Fiul vostru vă jignea deseori?”.

Continuare …

Bunicul meu, preot şi colonel de vocaţie, paroh într-un sat de munte de pe valea Bistriţei timp de 55 de ani, chema oamenii la râu, după Liturghie, la miezul zilei. „La 12 se crapă cerul”, spunea el, vorbind despre deschiderea Raiului prin Teofania lui Hristos. Apoi, arunca Crucea în Bistriţa, iar câţiva tineri, printre sloiurile de gheaţă, se aruncau în valurile albastre, arătând dorul oamenilor de Cer şi umplerea de lumină a apei prin Crucea lui Dumnezeu.

Continuare …

Evanghelia după Matei consemnează evenimentul astfel: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 16-18).

Continuare …

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Continuare …

Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul.

Credinţa noastră, dacă rămâne pe pământ, nu poate deveni decât o morală plină de mândrie şi mai departe nu se poate transforma decât în idolatrie. Credinţa rămasă undeva atârnată în cer, nu poate fi mai mult decât o filosofie seacă.

Continuare …

Observ cu tristețe că celor mai mulți dintre noi ne place critica. Criticăm cu o ușurință ce rămâne de invidiat, căci suntem supuși tentației de a supraveghea pe cel de lângă noi.

Uităm că trebuie din când în când “să se cerceteze omul pe sine” după cum spunea Sf. Ap. Pavel, încurcându-ne în intrigile vieții cotidiene.

Continuare …

Neavând la cine să-și plângă necazul, o mamă neajutorată cu câțiva copilași, plângea și se ruga cu lacrimi Măicuței Domnului, în fiecare zi!

„Măicuța mea, spunea ea, vezi că nu am pe nimeni care să mă mângâie, nu am pe nimeni care să mă ajute, doar tu Măicuța ești singura mea mângâiere!”

Continuare …

Intransigența contemporanilor Mântuitorului Hristos – ca și a oamenilor din toate timpurile – se arată în aspecte ale legii pe care ei le împlinesc, nu numai pentru a arăta cu degetul pe cei care încalcă legea, ci, mai ales, pentru a se scoate în evidență pe ei ca împlinitori ai legii. Dramatic este că acest proces de promovare a sinelui, a imaginii proprii, nu este conștientizat uneori, nici de cei ce-l pun în act.

Continuare …