Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul.
Credinţa noastră, dacă rămâne pe pământ, nu poate deveni decât o morală plină de mândrie şi mai departe nu se poate transforma decât în idolatrie. Credinţa rămasă undeva atârnată în cer, nu poate fi mai mult decât o filosofie seacă.
De aceea a spus Evagrie Ponticul că teolog este cel care se roagă. Şi filosoful nostru, Constantin Noica, a spus la rândul său un lucru foarte interesant, ieşit, deci, din gura unui filosof, nu a unui teolog; şi a spus: Nicăieri nu se vorbeşte mai mult despre om decât acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu. Şi, de fapt, teologia nu este vorbire despre Dumnezeu, ci despre om. Căci viaţa noastră sunt bucăţi de teologie.
Deci, iubiţi creştini, când veţi auzi pe cineva vorbind lucruri înalte despre Dumnezeu, teologhisind despre Dumnezeu, dar uitând de om, să nu vă luaţi după acela. Acela nu este teolog. Teolog nu este cel care vorbeşte despre Dumnezeu, teolog este cel care vorbeşte cu Dumnezeu. Şi vorbind cu Dumnezeu nu poate să audă alt cuvânt de la El decât acela pe care i l-a spus sfântului Apostol Petru când i-a dat şi măsura iubirii Sale: Paşte oile Mele! Prin aceasta arăţi că Mă iubeşti mai mult decât aceştia. Credinţa atârnată de cer şi rămasă acolo este filosofie seacă, fără conţinut; credinţa rămasă pe pământ este idolatrie, este morală fără conţinut. Conţinutul nu poate să apară decât prin unirea celor două. Conţinutul nu poate fi dat decât de iubirea dintre om şi Dumnezeu.
Sursa: Ziua Online